Sunt patru ani de când soțul meu s-a îmbolnăvit. Tot de atunci, viața mea a devenit un coșmar. Eu încerc să am grijă de el cât pot eu de bine, dar am ajuns să am o căsnicie nefericită și nu mai știu cum să procedez. Nu am curaj să divorțez, pentru că toată lumea m-ar condamna, dacă l-aș abandona acum. Dar nimeni nu știe cum se comportă cu mine și ce e în sufletul meu.
Acum patru ani, într-o zi pe care nu am să o uit niciodată, după ce am venit de la muncă, l-am văzut pe Marian stând în pat. Era atipic pentru el, care era un om foarte activ și mereu găsea ceva de făcut pe lângă casă. M-am mirat când l-am văzut și l-am întrebat dacă a pățit ceva. L-am întrebat mai mult în glumă, dar când am văzut că doar mormăie încercând să-mi spună ceva, m-am panicat. I-am văzut paloarea feței și am știut că e grav. Am sunat la 112 și un echipaj de la ambulanță a venit imediat după el. Nu aveam nicio bănuială, dar am aflat ulterior că făcuse un accident vascular cerebral. Mi s-a spus atunci că probabil va rămâne cu sechele. Din păcate, de data asta medicii nu s-au înșelat.
Am o căsnicie nefericită, dar nu am curaj să divorțez
Marian a venit acasă după multă vreme, dar nu ma iera același om. A rămas paralizat pe partea dreaptă. Nu-și poate folosi mâna, iar piciorul abia îl târâie după el. Se mișcă greu, are nevoie inclusiv să meargă la baie. Eu îl ajut să se spele, să se bărbierească, să se îmbrace, absolut la orice. Din păcate însă, el acceptă foarte greu noua situație. Deși au trecut ani de atunci, el nu acceptă că numai e omul care a fost.
Și dacă ar fi doar boala lui, tot ar mai fi cumva. Dar a devenit un sălbatic de când s-a îmbolnăvit. Nu e mulțumit niciodată de mine, orice aș face. Acum poate vorbi. Dar folosește abilitatea aceasta doar pentru a mă înjura și a mă face să mă simt ca ultimul om. Mă jignește, mă alungă de acasă și îmi spune să-l las că se descurcă singur, că eu nu-s în stare de nimic. Îmi spune să plec, că își va plăti pe cineva care s aibă grijă de el. Îmi tot reproșează faptul că el are bani, uitând că eu am cheltuit tot ce am avut ca să-l salvez.
De parcă asta nu ar fi de ajuns, face și crize de gelozie și mă acuză mereu că-i sunt infidelă. În momentele lui de furie s-a mai întâmplat să arunce cu cârja după mine, acuzându-mă de lucruri pe care nu le-aș fi făcut niciodată
Îi terorizează pe copii
Mă face să plâng mereu, pentru că eu l-am iubit întotdeauna și am făcut tot ce mi-a stat în putință să-l salvez. Am apelat la cei mai buni medici, apoi l-am dus la o clinică în Austria pentru tratament. Când s-au terminat banii am vândut moștenirea de la părinții mei, care acum era o căsuță de vacanță într-o zonă superbă. Nu m-a interesat că era locul preferat al copiilor și că abia așteptau să petrecem acolo timp. Am considerat că e mai important să-i salvăm lui viața și am reușit. În schimb, pare că a fost totul în zadar, pentru că el nu doar că nu apreciază ce am făcut pentru el, dar nu mă apreciază nici pe mine, iar pe copii îi terorizează.
Cei doi copii sunt mari acum. Cel mare are 19 ani, iar cel mic 17. Și ei sunt foarte supărați și îmi spun să divorțez, pentru că nu merită nimic. Dar nu știu cum aș putea face asta. Cum să-l las în situația asta? Nimeni nu ar crede că are un astfel de comportament. Dac aș spune că am o căsnicie nefericită, toți ar fi de acord că e din cauza stării lui. Dar nimeni nu știe ce e în sufletul meu.
