Andreea Bălan, dezvăluiri neașteptate despre prima zi de școală a fetițelor ei: “Miroase a năzdrăvan de la o poștă” VIDEO EXCLUSIV

Artista este terorizată de fiicele ei

Andreea Bălan le crește singură pe cele două fiice ale ei, Ela și Clara, așa că încearcă să le ofere micuțelor tot suportul de care au nevoie, atât emoțional, cât și material. Oricât de mult încearcă să le ofere cea mai bună educație și creștere, Andreea Bălan mărturisește, în exclusivitate pentru EGO.ro, că mezina familiei, Clara, îi dă mari bătăi de cap datorită caracterului puternic pe care îl are.

Andreea Bălan și-a găsit nașul

Inițial, artista le-a avut pe cele două fiice înscrise la sistemul de învățământ privat, însă de anul trecut a optat pentru cel de stat. Le-a înscris pe ambele la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu”, însă doar Ela este la școală, Clara fiind în continuare la grădiniță. Andreea Bălan are mare încredere în ele și în activitățile pe care le-au făcut în vacanța de vară, așa că nu are mari emoții pentru prima zi de școală. Ba mai mult, crede că nici nu vor fi la deschiderea oficială a noului an școlar, ci în tribune, susținându-l pe Victor Cornea la Cupa Davis.

”Începem școala pe 15. A pe 11 septembrie începe? Cred că le duc pe 15 eu. Noi mergem la mare că avem Cupa Davis și eu o să le duc la școală săptămâna următoare. Avem treabă”, ne-a povestit amuzată Andreea Bălan, completând că simte că va avea de furcă cu cea mică, care este copia fidelă a artistei și are o personalitate extrem de puternică:

”Ela știe, dar Clara nu. Clara, cea mică este o năzdrăvană. În ciudă îmi face. Exact așa îmi face. Îmi zice că nu vrea. Ela este foarte disciplinată, își face temele, este organizată, ordonată, în camera ei este ”lună” tot. În schimb, Clara nu vrea nimic. Nu știu ce o să fie”.

Ela și Clara practică tenisul

Pe de-o parte o amuză comportamentul Clarei, mai ales că se vede pe ea din copilărie, însă pe de altă parte știe că nu îi va fi deloc ușor în perioada următoare.

”Mor după ea. Mor după amândouă îți dai seama, dar când o văd pe cea mică așa năzdrăvană mor. Îi mai și zic că are parfum de năzdrăvană, miroase a năzdrăvan de la o poștă”, ne-a mai declarat Andreea Bălan, care în momentul de față se bucură de ajutorul mamei sale în ceea ce privește temele micuțelor, așa că nu se vede nevoită să ducă prea multă muncă de lămurire cu cea mică: ”Un an, doi zic că se ocupă buni de ele, de teme, apoi când vin temele alea mai grele o să mă ocup eu. Trăiască buni”.

Per total este însă mai mult decât mulțumită de evoluția fiicelor sale, cu atât mai mult cu cât nu le este nici lor foarte ușor în condițiile în care părinții lor sunt despărțiți și nu sunt nici în cele mai bune relații. Pe lângă faptul că au tot felul de activități educative, cele două merg și la tenis, pe semne că mama lor vrea să le găsească cel puțin o pasiune comună cu actualul partener de viață, tenismenul Victor Cornea.

”Sunt crescute foarte frumos, sunt foarte educate. Le-am luat cu mine peste tot. Cred că asta m-a ajutat. Adică și acum (nr. la evenimentul
la care venise) le-aș fi luat, dar sunt la tenis. După ce plec de aici mă duc și le iau. Dacă ar fi venit acum, de exemplu, aici, ar fi fost foarte cuminți. Le-aș fi dat două scaune și ar fi stat foarte cuminți și nu ar fi deranjat. Adică le-am obișnuit cu viața mea, să fie foarte respectuoase, educate în locurile publice. Fetițele oricum sunt mai cuminți decât băieții”, a mai completat Andreea Bălan pentru EGO.ro.

 

Video: Dorin Marinuș

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
6 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *