Alina Vîlcu, mărturisiri despre accidentul traumatizant prin care a trecut: „S-a soldat cu o operație cu 13 șuruburi în gleznă” EXCLUSIV

Pasiunea ei pentru sporturile de iarnă s-a soldat cu un accident grav. Medicii i-au montat 13 șuruburi în gleznă.
Alina Vîlcu, mărturisiri despre accidentul traumatizant prin care a trecut: S-a soldat cu o operație cu 13 șuruburi în gleznă EXCLUSIV

Pe Alina Vîlcu toată lumea o știe drept arhitecta de la „Visuri la cheie”. Împreună cu Omid Ghannadi, ea a înființat o școală de design interior și se implică în numeroase activități caritabile, având un suflet de aur. În interviul exclusiv pentru Ego.ro, arhitecta de la PRO TV ne-a mai povestit și despre marea sa pasiune pentru sporturile extreme, dar și despre modă și călătorii.

A început să practice kitesurfing deși are frică de apă
A început să practice kitesurfing deși are frică de apă

EGO.ro: Am avut pandemie, acum avem un război la graniță și nu știm ce ne mai rezervă viitorul. Cum ești din punct de vedere psihic?

Alina Vîlcu: Sunt optimistă și cu chef de a face lucruri, mă uit cu entuziasm la viitor. Pandemia m-a făcut să încetinesc un pic, să stau mai mult cu mine și cu cei super apropiați și nu a fost un lucru rău. S-au așezat în mine diferite procese, au ieșit la suprafață altele și, una peste alta, a fost o perioadă de creștere. Sigur, am avut multe momente mici adunate de stres și de neliniște, asociate faptului că aș putea face Covid, că s-ar putea întâmpla ceva grav, că mi se dau planurile peste cap etc.

Cumva, acum, prin comparație cu oroarea care este acest război, parcă mi-e și rușine de fostele mele frici și fricuțe cauzate de Covid. Până la urmă, uitându-mă în spate, toată lumea dragă mie este sănătoasă, eu am făcut Covid, o formă ușoară, și am scăpam de stresul ăsta. Și da…am fost în toate vacanțele planificate și la birou am avut cei mai de succes ani. Cât despre război…este greu de acceptat pentru mine realitatea lui, în condițiile în care simt că în ultimii ani lumea se îndreaptă către o evoluție spirituală și cu toții devenim mai buni.

„Războiul ăsta nenorocit a venit pentru mine cu oportunitatea de a scoate umanitatea și frumosul din interiorul meu”

Alina Vîlcu: În primele zile ale invaziei am fost în stare de panică, nu mă puteam dezlipi de la știri, mă îngheța suferința oamenilor și neputința. Și, în mod clar, a început să îmi fie teamă pentru siguranța mea și a familiei. Mi-a fost frică, frică din aceea pe care o simți în stomac. După care, frica s-a potolit, am integrat această realitate, în care da, suntem fragili și putem păți mereu ceva rău, însă ACUM e bine. Și mă bucur de ACUM.

Nu vreau să sune lipsit de empatie, dar multe lucruri minunate se întâmplă în lume acum, nu doar război. Și încă ceva: războiul ăsta nenorocit a venit pentru mine cu oportunitatea de a scoate umanitatea și frumosul din interiorul meu, căci, da, am ajutat câțiva oameni din Ucraina și chiar m-am apropiat foarte mult de o tânără mămică refugiată arhitectă, căreia mi-am propus să îi fac zilele aici cât mai ușoare și mai vesele.

Alina Vîlcu: „Copilăria este mereu fericită alături de o familie care te iubește și te protejează”

A fost vreun moment în care te-ai gândit să te muți din România, să îți iei familia și să pleci undeva unde să te simți în siguranță?

Au fost cam vreo două zile, de panică intensă, în care socoteam în minte după planuri de back-up. După care m-am calmat: eu sunt sigură că este și va fi bine aici. Sunt sigură că, pe lângă agendele malefice ale câtorva oameni din lumea asta, sunt și agende morale și oameni care țin în mână acest echilibru fragil. Am super încredere în BINE. Mă simt foarte în siguranță ACUM AICI!

De 8 ani face scufundări pentru a-și învinge teama de apă
De 8 ani face scufundări pentru a-și învinge teama de apă

Ai prins perioada comunistă, în care se stătea la coadă pentru diverse alimente. La cum s-au întâmplat lucrurile, în ultima vreme, crezi că românii se întorc în comunism? În continuare există frica asta că nu o să mai avem ulei, făină…benzină?

