De ce ne închinăm cu mâna dreaptă, de fapt. Nu mulți creștini știu asta

De ce ne închinăm cu mâna dreaptă

În timp ce se roagă, creștinii fac semnul crucii cu mâna dreaptă. Ce semnifică acest ritual simbolic și de ce este făcut cu mâna dreaptă? Creștinii consideră că este de mare ajutor, mai ales în perioade grele.

Ce reprezintă semnul crucii și de ce ne închinăm cu mâna dreaptă

Potrivit credinței ortodoxe, semnul crucii unește crucea persoanei cu cea a lui Hristos. Acest semn, făcut cu mâna dreaptă, subliniază faptul că, creștinismul este religia dreaptă. Totodată, alegerea mâinii drepte pentru a face simbolul Sfintei Cruci s-ar motiva și prin numele pe care Biserica Ortodoxă îl poartă.

„Cuvântul „ortodoxie” înseamnă dreaptă mărire. Este un cuvânt grecesc care nu s-a tradus în limba noastră, dar însemnătatea lui pentru noi este „dreaptă mărire”, „orthos” însemnând drept, dreaptă în limba greacă, iar „doxia” însemnând slăvire, credinţă, deci dreapta credinţă. În practica ortodoxă este folosită mâna dreaptă, pentru că, după cum s-a menţionat, ortodoxia înseamnă dreapta credinţă”, spune preotul Viorel Paşca, părinte paroh al Parohie din Crucişor, judeţul Satu Mare.

De asemenea, prin semnul Sfintei Cruci, ne aducem aminte că Iisus Hristos a fost răstignit pentru noi și pentru mântuirea sufletelor noastre. El a fost răstignit pe cruce cu brațele deschise și, potrivit Sfinței Scripturi, brațele deschise ale lui Iisus reprezintă îmbrățișarea pe care acesta o oferă oamenilor.

Ce simbolizează cele trei degete împreunate pentru a face semnul Sfintei Cruci

Biserica are chiar și o sărbătoare dedicată acestui semn, pe care creștinii îl consideră semnul întregii creștinătăți. Pe data de 14 septembrie, anul 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălțat în biserică Crucea Domnului. De atunci a început să fie sărbătorită în această zi Înălțarea Sfintei Cruci.

Semnul crucii a fost făcut încă de la început cu mâna dreaptă. Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime. Religia spune că acest semn biruiește răul și îl ajută pe cel care îl face la orice pas.

Ce simbolizează fiecare dintre cele trei degete folosite pentru semnul Sfintei Cruci? Împreună simbolizează Sfânta Treime: cele două degete, strânse unul lângă celălalt și ambele în podul palmei, reprezintă cele două firi, umană și divină, reunite în persoana Domnului Iisus Hristos.

„Crucea Domnului este simbolul credinţei creştine. Este stema Bisericii lui Hristos! Chiar dacă ea ne va aminti de-a pururea de suferinţa şi de moartea în chinuri groaznice a Mântuitorului Hristos, creştinii o cinstesc pentru că ea este altarul pe care Iisus Domnul ne-a câştigat mântuirea”, spune părintele Viorel Paşca.

Vezi și – Locul din România unde se află o bucată din crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Puțină lume știe asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…