AMI moștenește tăria de caracter și energia bunicii sale. „La 85 de ani are WhatsApp, ne trimite poze și vorbim prin video call” VIDEO EXCLUSIV

AMI moștenește tăria de caracter și energia bunicii

AMI a acceptat provocarea de a participa la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” pentru a-și depăși limitele, dar și pentru a-și învinge unele fobii. În mare parte i-a reușit și, revenită acasă, spune că ar mai participa la un astfel de realityshow. AMI a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că nu exclude ideea de a concura la „Survivor România” însă nu ediția de anul acesta, ci poate anul viitor.

AMI, dezvăluiri incredibile din culisele emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

La prima vedere, mignona AMI pare extrem de firavă, sensibilă, care nu ar putea să se adapteze prea ușor unor condiții vitrege, cum au fost cele din Republica Dominicană. Se pare că artista nu doar că a demonstrat contrariul, dar a câștigat respectul și celor care nu aveau mari așteptări de la ea.

„Ce se vede la televizor este o parte pentru că nu poate să intre totul pe TV. Noi am trăit acolo 24 de ore din 24. Ce nu s-a văzut a fost timpul acela „mort” pe care noi îl petreceam acolo în junglă. Pentru mine timpul ăla pierdut degeaba a fost cel mai greu, faptul că stăteam zile întregi fără să faci nimic. Cât să mai vorbești și cu colegii, ce să mai povestești și acolo? Nu mai aveam subiecte efectiv de dezbătut. O oră zici că erau 6 ore, iar o zi parcă era o săptămână. A fost foarte greu din punctul ăsta de vedere, însă mie mi-a plăcut să dorm sub cerul liber. Eu m-am contopit cu natura ca să zic așa, a fost ca un fel de tratament revelator și eliberator pentru mine. Că au fost situații, că au fost jocurile unele foarte grele, că s-au mai iscat discuții, era normal să fie așa, dar per total emisiunea m-a încărcat pozitiv. Mi-a plăcut să stau în natură”, a povestit AMI despre experiența ei în cadrul realityshow-ului.

Culmea este că, în timp ce „colegii de suferință” abia așteptau să ajungă acasă, artista are doar cuvinte de laudă și chiar și-ar dori să repete această experiență cât mai curând.

„Crede-mă că telefonul a fost ultima mea problemă. Nu mi-a fost dor absolut deloc. Sunt obișnuită să stau fără telefon și chiar m-am bucurat să fac detox-ul ăsta din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut și dieta cu orez. Înainte să merg în junglă îți mărturisesc că am mers la sală, dar pentru că am avut dieta asta cu orez m-a ajutat să-mi definesc foarte bine musculatura și asta a fost un plus. Nu pot să zic că am slăbit foarte mult. Vreo 2-3 kilograme, dar le-am pus repede înapoi. Însă detox-ul a fost bine venit. Din punctul ăsta de vedere crede-mă că m-aș mai duce. Așa cu animăluțele, cu ce am fost pe acolo, poate pe partea asta nu aș mai încerca. Poate că m-aș duce la „Survivor” dar nu acum, poate la anul”.

„Nu am avut nevoie de nicio revizie”

AMI la Survivor
AMI la Survivor

Extrem de pozitivă și atunci când vine vorba de condițiile în care a trebuit să-și facă igiena zilnică, AMI ne-a spus că s-a adaptat cu apa rece și cu spălatul cu detergentul de vase, ba mai mult, nici măcar părul ei extrem de creț s-a adaptat imediat condițiilor vitrege.

„Când am ajuns am nimerit direct în Tabăra Belelelor și am stat mai mult în tabăra aia. Deci nu m-am bucurat foarte mult de confortul din Tabăra Plăcerilor, de șampon și ce mai aveau acolo. Așa că ne spălam cu detergent de vase. Nu aveam altceva. Și apă rece. Pentru că eu am și părul creț nu puteam să-mi descurc părul cu furculița, așa cum făceau celelalte fete. Am încercat șu eu dar nu am avut nicio șansă așa că a trebuit să-l descurc cu degetele. Până la urmă a fost bine, s-a adaptat și părul. Nu m-am așteptat. Credeam că o să-l am plin de câlți, extrem de încurcat, dar nu. M-a ajutat și pălăria pe care am purtat-o tot timpul acolo. Mi s-a adaptat părul, corpul, chiar am fost ok din punctul acesta de vedere”, ne-a mai povestit AMI, completând că a avut nevoie de o singură zi pentru ca părul și pielea ei să revină la normal. „Nu am avut nevoie de nicio „revizie”. În prima seară după ce am fost eliminată, am ajuns la hotel și mi-am făcut toată rutina și s-a readaptat imediat organismul. A fost foarte ok”.

„Bunica are atâta forță și eu cred că am moștenit-o pe ea”

Toată această energie pozitivă, dar mai ales tărie de caracter, se pare că este moștenită de la bunica ei, cea la care și-a petrecut toate vacanțele.

„Bunica s-a uitat, evident. M-a urmărit cu tot sufletul și s-a tot întrebat cum de am mers în junglă, cum de am avut curajul. Părinții mei știu că sunt curajoasă și că îmi plac provocările și că o să spun „DA” de fiecare dată. Bunica, care a împlint de curând 85 de ani, ea acolo în Sălaj, că ea e din județul Sălaj, satul Jag, locul unde eu am copilărit și unde mi-am pierdut toate vacanțele de vară, de iarnă, are atâta forță și eu cred că am moștenit-o pe ea. Toată ziua trebăluiește prin curte. Atât energie are la vârsta ei. Eu așa ceva nu am văzut. Are WhatsApp, ne trimite poze cum își pune răsadurile, ce mai face, vorbim pe videocall. Bunica, ajunsă la vârsta asta a trecut prin atâtea generații și atâtea schimbări și este incredibil cât de bine s-a adaptat”, ne-a povestit AMI despre cea pe care a mers să o vadă imediat după ce a ieșit din competiție și a revenit în România.

Artista are o relație apropiată cu ambele bunici, însă relația cu cea de la Sălaj este una aparte. „Mai am o bunică care are 71 de ani. Ea e mai modernă un pic pentru că este de la oraș. A și călătorit foarte mult, a lucrat în Israel, în Italia, abia s-a întors recent din Londra. Abia aștept să o revăd. De fapt abia aștept să mă văd cu bunicile mele. Asta se va întâmpla de Sărbători, evident. Este deja tradiție să fim toți împreună. Sunt nerăbdătoare să intrăm în sezonul ăsta”, a mai povestit AMI pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…