Alex Dima, despre problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în România. „Nu se știe ziua când oricare dintre noi putem să fim într-o astfel de situație” EXCLUSIV VIDEO

Alex Dima: „Noi avem datoria să îi ajutăm”

La începutul lunii mai, Alex Dima a urcat pentru prima dată pe o scenă în calitate de fotomodel, în cadrul Galei Atipic Beauty organizată de Magda Coman și Andreea Marin. Acest lucru a venit firesc după ce, cu câteva luni în urmă, Magda Coman îl ajutase pe reporterul de la „România, te iubesc!” în realizarea unui material. Alex Dima a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că a rămas cu gust amar pe perioada filmărilor pentru reportajul „Condamnați la suferință”.

„Am urlat după ajutor”

Alex Dima a acceptat invitația de participa la o prezentare de modă atipică nu din obligație față de Magda Coman, ci mai mult ca să tragă un mai mare semnal de alarmă vizavi de oamenii care se deplasează în scaunul cu rotile prin România.

„Am mari emoții. E prima dată când particip la Atipic Beauty și întotdeauna când urc pe orice scenă am emoții. Eu o să defilez cu Ovidiu cu care m-am întâlnit astăzi, dar eu îi cunosc povestea și pot să zic că ne cunoaștem”, ne-a declarat Alex Dima înainte de aurca pe scenă, mărturisind că din păcate cunoaște foarte bine poveștile, dar mai ales neputințele acestor oameni.

„La începutul lunii aprilie am avut un material despre persoanele cu dizabilități la „România, te iubesc!” în care am strigat, am urlat după ajutor. Cu Magda Coman, cea care organizează și evenimentul „Atipic Beauty” am petrecut zeci de minute în fața scărilor de la judecătoria sectorului 6, am încercat să mergem cu autobuzul, să intrăm la Anaf, să facem tot felul de lucuri. Din păcate, oamenii ăștia trăiesc un coșmar, Statul Român nu-i bagă în seamă. Pe funcțiile Statului Român sunt tot felul de indivizi care vin și pleacă fără să le pese de acești oameni și cam pe aici suntem”.

„Să ne aducem aminte că suntem oameni”

Chiar dacă reușește, prin reportajele lui, să găsească toate hibele pe care le are statul român, de această dată Alex Dima împarte vina și se îndreaptă și către oamenii de rând, oameni care se arată indiferenți în fața semenilor mai puțini norocoși.

„Cred că dacă vrem să facem ceva pentru ei, fiecare în parte ar trebui să ne schimbăm un pic și să umblăm la propriul nostru comportament. De exemplu am putea să nu mai parcăm pe trotuar, am putea să-i ajutăm atunci când îi vedem pe stradă, am putea să fim mai receptivi la nevoile lor. De la fiecare dintre noi, până când, să sperăm, va veni și ziua în care statul român se va trezi să facă ceva pentru ei”, a mai declarat reporterul Pro TV.

Pe de altă parte, încearcă astfel să tragă un semnal de alarmă și să explice că oricare dintre noi am putea măcar să ne imaginăm că am fi în pielea acestor persoane cu dizabilități și, dacă nu îi ajutăm, măcar să nu îi încurcăm și mai mult.

„Ce este de apreciat este ce comunitate frumoasă au ei și ce uniți sunt și noi avem datoria să-i ajutăm. Numai la gândul că nu se știe, pentru că mulți dintre ei așa s-a întâmplat, acum un an, acum 2, 10 și așa mai departe. Viața i-a aruncat într-un scaun cu rotile. Nu se știe ziua când oricare dintre noi putem să fim într-o astfel de situație. Să ne aducem aminte că suntem oameni”, a conchis Alex Dima pentru EGO.ro.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Imaginea MOMENTULUI! Prima fotografie după anunţul BOLII lui Kate. Familia Regală nu a mai putut...
Fiica lui Țiriac, APARIȚIE RARĂ în COSTUM DE BAIE! Avem imaginile: „M-am îndrăgostit”
Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum s-a împrietenit cu medicul Ana Aslan
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca...
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită,...
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan
Horoscop 24 Aprilie 2024. Balanțele vor avea bani, Peștii trebuie să-și mențină echilibrul atât în...
Horoscop Zilnic Miercuri 24 Aprilie 2024. Nativii Vărsător vor beneficia de motivația necesară pentru a-și...
Un val de schimbare cosmică este pe cale să redea fiecărei zodii noi drumuri de...
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl...
SURPRIZĂ în showbiz-ul din România! La un an de la nuntă, vedeta noastră a anunțat...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *