Am divorțat după 10 ani de căsnicie. Când a plecat, m-am simțit ușurată. Mi-am zis că am scăpat de un nebun și că viața mea va fi mai bună. Am crezut că îmi voi putea găsi pe altcineva foarte repede, doar eram tânără și nu aș fi vrut să rămân singură. Însă viața se pare că a avut alte planuri.
Sunt singură, după 5 ani de la divorț
Acum, după 5 de ani de la divorț, sunt tot singură. A fost o vreme în care „ofertele” curgeau. Din păcate însă nu am reușit să mă atașez de nimeni. Parcă mariajul acela nereușit și traumatizant mi-a schimonosit sufletul. Nu mai am loc pentru nimeni aici.
Mă uit deseori la cupluri vizibil îndrăgostite și îmi doresc foarte mult să-mi găsesc perechea. Însă de câte ori se apropie un bărbat mai mult de mine, parcă se ridică un steag roșu și încep să mă alarmez. Nu am mai putut avea nicio relație mai mult de câteva luni, pentru că văd peste tot semnale de alarmă. Mă panichez că mă controlează, că e gelos, că e posesiv. Dacă ridică tonul la mine, sunt convinsă că mă va lovi și închei relația pe loc. Deși sunt conștientă că nu sunt toți bărbații așa cum a fost soțul meu, nu toți au probleme cu alcoolul și cu agresivitatea. Totuși, nu reușesc să depășesc traumele pe care le-am suferit. Nu mai pot avea încredere în nimeni.
Dacă întâlnesc un bărbat prea blând, mi se pare că e bleg și nu mă potrivesc cu el. Însă dacă întâlnesc unul cu mai multă personalitate, ies imediat din relație panicată.
Am divorțat după 10 ani de căsnicie
Nu mai știu cum să procedez, ca să nu îmi mai amintesc de bătăile primite de la fostul soț. Aș vrea să nu-mi mai amintesc de nopțile pe care le petreceam pe străzi, pentru că mă scotea din casă. Nu îmi place să-mi amintesc nici de procesele prin care m-a târât la divorț și cum a reușit să-mi ia absolut tot ce, de fapt, am construit împreună în cei 10 ani de căsnicie. Aș vrea să uit și de toate femeile cu care mă înșela și pe care nu mai făcea niciun efort să le ascundă de mine. Și de toți banii pe care i-am cheltuit pentru amenzile pe care le încasa din cauza tulburării liniștii publice. Făcea mereu scandal când venea acasă și de multe ori, vecinii chemau poliția. Din păcate, singurul lucru pe care-l rezolvau era că mai aveam și de plătit o amendă, pe lângă bătaia pe care o încasam. Asta pentru că el nu le achita niciodată și, oricum, banii lui nu ajungeau nici pentru alcoolul lui și țigările. Însă vecinii se temeau că mă va omorî, așa cum tot amenința.
Mama mă întreba mereu de ce am stat atât de mult cu el și nu l-am părăsit. Acum și eu mă întreb asta. Nu știu ce a fost în capul meu. Nu mi-am dat seama că voi fi atât de afectată.
Mă întreb acum dacă ar fi cazul să merg la un psiholog. Am 38 de ani, dar încă îmi doresc să mă căsătoresc și să am un copil.
