Adriana Bahmuțeanu a lansat un mesaj puternic pentru femeile care se confruntă sau ar putea avea parte în viitor de violență domestică. Declarația ei vine după tragedia șocantă petrecută în cartierul Cosmopolis, unde Teodora Marcu, o tânără însărcinată, a fost împușcată mortal de Robert Lupu, bărbatul care o hărțuia de ani întregi. Vedeta atrage atenția că obișnuința victimelor cu violența și hărțuirea este un factor extrem de periculos care poate avea consecințe dramatice.
Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, Adriana Bahmuțeanu a subliniat că, deși Teodora Marcu știa că Robert Lupu o urmărește și chiar obținuse anterior un ordin de protecție împotriva lui, dosarul a fost clasat de autorități din cauza lipsei dovezilor de gravitate. Această decizie, împreună cu obișnuința victimei, a contribuit, în opinia Adrianei, la tragedie.
„Tânăra femeie știa că individul periculos o urmărea. Știa că existaseră altercații între el și actualul ei soț. Știa că se mutase lângă ea în Cosmopolis. Și, cu toate astea, n-a anunțat poliția. De ce? Pentru că era obișnuită cu astfel de comportamente. Și nu s-a gândit nicio clipă că acest psihopat – că da, vorbim despre o persoană cu psihopatie, un individ cu tulburări mentale serioase, din păcate nediagnosticate -, nu credea că acest individ își va pune în act planul criminal”, a declarat Adriana.
În continuarea mesajului său, vedeta a îndemnat femeile care trăiesc în relații abuzive să ia măsuri concrete și să nu depindă exclusiv de intervenția autorităților. Ea subliniază importanța acțiunii personale, care poate salva vieți.
„Fetelor am un mesaj pentru voi, toate cele care stați în relații abuzive. Abuzul poate fi emoțional, verbal, economic, fizic, și așa mai departe. Nu ezitați să sunați la poliție, pentru că ordinul de protecție se poate prelungi dacă individul vă urmărește ani la rând. Acești indivizi care fac în capul lor adevărate obsesii pentru victimă vin din răzbunare. Așadar, nu ezitați să sunați la poliție. Sunt numere din acestea de urgență pentru victimele violenței domestice. Dar trebuie să faceți și voi ceva. Nu așteptați totul numai de la autorități!”, a insistat vedeta.
Bahmuțeanu a atras atenția asupra pericolului acceptării și normalizării violenței domestice, explicând că obișnuința este cea care, în realitate, duce la tragedii.
„Fata asta se obișnuise de mică, de la 14 ani, ca acest psihopat să o urmărească. Evident că ea trăia în acel film. Nu-și imagina că viața poate fi și alta. Obișnuința, de fapt, ucide. Dacă nu ieșiți din rutină, din obișnuința cu răul, nu o să faceți nimic. Îmi pare extrem de rău pentru Teodora și pentru tragedia care s-a întâmplat în această familie și îmi pare la fel de rău și pentru fetița de 3 ani traumatizată, care va avea nevoie de foarte mult suport psihologic ca să treacă peste acest eveniment îngrozitor”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.
Teodora Marcu avea 22 de ani și era însărcinată în momentul în care a fost ucisă. Viața ei a fost curmată brusc de fostul partener, Robert Lupu, în vârstă de 47 de ani. Cei doi avuseseră o relație în trecut, însă se despărțiseră cu aproximativ șase ani în urmă. Încă din adolescență, Teodora fusese hărțuită de acesta. L-au cunoscut când ea avea doar 14 ani.
Crima s-a petrecut în plină zi, în stradă, iar fetița Teodorei, verișoara ei și fiicele acesteia au asistat la scenă. Martorii spun că bărbatul a tras patru focuri de armă, fără milă. După comiterea faptei, Robert Lupu s-a sinucis în momentul în care a fost înconjurat de poliție.