Anunțul făcut de Pavel Bartoș despre televiziune: “Normal că țin cu dinții!” EXCLUSIV

Pavel Bartoș este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de televiziune, fiind la cârma unor show-uri imense, precum “Românii au talent” și “Vocea României.”, bucurându-se, în același timp, de numeroase proiecte în zona actoriei și de o familie frumoasă. În exclusivitate pentru Ego.ro, el ne-a vorbit despre ideea de a renunța la micile ecrane.

Pavel Bartoș, despre televiziune: “Sunt într-o postură privilegiată”

Pavel Bartoș a punctat că a muncit enorm pentru a ajunge la proiectele pe care le prezintă acum, astfel că nu s-a gândit niciodată să renunțe la marea lui pasiune, televiziunea. Acesta încearcă să găsească un echilibru între toate proiectele pe care le are, punctând că ține cu dinții de postura privilegiată pe care o are în prezent:

„Nu renunț. Eu acum sunt într-o postură privilegiată, dar pentru toate acestea am muncit enorm. Aceste show-uri nu mi-au venit dintr-o dată. Tu faci alte emisiuni și seriale mai mici și mai mari, iar când ajungi să ai parte de astfel de show-uri ca Românii au talent și Vocea României, ții cu dinții de ele.

Sunt emisiuni care au amploare, cred că toată lumea își dorește să facă parte dintr-un astfel de format. Mie mi se întâmplă! Normal că țin cu dinții de asta și încerc să găsesc un echilibru între teatru, televiziune, film. Mă bucur enorm! Nici nu s-a pus problema vreodată să renunț la televiziune. Cât televiziunea nu va renunța la mine, eu nu voi renunța la ea, clar!”

Ce a dezvăluit despre familie

De asemenea, Pavel Bartoș a explicat că, la începutul carierei, era destul de greu să se împarta între domeniul profesional și familie, acceptând cât mai multe proiecte. Totuși, acum reușește cu brio să petreacă timp alături de cei dragi, punându-i pe primul loc:

„Cu trecerea timpului, înveți să faci și din asta o prioritate. Într-adevăr, la început poate că nu ai atâta timp. Nu prea poți să spui nu la început, trebuie să te arunci în foarte multe proiecte! Cu timpul, începi să le cerni, să vezi ce înseamnă prioritar pentru tine.

Atunci realizezi că familia este cel mai important lucru în viața ta și începi să acorzi timp. Pot să spun că acum sunt în postura în care pot să organizez mult mai bine programul și să găsesc prin atâtea proiecte timp pentru ai mei!”

Ce a spus despre soția lui

Pavel Bartoș are alături de soția lui trei fiice, Rita, Eva și Sofia. Anca Bartoș este studentă în ultimul an la medicină, iar prezentatorul de televiziune se bucură de faptul că aceasta și-a găsit pasiunea și calea. Totuși, starul a punctat că partenera lui învață și muncește enorm pentru a ajunge unde își dorește:

Soția este foarte bine, învață. Este la medicină, învață enorm de mult, este de apreciat acest lucru. Cred că o să fie un doctor extraordinar, mă bucur că și-a găsit calea. Simplu, mă bucur pentru că ea se bucură! Totuși, mai punctez o dată, învață și muncește enorm pentru fiecare lucru. Este de admirat! E în anul 6. Nu vreau să spun că este un mister, eu știu, dar o să descoperim la timpul potrivit. (n.r. specializarea)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…