Am o idilă cu un coleg de muncă. Este căsătorit, iar soția lui este prietena mea cea mai bună

Mi-am făcut curaj să-mi scriu povestea după ce am văzut că nu sunt singura aflată într-o situație ciudată. Ba chiar am văzut cazuri mai urâte decât al meu, dar recunosc, nici eu nu sunt departe. Am o idilă de aproape trei ani cu un coleg de muncă. Dar asta nu e tot. Soția lui este cea mai bună prietenă a mea.

Lucrând în același domeniu, uneori stăm chiar și 10 ore la muncă. Am constatat că îmi petrec mai tot timpul cu el. Oricum, de multe ori după muncă, mergem la mine, soția lui crezând că suntem încă la birou. Ea nu bănuiește nimic și încrederea ei în mine mă face să mă simt și mai vinovată.

Dar, pe de altă parte, mă gândesc că dacă era totul bine în relația lor, eu nu puteam interveni între ei. Până la urmă, este problema lor de cuplu dacă a mai fost loc de o persoană în plus.

Am o idilă cu un coleg de muncă. Totul a început acum aproape trei ani, când m-am mutat la biroul în care lucra el. De fapt, Vera, soția lui a insistat ca el să vorbească cu șeful să mă mute în același birou, știind că acolo programul este un pic mai lejer. Chiar dacă se mai stă uneori peste program, asta se întâmplă doar când ne apropiem de finalizarea unui proiect.

Am o idilă cu un coleg de muncă de aproape 3 ani

Numai că nu și-a imaginat nimeni atunci ce va urma. Stând în același birou, foarte aproape unul de altul mereu, am început să avem sentimente unul pentru celălalt. Mi-a spus-o foarte direct, după ce ne-am atins mâinile, mai mult „accidental”, în timp ce ne vedeam fiecare de treabă la calculator. A mai fost un schimb de priviri și asta a fost tot. Treptat, m-am trezit că am o idilă cu un coleg de muncă.

Nici acum nu înțeleg prea bine ce s-a întâmplat. Deși eram unul lângă altul, am început să ne scriem mesaje, pentru a păstra liniștea în birou. Nu știu cum, dar parcă așteptam să spună ceva, să fac un gest. Știam amândoi ce simțim așa că nu a fost nicio surpriză când mi-a spus că nu-și poate controla emoțiile când e lângă mine. I-am răspuns că nici eu nu pot.

Așa că din ziua aceea, tot ce am mai făcut era să ne căutăm fiecare prezența, să fim unul lângă altul. Să râdem pe ascuns în fața monitorului și să facem planuri pentru noi. Ne petrecem timp împreună ori de câte ori poate pleca singur de acasă, dar nu numai.

Multe weekenduri și concedii le petrecem în trei. Fiind atât de familiarizată cu el, nu i se pare nimic suspect când gesturile noastre depășesc oarecum limita amiciției. Vera chiar glumește deseori, spunând că Florin petrece mai mult timp cu mine decât cu ea. Și așa este. Pentru că deseori acasă ajunge doar seara. De asta pot spune că am o idilă cu un coleg de muncă.

El vrea să divorțeze. Eu nu știu ce vreau

Am o idilă cu un coleg de muncă. Acum problema este că el vrea să divorțeze, iar eu nu știu  ce să fac. Perspectiva unei relații reale nu este tocmai ce-mi doresc. Adică evident că îl iubesc și vreau să fiu cu el, dar nu oricum. Nu cu orice preț. Mă tot gândesc dacă voi putea fi fericită cu el, știind că  mi-am trădat cea mai bună prietenă.

Apoi iar mă gândesc, de ce ar fi vina mea? Nu am fost singură în toată această poveste. Până la urmă, cred că este suficient de matur ca să știe ce face și de ce. Dacă el vrea să o părăsească fără să-i cer eu asta înseamnă că problema e la ei în cuplu, nu la mine.

Și mintea mea se învârtește așa, găsind mereu argumente și contraargumente pentru a continua această relație și a o duce la următorul nivel sau pentru a-i pune capăt. Iar faptul că suntem în același birou și că Vera pregătește sandvișuri pentru amândoi nu ne ajută. Sau ne ajută. Dar nu cum crede ea.