Perioada comunistă a fost pentru mine copilăria. Și copilăria este mereu fericită alături de o familie care te iubește și te protejează. Oricum, nu cunoșteam altă realitate și nu am simțit nicio secundă nefericirea legată de lipsuri și nici de cozile interminabile la carne, unde stăteam cu schimbul. Comunismul a fost. Omenirea a dezvoltat o conștiință foarte puternică și, în ciuda teoriilor conspirației și a algoritmilor care ne amorțesc partea conștientă a creierului, nu cred că cineva mai poate impune un astfel de sistem. Repet: este bine și o să fie bine!

Își creează singură majoritatea hainelor
Își creează singură majoritatea hainelor

„Tot liceul mi-am făcut haine, inclusiv rochia de la banchetul de absolvire”

Promovezi tot mai mult ideea de sustenabilitate. Cum reușești să combini sustenabilitatea cu brandul tău de haine?

Promovez e un fel de-a spune. Încerc să povestesc cât mai mult despre asta, fără a părea această voce alarmistă; este o credință interioară foarte puternică- aceea de apreciere a pământului, a resurselor și a longevității de funcționare ale diferitelor sisteme. Cu hainele…nu am personal un brand de haine, doar colecționez kite-uri vechi (ale mele și ale prietenilor) și fac din ele haine. Am până acum 3 modele: o fustă, o rochie și un hanorac. Am și vândut câteva piese și mă bucur enorm. Mi-ar plăcea să scalez asta, să o transform într-o afacere comercială, care să fie la rândul ei „sustenabilă”, dar nu am timpul necesar. Așa fac ce pot, când pot. Hainele sunt pasiunea mea de când mă știu.

Alina Vîlcu practică schiul de la vârsta de 4 ani
Alina Vîlcu practică schiul de la vârsta de 4 ani

Alina Vîlcu: „Am crescut pe lângă mașina de cusut, cu țăcănitul pedalei în urechi”

De când a început pasiunea pentru haine și câte rochii de-ale mamei ai stricat până să creezi piesa mult dorită?

Cred că de la grădiniță și primii ani de școală – avem o doamnă, ca bunica mea, care avea grijă de mine până ieșeau ai mei de la serviciu. Cosea la mașină și mi-a făcut cele mai frumoase rochițe. Le am și acum în minte. Am crescut pe lângă mașina de cusut, cu țăcănitul pedalei în urechi și fascinată de ce ieșea din mâinile doamnei. Așa că, pe la 14 ani, am avut prima mașină (Ileana) și am început să îmi fac chestii-adaptam hainele mele.

Tot liceul mi-am făcut haine, inclusiv rochia de la banchetul de absolvire, o țin minte și acum, dintr-un fel de brocart mov-lila. Și acum am o mașină de cusut și din când în când mai modific și improvizez haine. Cred că peste jumătate din hainele pe care mi le cumpăr sunt adaptate și modificate de mine (râde).

Erai o adolescentă care punea preț pe imaginea ei sau una căreia îi plăcea să petreacă timpul cu băieții și nu punea accentul pe haine?

Puneam, puneam (râde). Dar nu eram genul dichisit, eram mai degrabă relaxată- ca imagine; căci în spatele relaxării se ascundeau multă critică de sine și neîncredere. Mă îmbrăcam mai degrabă „interesant” decât sexy.

Practică kite-ul de mai bine de 10 ani

Am văzut la tine pe rețelele de socializare că te-ai întors de curând din Zanzibar. Cum a fost întâlnirea cu băștinașii? Este adevărat că, deși nu au prea multe, reușesc să fie fericiți să ofere astfel o importantă lecție de viață?

Mă cam feresc eu să generalizez sau să pun o etichetă bazată pe o poză. „Băștinașii, sau mai corect spus „oamenii din Zanzibar” cu care am interacționat eu, sunt veseli ca niște copii, buni și veseli. Sărăcia este și nu este până la urmă. Tanzania este una dintre cele mai bogate țări din Africa. Da, sunt săraci, da, trăiesc în niște locuri care par niște ghetouri sau construcții provizorii.

Pe de altă parte, am simțit că îi ajută faptul că trăiesc mereu în comunitate, ca o reminiscență a tribului, și trăiesc în acest climat fericit unde vremea este mereu constantă și însorită. Și, da, pământul este bogat în fructe, mirodenii, și cred că și dieta contribuie la starea noastră interioară. Pe scurt, doar din experiența mea, oamenii au fost cea mai mare surpriză în Zanzibar. M-am simțit tare apropiată de ei, în ciuda atâtor diferențe dintre noi.

