Actorul din Miami Bici 2 a devenit tătic. Primele imagini adorabile cu bebelușul, ce nume i-au pus FOTO

Artistul s-a stabilit în SUA, alături de soția lui

Scris de: Daoud Andra

27 Jan. 2024

Actorul George Piștereanu este în culmea fericirii. Soția lui a născut recent primul lor copil, o fetiță. Artistul a publicat primele fotografii cu bebelușul și a dezvăluit numele special pe care l-au ales pentru micuță.

Primele imagini cu fetița actorului din Miami Bici 2

La 33 de ani, actorul George Piștereanu a devenit tătic pentru prima dată. Soția sa, Giorgiana Grassu, a născut o fetiță perfect sănătoasă, care a primit numele Vivienne Elle. La câteva zile de la nașterea micuței, actorul din Miami Bici 2 a publicat pe rețelele de socializare primele imagini cu fetița.

Atât actorul, cât și proaspăta mămică radiază de fericire, iar cei care îl urmăresc pe George în mediul online nu au putut să nu remarce acest lucru. Actorul a fost copleșit cu like-uri și felicitări din partea fanilor.

Citește și: George Piștereanu a dat lovitura în SUA. Unde poate fi văzut actorul român alături de regizorul Richard Stan

”Bine-ai venit, minune! Recuperare ușoară, mami!”, ”Felicitări! Să vă trăiască fericită, sănătoasă și să vă aducă multă bucurie!”, ”Ce păpușică! Să vă trăiască și să vă aducă numai bucurii!”, ”Vai, întreagă tati! Să vă trăiasca, să fiți sănătoși!”, ”Fix tati!” – au fost câteva dintre reacțiile fanilor.

Prima fotografie cu George Piștereanu și fetița lui

”Incredibila mea soție”

George Piștereanu a transmis un mesaj despre micuța lui, dar și despre mama ei. Actorul a scris câteva cuvinte în limba engleză, în dreptul primelor imagini cu fetița lui.

”O prezentăm lumii pe minunata noastră fetiță, Vivienne Elle. Fiecare privire aruncată asupra ei mă lasă fără suflare, iar frumusețea pe care o aduce în viețile noastre este dincolo de cuvinte. Recunoscător pentru incredibila mea soție, al cărei curaj la naștere a fost la fel de uluitor ca și cel al nou-născutului nostru. Binecuvântat să împart această călătorie cu amândoi.”, a transmis actorul, pe rețelele de socializare.

Citește și: Ștefan Mandachi a devenit tătic în mare secret. Afaceristul e împlinit pe toate planurile, ce decizie majoră a luat EXCLUSIV

Giorgiana Grassu, soția lui George Piștereanu, s-a născut în SUA, părinții ei fiind aromâni. Este antrenor personal în Los Angeles și a mai fost căsătorită, având încă o fiică din prima căsnicie. Actorul român și frumoasa Gigi s-au căsătorit în secret, în anul 2022, în Las Vegas. În urmă cu ceva timp, actorul român a povestit cum și-a cunoscut soția și cum a ajuns să se stabilească alături de ea, peste Ocean.

”O să vin în România de fiecare dată când o să am un proiect sau o să vin în vizită. Dar, evident, casa mea este acum Los Angeles. Noi am început relația online și, la un moment dat, am hotărât să facem o vacanță. Acolo s-a legat totul. Ne cunoaștem de doi ani, dar totul s-a legat după Mexic.”, a povestit George Piștereanu, într-o intervenție în emisiunea ”La Măruță”, în urmă cu ceva timp.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Simona Țăranu, despre fotbaliștii români care au făcut istorie. Cum este Gigă Hagi
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *