Am început să îmi urăsc soțul. Mereu mă compară cu alte femei. Spune că nu sunt în stare să fac mai mulţi bani

Am început să îmi urăsc soțul. Nu mai suport criticile și jignirile lui. Mereu mă compară cu alte femei, dar cu una în mod aparte.
Am început să îmi urăsc soțul. Mereu mă compară cu alte femei. Spune că nu sunt în stare să fac mai mulţi bani

Am început să îmi urăsc soțul. Știu că pare ciudat să spun asta, dar asta nu s-a întâmplat peste noapte. Nu m-am trezit într-o dimineață și mi-am zis, gata, asta e: de azi îmi urăsc soțul. Asta s-a întâmplat pe parcursul celor aproape șase ani de căsnicie în care s-au adunat, rând pe rând, nemulțumirile mele, frustările, jignirile și umilințele la care m-a supus.

Desigur, doar gândul că am început să am astfel de sentimente pentru el mă face să mă simt vinovată. Dar asta nu schimbă lucrurile cu nimic. El este același bădăran, indiferent cum mă simt eu.

La început, iubirea noastră era unică

Când ne-am căsătorit, eram amândoi tineri și îndrăgostiți. Aveam impresia că iubirea noastră e unică. Făcea pentru mine gesturi incredibile, așa cum nu țin minte să fi făcut cineva vreodată. Acum mă gândesc că poate eram doar ușor de impresionat, iar el a înțeles asta foarte repede. A știut exact cum să mă cucerească. Nu știu de ce am fost eu aleasa, pentru că avea „variante” suficiente. Atunci îmi spunea că sunt „perfectă”. Acum mă gândesc că eram „victima perfectă”.

Nu era din vreo familie înstărită, dar atunci am considerat că nu asta contează, ci important e că ne iubim. Asta în ciuda opiniei tatălui meu, care nu l-a plăcut niciodată. Mereu îmi spunea „băiatul ăsta vrea doar să profite de pe urma ta”. În mintea mea râdeam și mă gândeam: e tată de fată. E firesc să simtă așa.

Din păcate, destul de devreme am înțeles câtă dreptate avea tatăl meu. Acum el nu mai este printre noi, să-mi poată spune: „ți-am zis eu”. Din punctul ăsta de vedere mă bucur că nu mai e aici să vadă. Dar, pe de altă parte, dacă l-aș mai avea lângă mine aș ști că voi fi protejată, indiferent ce s-ar întâmpla.

Tata mi-ar fi fost alături

Dacă l-aș mai avea pe tata lângă mine m-aș duce la el și i-aș spune printre lacrimi cu sughițuri că a avut dreptate și că vreau să vin înapoi acasă. Măcar pentru un pic de timp, până iau o decizie. M-aș aștepta să mă îmbrățișeze și să-mi spună că acolo unde este el, eu voi găsi întotdeauna un loc.

Din păcate, acum trebuie să lupt singură cu asta, iar mama nu este cea mai indicată persoană să mă susțină. Pentru ea, căsătoria înseamnă angajament pe viață și de câte ori încerc să-i spun prin ce trec, răspunsul ei este același, în mod invariabil. „Te-ai căsătorit pentru toată viața, nu doar pentru cât vă merge bine”. Educația pe care a primit-oea și viața pe care a dus-o cu tatăl meu nu-i permit să vadă lucruruile din punctul meu de vedere. Așa că, da, mă simt singură în lupta asta. Și am început să îmi urăsc soțul.

Îmi reproșează că nu fac destui bani

Nici măcar nu mă ascultă când încerc să-i spun cum se poartă cu mine soțul meu. Cum îmi critică orice părere, orice decizie, orice afirmație. Nu contează subiectul. Nu mă crede când îi spun că soțul meu îmi reproșează că nu fac destui bani.

Imediat după ce ne-am căsătorit, mi-a psus că vrea să avem bugete separate, să plătim cheltuielile pe din două. Nu m-a deranjat foarte tare, deși eu nu văzusem așa ceva la părinții mei. Dar mi-am zis că nu trebuie să fim ca și ei, doar noi suntem tineri, avem alte idei, altă viață. Doar că, încă de la început, eu câștigam mai bine decât el. În plus, aveam susținerea părinților mei, pe care a fost mereu invidios.

Banii mei sunt „banii noștri”; ai lui, sunt doar ai lui

Apoi, când a rămas șomer după ce s-a închis fabrica la care lucra, a decis că vom avea buget comun. Adică din salariul meu se plăteau toate cheltuielile, iar eu nu mai aveam acces la banii mei. Problema este că acest lucru a rămas valabil și după ce și-a găsit un alt job, câteva luni mai târziu. Așa că acum, salariul meu este virat pe un card care e la el, sunt banii din care se plătesc toate cheltuielile. Dacă am nevoie de ceva, trebuie să primesc acceptul lui să-mi cumpăr. În fiecare lună îmi spune că nu câștig destul, că nu muncesc destul, că ar trebui să mă zbat pentru un salariu mai mare și altele de genul acesta.

Am început să îmi urăsc soțul

Dacă până acum  mă compara cu diferite femei, acum, termenul de comparație, etalonul, este noua noastră vecină. „Mioara a făcut”, „Mioara a dres”, „de ce nu te aranjezi și tu ca Mioara”, „de ce nu câștigi și tu ca Mioara” și multe, multe altele. Nu gătesc ca ea, nu mă îmbrac ca ea, nu mă machiez ca ea și nici nu o voi face niciodată. Nu am de gând să devin copia unei obsesii a soțului meu. Cred că, în cazul acesta, îmi va fi mai ușor să o suport pe mama. Cel puțin ea mă va critica pentru singura decizie pe care am luat-o fără acordul ei, aceea de a-mi părăsi soțul.

Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!

7 15 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.