Viața de familie poate fi foarte frumoasă, atunci când este armonie. Dar alteori poate fi cu adevărat un coșmar. Am ajuns să mă port foarte urât cu soțul meu, iar el nu înțelege de ce. Problema este însă că eu nu pot să-mi exprim sentimentele, astfel că toate frustrările mele se traduc printr-un comportament nepotrivit.
Avem discuții frecvente despre acest subiect, îmi spune că mă port ca un copil răzgâiat, că sunt superficială și imatură. Parțial are dreptate. Din comportamentul meu asta ar putea să înțeleagă.
Problema este că, deși încerc, nu reușesc să spun ce mă face să sufăr. Nu-mi găsesc niciodată cuvintele sau momentul potrivit să-i spun că nu-mi place relația lui cu vecina noastră. Nu pot nici să-i spun că nu-mi place faptul că, deși suntem căsătoriți de doi ani, avem bugetele separate. Mi se pare frustrant ca atunci când mergem la restaurant să plătim pe din două consumația. Sau când mergem în concediu, să îmi plătesc singură biletul. Întâmplător, am un salariu aproape cât al lui. Dar tot nu mi se pare firesc.
Am ajuns să mă port foarte urât cu soțul meu
Cu toate acestea, nu pot să-i spun nimic de jenă, de rușine, de teamă că s-ar supăra sau că ar crede că sunt doar interesată. Iar faptul că nu pot vorbi despre asta și nu-mi pot exprima sentimentele mă frustrează maxim. Și, desigur, încep să am un comportament pe care nici eu nu l–aș agrea.
În legătură cu vecina, cred că a înțeles că mă deranjeaz relația lor. Am observat că în ultima perioadă nu o mai vizitează la fel de des. Înțeleg că ei au fost colegi de clasă încă din școala primară și că au o prietenie foarte strânsă. Dar tot nu mi se pare firesc să meargă cu ea la un spectacol, în timp ce eu eram internată la spital. Desigur, nu aveam pretenția să jelească. Nu era cazul. Dar parcă gestul lui a fost un pic deplasat.
Nici nu mi se pare îm regulă să vină cu noi în luna de miere. E ok, m-am împrietenit și eu cu ea, dar parcă aș fi vrut să mergem doar noi doi, măcar în luna de miere. Pentru că în celelalt vacanțe e nelipsită. Dat fiind că ea e încă singură, el, un mare gentleman, se simte dator să-i suplinească rolul unui partener. Eu chiar simt că îmi ajunge, dar mi-e jenă să-i spun. Ar spune că sunt geloasă sau că nu îi înțeleg aceast prietenie unică. Și asta a contribuit la felul meu de a mă comporta cu el. Am impresia că ar fi căsătorit cu amândouă, pentru că totul facem împreună. Doar noaptea e doar cumine în pat. În rest, suntem toți trei.
Frustrarea mea a ajuns la cote maxime
Din păcate, nu mă mai pot controla, iar nivelul de frustrare a ajuns la cote maxime. Când îmi vorbește despre ea, încep să am reacții necontrolate. Am avut astfel de reacții și față de ea și, până la urmă, s-a mai răcit relația dintre ei. În sensul că nu mai vine zilnic să vad ce am gătit și să-mi dea sfaturi ca o soacră, să-mi spună ce să-i gătesc „băiatului”. Dar au rămas mult altele. Și pentru toate acestea am ajuns să mă port foarte urât cu soțul meu.
Sper să găsim o cale de comunicare
Acum îmi pare rău, pentru că sigur ar putea să existe o cale de comunicare între noi. Suntem doar de doi ani căsătoriți și de aproape trei ani împreună. E adevărat că ne-am căsătorit foarte repede, dar asta nu ar trebui să ne împiedice să fim fericiți.
Noi încă ne iubim și știu sigur că este o posibilitate să depășim aceste obstacole. Dar pentru asta ar trebui să discutăm cu cărțile pe față, să spunem fiecare ce ne deranjează la celălalt, fără să ne judecăm și să încercăm să rezolvăm situația. Dar eu nu sunt în stare să spun nimic. De câte ori îmi cere să discutăm despre asta, eu mă blochez, mi se pune un nod în gât și nu mai pot să comunic. Eventual îmi vine să plâng. Știu că nu e ok, dar cel mai probabil avem nevoie de ajutorul unui specialist.