Alina Vîlcu: „Când sunt singură pe mare, țip de fericire sau cânt tot felul de melodii prostești”

Ce ai mai descoperit în Africa, în afară de pasiunea pentru kite? Apropo, cum a fost experiența? Ți-ai mai perfecționat tehnica?

Am simțit ritmurile naturii, de care ne rupem în viața urbană de zi cu zi. Mă fascinează să văd cum luna și marea și pământul sunt un singur organism viu, a cărui inspirație și expirație sunt fluxul și refluxul. În afară de plimbări pe plajă și kite, nu am făcut nimic altceva. Da, aș spune că am perfecționat anumite sărituri la kite, încă nu am reușit un back roll, dar mă pregătesc mental pentru următoarea aventură.

A fost dragoste la prima vedere sau ai avut nevoie de câțiva ani ca să înțelegi acest sport?

Fac kite de vreo 10 ani și, nu, nu a fost dragoste la prima vedere. M-am apucat doar și doar pentru că era cool și mi s-a părut o provocare tare. Apoi au urmat ani de frustrări, de căzături, de apă în gură și nas, de urmărit vântul și tot așa. Acum mă simt ușoară ca un fulg și, de multe ori când sunt singură pe mare, țip de fericire sau cânt tot felul de melodii prostești.

De-a lungul timpului a avut două mari accidentari la schi
De-a lungul timpului a avut două mari accidentari la schi

Ultimul accident la schi s-a soldat cu o operație – 13 șuruburi în gleznă

Din câte țin bine minte ești pasionată și de sporturile de iarnă. De fapt, unde te simți mai liberă, pe mare sau pe pârtia de schi?

La kite, recunosc că am o frică inconștientă de apă, de largul mării, deși mă aventurez în tot felul de experiențe. Frica asta m-a împins acum 8 ani să fac diving consistent și aproape în fiecare vacanță merg atât pe apă, cât și sub apă. Totuși, sentimentul de disconfort rămâne undeva. La munte, în schimb, mă simt destul de stăpână pe natură, însă și acolo mă blochez câteodată când îmi amintesc cele două accidente destul de traumatizante pe care le-am avut.

Unul, când eram copil și s-a soldat cu 6 luni cu piciorul în ghips și unul acum 3 ani, care s-a soldat cu o operație cu 13 șuruburi în gleznă. În rest, totul bine, liberă ca pasărea cerului (râde).

Deci ai fost sportivă de mică?

Oooo, de mică. Și datorez asta tatălui meu, care m-a împins să fac schi de la 4 ani, să înot și să explorez munții.

Alina Vîlcu a construit o casă pentru o mamă cu 7 copii

În curând începe o nouă ediție Inside Academy. Cum sunt noii cursanți, cum veți ține cursurile de data aceasta, ținând cont că au fost ridicate restricțiile?

Cursul este live, zilele trecute a fost primul modul și parcă nu ne mai săturam să vorbim. Ne-am propus să terminăm la 9 și am terminat la 10 seara. A fost minunat și ne așteaptă alte săptămâni minunate, pline de semnificație, idei, râsete.

Alături de Omid Ghannadi a pus bazele unei școli de design interior
Alături de Omid Ghannadi a pus bazele unei școli de design interior

Împreună cu Omid, te implici în multe acțiuni caritabile. Care sunt planurile voastre în acest sens?

Alina Vîlcu: Dacă până anul acesta făceam tot felul de heirup-uri caritabile și încercam să ne împărțim către toată lumea care venea către noi și avea nevoie de ajutor, de anul acesta am decis să o facem sistematic, sustenabil și structurat. Am înființat o asociație, Inside Social, care are ca scop principal construirea de case pentru oamenii cu situații de viață tragice și a căror poveste poate inspira alți oameni. Scopul secundar este acela de a da un sens superior comunității Inside, în care oamenii să se descopere mai buni, mai puternici și mai apropiați unul de altul.

Avem un prim proiect care este construirea unui case pentru o familie cu 7 copii… Sau, din păcate, mai corect spus, pentru o mamă cu 7 copii. 7 copii exemplari, talentați și iubitori și o mamă care a fost bătută de soț până aproape de paralizie. Asta e realitatea lor, pe care noi vrem să o schimbăm și o vom face, alături de voluntarii care sunt foștii noștri studenți.

5 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.