A murit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Anunțul copleșitor făcut: “Am pierdut un mentor, un prieten”

A murit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, s-a stins din viață duminică dimineaţă, la vârsta de 100 de ani. Tristul anunț a fost făcut de Gigel Lazăr, preşedintele Federaţiei Neguvernamentale Antidrog. Și Universitatea Ecologică a confirmat nefericita veste.

Constantin Bălăceanu Stolnici a trecut în neființă

„RIP domnule academician Constantin Bălăceanu-Stolnici

Astăzi am pierdut un mentor, un prieten…doare ….”, a scris Gigel Lazăr pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, Universitatea Ecologică din București, și-a prezentat condoleanțele la moartea seniorului:

”La 20 august a.c. a plecat dintre noi cu aceeași serenitate cu care și-a trăit întreaga viață de peste un veac, cu credință în Dumnezeu și încredere în știință, prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și președinte de onoare al senatului Universității Ecologice din București (UEB).

Descendent al unei vechi familii boierești a urmat cursurile facultății de medicină din capitală devenind medic neurolog și doctor în științe medicale. După 1989 a sprijinit dezvoltarea învățământului privat în România, numărându-se printre fondatorii UEB în cadrul căreia a predat cursuri de antropologie și neurologie.

Plin de înțelepciune, optimist incurabil, generos și spirit ales, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici ne împărtășea tuturor încredere, sprijin moral și bucuria de a trăi.”

Cine a fost Constantin Bălăceanu-Stolnici

Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut la 6 iulie 1923, la București, fiind descendent al vechii familii boiereşti a Bălăcenilor.

El a fost un om de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparținând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema.

Bălăceanu-Stolnici a urmat Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, unde a dat bacalaureatul în 1941. Între anii 1941-1947 urmează cursurile Facultății de Medicină din București, obținând în 1948 titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie, cu teza Considerații asupra complexului cerebelo-dento-olivar, realizată sub conducerea profesorului Ion T. Niculescu. În 1967 a fost confirmat Doctor în Științe Medicale de către IMF-București și Ministerul Învățământului.

Trebuie spus că Constantin Bălăceanu Stolnici a fost colaborator al Securității, după cum arată o decizie din 2007 a Consiliului Naționale pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). El a semnat delațiunile sub numele de cod ”Laurențiu” și a primit bani, dar și alte avantaje, precum vize de ieșire din țară sau promovare profesională, potrivit CNSAS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…