Afacerea cu care Daciana Sârbu a dat lovitura. Din ce face bani soția lui Victor Ponta

Fostul europarlamentar a dat lovitura în afaceri

Soția lui Victor Ponta, Daciana Sârbu, a dat lovitura cu afacerea sa de suflet. Fostul europarlamentar a reușit să-şi deschidă a patra cofetărie, în București, și se bucură de un real succes. Ingredientele folosite, unele de lux, au propulsat-o în topul preferințelor amatorilor de dulce sofisticat.

Daciana Sârbu a dat lovitura în afaceri, după reprofilare

Reprezentanții lanțului de cofetării au prezentat pe scurt faptul că doritorii se pot delecta atât cu preparate rafinate, concepute din ingrediente pretențioase, cât și cu produse tradiționale, făcute în laboratorul propriu și care duc cu gândul la bucătăria bunicilor și părinților de pe vremuri.

„Cofetăriile sunt locuri de poveste, în care reţetele clasice din marea gastronomie franceză – tarta cu lămâie şi bezea (tarte citron meringuée), choux-à-la crème, cannelés sau macarons – stau lângă prăjitura cu mere, salamul de biscuiţi sau biscuiţii cu magiun cum făcea bunica”, anunţă lanţul de cofetării.

Dintre ingredientele speciale folosite pentru preparatele servite în cofetăriile Dacianei Sârbu sunt floarea de soc, trandafirii englezeşti, fisticul şi fructele de pădure.

„Îmi doresc ca business-ul să crească în continuare, în acelaşi mod organic, controlat ca şi până acum: vrem să ne asigurăm că oferim mereu aceeaşi calitate şi să ne păstrăm atenţia pentru detalii”, declară Daciana Sârbu, proprietara cofetăriilor.

Cu ce delicatese își așteaptă Daciana Sârbu clienții

Noua locație vine cu aceleași piese de rezistență, și anume torturile spectaculoase, făcute după rețete cu tradiție, ca Pavlova, sau în trend, ca tortul cu caramel și ness, care pot fi personalizate pentru ocazii speciale. Acestora li se adaugă tartele în combinații neașteptate de ingrediente, precum cele cu fistic și caise sau cele cu pere și caramel, deliciile franțuzești clasice, însă și gustările mai puțin pretențioase, dar cu nimic mai puțin delicioase, cum sunt saleurile sau biscuiții cu ovăz și fructe uscate.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Daciana Sarbu (@daciana)

Povestea cofetăriei

Antreprenor, mamă, soție de politician și fost europarlamentar, Daciana Sârbu a reușit să se descurce cu toate rolurile deținute. Soția lui Victor Ponta a ales să se lepede de politică și să se lanseze în domeniul culinar, ca un antreprenor cu vise mari și frumoase.

„Îmi doream foarte mult un loc unde să merg cu fiica mea, Irina și să mâncăm un dulce bun. Sigur, îmi doream și acel moment al nostru, alături de o prăjitură în care să am încredere. Culmea e că Irina nu mănâncă prăjituri și nu-i place dulcele, dar era mult mai mică atunci când îmi imaginam eu cum avea să arate cofetăria ideală. Sunt foarte puține lucruri pe care le mănâncă Irina, printre care înghețată, iar eu nu fac înghețată. La început, mărturisesc, nu știam nimic despre prăjituri. (…) Acum prăjiturile sunt create după gustul meu: texturi lejere, multe fructe, bezea, foarte puțină ciocolată. Am urmat modulul de începători, timp de 3 luni, din cadrul Le Cordon Bleu, la Paris. Recunosc, a fost o etapă complicată din viaţa mea”, declara Daciana Sârbu.

În ceea ce îl privește pe soțul acesteia, fostul premier Victor Ponta, Daciana Sârbu spune că o susține în toate alegerile, chiar dacă el preferă deserturile mai tradiționale, ca salamul de biscuiți sau ciocolata de casă.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
8 14 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *