Avertismentul unei mame pentru toți părinții după ce a observat o lumină strălucitoare în ochii băiețelului său. Ce avea copilul, de fapt

Dacă ar fi fost detectată problema la timp, vederea micuțului ar fi putut fi salvată. Mama lui avertizează toți părinții să fie atenți la acest mic detaliu.
Avertismentul unei mame pentru toți părinții după ce a observat o lumină strălucitoare în ochii băiețelului său. Ce avea copilul, de fapt

O femeie din Marea Britanie a suferit un adevărat șoc după ce a privit mai atentă fotografiile copilului ei. Băiatul de doar un an părea să aibă o reflexie atipică în ochi, iar ceea ce mulți părinți ar crede că e doar reflectarea luminii, a determinat-o pe femeie să verifice la medic. Acesta este avertismentul unei mame pentru toți părinții, pentru a recunoaște din timp semnalul și să se prezinte la medic cât mai curând.

Leonnie Ord, în vârstă de 33 de ani, a început să observe o strălucire la ochiul stâng al fiului ei, Cillian Coyles, în vârstă de un an.

Tumoarea i-a afectat vederea

Dar, cum apărea doar ocazional, ea a crezut că este reflectarea luminii și că era inofensivă, așa cum ar crede mulți părinți. Era abia vizibilă într-un filmuleț pe care l-a înregistrat în septembrie. Arăta mai degrabă ca o reflexie roșie a ochilor, la lumina blițului.

În octombrie însă, strălucirea a început să devină mai proeminentă și ca și cum ar avea un „ochi de pisică”. Așa că Leonnie și logodnicul de 36 de ani, Gary Coyles, au cerut sfatul medicului. După ce au făcut mai multe analize, părinții lui Cillian au rămas uluiți când acesta a fost diagnosticat cu retinoblastom. Este un tip rar de cancer de ochi care afectează de obicei copiii mici.

Cillian și-a pierdut vederea la ochiul stâng din cauza tumorii care i-a crescut pe nervul optic. Acum face chimioterapie țintită pentru a o micșora.

Vederea putea fi salvată dacă era descoperit din timp

Leonnie a spus că vederea i-ar fi fost salvată, dacă s-ar fi gândit să-și verifice fiul mai devreme. Acum îi avertizează pe alți părinți să recunoască acea strălucire nefirească în ochii copiilor.

„Dar dacă l-am fi observat și l-am fi verificat pe Cillian mai devreme, ar fi putut să mai aibă vederea în ochiul stâng. În esență, acea imagine fericită și zâmbitoare a lui ascunde un secret care poate fi mortal dacă nu este descoperit la timp”, a mai spus ea.

„Vara trecută am început să observ o strălucire în ochiul lui, dar nu era prea des și am crezut că e o reflexie a luminii. Apoi am început să observ un pic mai mult și ne-am mutat într-o casă, care avea mult mai multă lumină și apoi am început să o observ mai mult”, a mai spus mama băiețelului.

Avertismentul unei mame pentru toți părinții

În săptămânile care au precedat diagnosticul lui Cillian, strălucirea albă a devenit mai evidentă.

„Când a început să devină mai proeminent și mă uitam în jos la el, am putut vedea acest alb din ochi, care acum știu că este tumora din ochiul lui. I-am arătat-o partenerului meu Gary, care nu văzuse, dar apoi a început să observe și el. Așa că știam că există ceva acolo care trebuia verificat”, mai relatează ea.

„Știam că este ceva, dar nu aș fi ghicit niciodată că ar fi fost cancer. Așa că, evident, asta m-a speriat și nu am putut dormi în acea noapte. Înainte de a ajunge la Birmingham, am cam acceptat că va fi diagnosticat cu cancer. Principalele mele griji erau că avea să-și piardă mica personalitate, părul și avea să treacă prin clipe grele. Erau trei lucruri pe care pur și simplu nu le puteam scoate din cap”, mai povestește femeia, potrivit The Sun.

Cillian are acum chimioterapie țintită, unul dintre tratamente fiind injecțiile intravitreale pentru ochi.  Tratamentul îi va micșora și va calcifia tumora, dar cel mai probabil, aceasta va rămâne acolo mereu.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Motivul pentru care Diana Munteanu este singură, la 45 de ani
8.9 10 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *