Bianca Drăgușanu își conduce singură afacerile: ”Chiar dacă pare că o ard pe lux și opulență, am zile când mănânc în mașină” EXCLUSIV

Bianca Drăgușanu își conduce singură afacerile

Fără îndoială, Bianca Drăgușanu este una dintre cele mai mediatizate vedete din România. Cu toate că s-au scris multe despre viața fostului fotomodel, Bianca Drăgușanu susține, în exclusivitate pentru EGO.ro, că lumea nu știe chiar totul despre ea: ”Chiar dacă țin eticheta asta de femeie fatală, „the diva”, și divele mai plâng câteodată”.

Bianca Drăgușanu: ”Sunt un om foarte bun, foarte sincer, foarte loial, foarte corect, foarte amuzant”

Bianca Drăgușanu a intrat în atenția presei în anul 2009, când a apărut în prezentarea de modă a lui Cătălin Botezatu, iar mai apoi chiar la brațul designerului. Nu mai are nevoie de nicio prezentare, căci majoritatea românilor știu deja cine este, căci au urmărit-o în toate proiectele TV, în care a fost implicată, și au admirat-o în reclame.

Cu toate acestea, fosta asistentă tv ne-a mărturisit că, în ciuda a tot ce s-a scris de-a lungul timpului, sunt lucruri pe care cei de acasă nu le știu despre ea.

„Cred că se știe aproape totul despre mine. Ce s-ar putea să nu se știe este că eu sunt un om foarte bun, foarte sincer, foarte loial, foarte corect, foarte amuzant. Și că de multe ori, chiar dacă țin eticheta asta de femeie fatală, „the diva”, și divele mai plâng câteodată. Dar ăla pentru care plâng trebuie să fie mega important și prețios. După cum se vede n-am mai plâns de mult. Mi-e dor”, a mărturisit Bianca pentru EGO.ro.

Bianca Drăgușanu
Bianca Drăgușanu

Și-a cumpărat un apartament în Dubai: ”O să-l închiriez. Facem bani!”

În ultimii ani, Bianca Drăgușanu a încercat să nu mai fie doar o prezență pe micul ecran, ci să se focuseze și pe afaceri care să-i rotunjească veniturile. Astfel că, într-un moment de nervi, așa cum a declarat într-o emisiune de divertisment, Drăgușanu și-a achiziționat un apartament în Dubai, însă nu pentru a se ascunde acolo de știrile nu tocmai pozitive despre ea, ci pentru a-și rotunji veniturile.

„Am fost în Dubai, am vizitat apartamentul, o să fie gata în decembrie. Atunci o să primesc cheile. De Revelion o să fiu acolo. O să fie și casă de vacanță, dar mai mult o să-l închiriez. Facem bani. Banii vin la mine, nu pleacă. Anul acesta am de gând să o țin dintr-o vacanță în altă vacanță. În fiecare weekend vreau să fiu plecată numai în vacanțe”, ne-a mai povestit fosta prezentatoare TV.

Ori de câte ori are ocazia, o ia și pe fiica ei în vacanțe, fie că merge cu un grup de prieteni, fie că sunt doar ele două, ca fetele. Deși publicul i-a contestat în repetate rânduri calitățile de mamă, Bianca Drăgușanu demonstrează că este una preocupată de fiica ei și de viitorul acesteia.

„Voi ține întotdeauna pasul cu ea pentru că sunt mama ei și pentru că este copilul meu pe care și  de care o să am grijă atât timp cât trăiesc. Și cu activitățile încerc să țin pasul. Acum va face niște cursuri de pictură, le începe la mijlocul lunii iunie, și de înot. Vreau să învețe să înoate că nu știe deocamdată”, a mai povestit Bianca pentru EGO.ro.

„O să-mi mut afacerea cu haine în Dubai”

Atât pentru viitorul fiicei sale, dar și pentru confortul ei zilnic, Bianca Drăgușanu ne-a mărturisit că în momentul de față scopul ei este să facă cât mai mulți bani, nu să fie celebră. Astfel că, după ce va primi cheile apartamentului din Dubai, va începe demersurile pentru a-l închiria. Mai mult, s-a interesat deja de un viitor spațiu comercial pentru a-și deschide un showroom cu rochiile pe care le produce în România.

„În curând o să-mi mut și afacerea cu haine în Dubai. Am pornit niște demersuri, am niște cunoștințe și am început să mă interesez. Îmi doresc asta foarte mult și voi reuși”, ne-a mai povestit Bianca Drăgușanu, completând că, deși lumea i-a pus o etichetă de femeie care trăiește și se bucură de lux fără să facă prea multe lucruri, ea muncește zilnic pentru confortul de care are parte.

Fie că este vorba de atelierul ei de rochii, fie că face campanii publicitare sau caută proiecte în care să-și investească veniturile, Bianca știe cum să facă bani.

„Chiar dacă viața mea pare așa ca din filme și că o ard numai pe lux și opulență, eu am zile când mănânc în mașină. Am zile când nu mănânc deloc sau mănânc pe fugă, sau am zile când mănânc de trei ori pe zi la restaurant”.

Video: Dorin Marinuș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…