Alexandru Constantin, despre momentele grele din viața lui. „Am fost un adolescent extrem de complexat” EXCLUSIV

Jurnalist, dar și actor de meserie, Alexandru Constantin a fost mereu atras de zona de beauty, dovadă că în paralel cu televiziune a dezvoltat un business în domeniu. Cu toate acestea, prezentatorul TV a povestit într-un interviu oferit în exclusivitate pentru EGO.ro că în copilărie a fost extrem de complexat din cauza aspectului fizic, iar colegii de școală îl hărțuiau fie că era prea slab, fie că avea buzele prea groase. Despre toate acestea: despre cum se înțelege cu surorile lui, despre motivul pentru care nu și-a întemeiat o familie până la cei 35 de ani, dar și ce își mai dorește din punct de vedere profesional, citiți în interviul de mai jos.

Alexandru Constantin: „Lucrez zilnic între 12 și 16 ore, ca să reușesc să combin ambele activități”

EGO.ro: Cum se îmbină televiziunea cu frizeria, domenii cu totul diferite?

Alexandru Constantin: În televiziune am învățat ce înseamnă perseverența, să muncești la un proiect până aproape de perfecțiune și că rezultatele bune nu se cunosc de multe ori, imediat. Și că ai nevoie de răbdare. Tot ce am învățat aplic acum în afacerea pe care am deschis-o anul trecut, în pandemie, într-o perioadă în care am avut nevoie de mult curaj să fac asta. Pentru că programul pe care îl am la televiziune este mai lejer, am timp să mă ocup de cele două frizerii. Lucrez zilnic între 12 și 16 ore, ca să reușesc să combin ambele activități. Dar așa am muncit de când mă știu, deci fac față cu brio.

Știu că te-a atras jurnalismul încă din timpul liceului, și chiar ai început de atunci să cochetezi cu această lume, însă care este povestea din spatele frizeriilor? Ai veleități de hair stylist?

Să știi că la sfârșitul liceului, eu am fost cel care i-a aranjat părul surorii mele gemene pentru banchet. Deci dacă asta s-ar traduce prin veleități de hair stylist, putem spune că am (râde). Dincolo de glumă, m-a pasionat industria de beauty întotdeauna, poate de asta am și ales un drum în antreprenoriat în direcția asta.

Deci, dacă ar fi, într-o zi, să rămâi fără unul dintre angajați și ar fi clienți programați, ai fi în stare să faci un tuns sau măcar un bărbierit?

Mi s-a întâmplat chiar la început să mă lase unul din băieți și aveam a doua zi programări. Dar am chemat un alt coleg. Nu mă pricep să tund și indiferent de situație, fără pregătire, nu aș putea oferi un serviciu de barbering sau frizerie unui client. Avem colegi foarte bine pregătiți și un standard pe care îl respectăm. Aș prefera, dacă nu ar fi altă variantă, să îl reprogramez pentru altă oră sau zi, decât să ofer un serviciu care să nu respecte standardele noastre de calitate. Dar, nu se știe niciodată când mă apuc și eu de frizerie, ca profesie. Niciodată să nu spunem niciodată, nu?

„Eu am fost cel care i-a aranjat părul surorii mele gemene pentru banchet”

Ești singur în acest business sau ai un partener care să te ajute pe partea de manageriat?

Suntem doi asociați. Alin este partenerul meu, am început împreună acest concept și fără el cu siguranță nu aș fi reușit să ajung aici. El este actor ca mine, a stat 5 ani la Hollywood, dar s-a întors în țară și ne ocupăm de afacerea asta, el mai are și alte proiecte în antreprenoriat.

Apropos de parteneriat, te-ai vedea făcând afaceri cu sora ta, spre exemplu, sau preferați să nu amestecați lucrurile?

Am două surori, iar cu cea geamănă, Alexandra, am și început împreună afacerea Twindeco, cea pe care a prezentat-o la Imperiul Leilor. Dar eu eram deja stabilit în București, așa că se ocupă singură de ea. Cred că unele afaceri pot fi făcute în familie. Acum ne sprijinim reciproc, ne sfăruim și învățăm unul de la celălalt.

Alexandru Constantin
Alexandru Constantin

E adevărat că gemenii au puteri telepatice sau doar în timpul copilăriei, o dată ajunși adulți dispar toate acestea?

Cred că o dată cu distanța dintre noi au dispărut trăiri de acest fel. Când eram copii aveam astfel de sentimente, experiențe de telepatie dacă vrei. Dar le-am întâlnit și la alte persoane, apropiate. Deci nu cred că ține de gradul de rudenie, ci de cât de apropiate sunt două persoane. Iar noi până în liceu am stat inclusiv în aceeași bancă (râde).

Ai simțit vreodată că este în pericol sau că ar avea nevoie de ajutor și ai mers să o vezi sau vorbiți atât de mult la telefon încât nu este nevoie să mai intuiești nimic?

Nu, nici chiar așa (râde). Oricum, noi ca zodie suntem Balanță, deci de la sine înțeles că intuiția noastră funcționează bine, dar în același timp suntem persoane mai distante de fel, mai reci. Comunicăm bine, ne simțim unul pe celălalt, dar nu am avut experiențe SF niciodată.

Alexandru Constantin: „Nu eram atât de dur și șmecher precum alți băieți din jurul meu”

Cât de mult contează aspectul fizic pentru tine, ținând cont că ești și persoană publică?

A contat întotdeauna mult mai puțin decât aspectul interior, pe care eu îl cunosc cel mai bine și îl dezvălui persoanelor apropiate mie. Și cu cât am avut grijă de interiorul meu, de la atitudine, alimentație, gândire, pe cât de mult a contat și pentru aspectul fizic, cel care se vede imediat. Un om liniștit, împăcat cu el, optimist, se cunoaște imediat. Poți avea grijă de tine la exterior cât vrei, dacă în interior ești praf. Nu ajută cu nimic, fie și pentru o persoană publică. Pentru că dorința de a arăta îngrijit vine din interior. Sunt convins că știi persoane care petrec mai mult timp decât altele la saloane, săli de sport, dar arată rău. Tocmai de asta. Poate părea o vorbă aruncată aiurea în vânt, dar schimbarea în exterior pornește din interior.

„Am fost în copilărie un adolescent extrem de complexat”

Apropos de tot valul acesta din ultima vreme, legat de body shaming, ai dezvoltat vreun complex sau doar femeile au astfel de temeri?

Am fost în copilărie un adolescent extrem de complexat. De la faptul că sunt prea slab, sau că aveam colegi care râdeau de mine că am buzele prea groase. Sau că nu eram atât de dur și șmecher precum alți băieți din jurul meu. Toate astea au dezvoltat multe complexe, frustrări, până în punctul în care îmi era rușine cu mine. Și ca să știi că abia spre 30 de ani, am reușit să încep să fiu bine cu mine, cu felul în care arăt și să mă iubesc așa cum sunt acum. Este atât de ușor să spui „ce slăbănog ești”, „ce gras te-ai făcut”, „plinuțule” și așa mai departe. Dar aceia care aruncă cu vorbele astea, nu se gândesc că cealaltă persoană poate suferi din cauza asta. Nici nu cred că îi interesează. Din păcate, încă suntem un popor plon de judecați. Judecăm după rasă, sex, orientare sexuală. Și cei care o fac nici măcar nu sunt afectați de asta. Dar o fac pentru că, în primul rând, ei nu sunt bine cu propria persoană. Cel care aruncă cu ură, să urăște în primul rând pe el. Aste e clar pentru mine.

În ultima vreme ai prezentat doar știri, în diverse forme. Te regăsești mai mult în acest gen de format sau ești deschis și spre a modera o emisiune de divertisment, spre exemplu?

M-aș reîntoarce pe divertisment, sau, mai degrabă, pe infotainment. Un quiz show sau o emisiune de tip daytime show mi-ar plăcea. Rămâne de văzut ce voi mai face în viitor. Sunt deschis (zâmbește).

„Viața de familie a fost mereu pe locul doi”

Cum reușești să te împaci între televiziune, business și viața de familie? Sau acest stil de viața nu îți permite să mai ai și o familie?

Viața de familie, cea socială, prietenii, au fost mereu pe locul doi. Nu poți cu atâtea joburi și proiecte să pretinzi la o viață personală aglomerată. Dar sunt fericit așa cum sunt acum. Nu cred că le poți avea pe toate, la aceeași intensitate.

„Pe Andreea Marin o cunosc de mulți ani”

Te văd foarte atașat de nepotul tău, simți că îți ticăie ceasul biologic, cum s-ar zice sau crezi că toate vin la timpul lor?

Ne ticăie tuturor ceasul, partea proastă e că nu știi niciodată când se oprește. De asta cred că e bine să faci lucrurile când le simți, nu presat de „acum e momentul”. Clar toate vin la timpul lor.

Știu că ai o relație specială cu Andreea Marin. De unde a început această prietenie și de cât timp vă cunoașteți? Ce admiri cel mai mult la ea?

Pe Andreea Marin o cunosc de mulți ani și a fost invitata mea în multe dintre proiectele de televiziune pe care le-am avut. E una dintre cele mai muncitoare și ambițioase persoane pe care le cunosc și un om de televiziune adevărat. Am învățat multe de la ea.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Familia Măruță se pregătește pentru un nou film, după succesul înregistrat de "Tati part-time"
9.6 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Anunţul MOMENTULUI făcut de Buckingham! Este vorba despre Regele Charles, era DE AŞTEPTAT
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12...
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile...
Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru mine ai fost extraordinară!”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
În ce zile o să ai cel mai mare succes în luna Mai 2024 în...
Horoscop 27 Aprilie 2024. Astazi, Taurii trebuie sa faca o schimbare majora, Pestii vor realiza...
Un val de liniște și prosperitate se pregătește să învăluie șase zodii. O zi cu...
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la...
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *