A turnat oțet pe o felie de pâine și a lăsat-o în bucătărie. Ce a observat apoi e uimitor, tot internetul vorbește despre asta

Trucul genial, ce îți lasă bucătăria fresh
A turnat oțet pe o felie de pâine și a lăsat-o în bucătărie. Ce a observat apoi e uimitor, tot internetul vorbește despre asta

Oțetul este unul dintre ingredientele cu o mulțime de facilități mai puțin știute. Și deși mulți dintre noi avem în bucătărie oțet, nu știm că îl putem folosi și în combinație cu alte ingrediente pentru un efect maxim. Urmează să îți dezvăluim secretul pe care puțini îl știu atunci când se gândesc la banalul ingredient folosit mai ales în gastronomie.

Oțetul – cel mai bun prieten al bucătăriei tale

Oțetul este destinat, în principal, diferitelor mâncăruri, însă poate fi folosit și ca un foarte bun ajutor în gospodărie. Dacă pui oțet pe o felie de pâine, vei fi surprins de efectul pe care îl va avea. Tot ce trebuie să faci este să iei o felie de pâine și să o stropești cu câteva picături de oțet. Pune felia de pâine în coșul de gunoi iar mirosurile neplăcute vor dispărea până a doua zi. Bucata de pâine va absorbi aceste mirosuri deranjante, iar băcătăria ta va avea mereu un miros proaspăt.

Oțetul mai este bun și pentru a-ți curăța locuința sau diferite obiecte din aceasta, ca mașina de spălat sau frigiderul. Poți adăuga oțet și în detergentul de spălat vase. Prin combinarea lor, vei obține un degresant puternic, care îți va lăsa vasele lună și bec. Chiar și cele mai încăpățânate vase, ca tigăile sau oalele, vor deveni imaculate.

Un aliat chiar și în tratamentele de frumusețe, oțetul poate fi integrat oricând în rutina ta de îngrijire. Ca să îți degresezi părul, nu ai nevoie decât de apă și câteva linguri de oțet. Mai întâi spală-ți părul normal, cu șampon, apoi aplică soluția preparată cu oțet. După scurt timp, efectele vor fi vizibile. Podoaba ta capilară va avea mai multă strălucire și va fi mult mai curat.

Oțetul, ca substanță puternică de curățare

Poți folosi oțetul și dacă vrei să scapi de petele încăpățânate de pe parchet. Oțetul este nu doar un ingredient foarte folositor în bucătărie, ci și o foarte bună soluție de curățare. În plus, este practic și ieftin, astfel că nu mai trebuie să îți faci griji că ai rămas fără produsele clasice de curățenie. Această substanță, folosită potrivit, poate dizolva depunerile de piatră, degresează aragazul, igienizează frigiderul și reîmprospătează covoarele.

Pentru podele strălucitoare, fără pete sau dungi, ai nevoie de jumătate de capac de detergent lichid pentru vase, 10 litri de apă caldă și 25 de grame de glicerină. Amestecă toate ingredientele într-o găleată și folosește apa pentru a spăla podeaua. Aceasta va fi din nou strălucitoare, ca nouă. Oțetul alb este perfect pentru curățare și degresare. Nu trebuie să faceți mare lucru, ci doar să amestecați într-o găleată jumătate de pahar de oțet într-un litru de apă. Adaugă și câteva picături de ulei esențial dacă vrei să oferi un miros plăcut amestecului cu care își vei curăța locuința.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
5.3 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *