Numele meu este Andrada. Nu am pretenția că povestea mea este specială, probabil veți spune că toate poveștile de dragoste sunt la fel. Cu toate acestea, fiecare are ceva unic. Și cred că și aceasta are. Este o poveste despre când dragostea se transformă în agresiune.
M-am născut și am crescut într-un mic oraș muncitoresc. Nu am crezut vreodată că voi părăsi orașul. Am fost educată să fiu o soție și o mamă bună și am crezut că asta este tot ce îmi doresc. Viața avea, însă, alte planuri cu mine.
Când dragostea se transformă în agresiune – Început promițător
Pe Mihai l-am cunoscut în 2015, la o petrecere de nuntă. Aveam doar 20 ani și am crezut că mi-am găsit dragostea vieții mele. Aveam să aflu mai târziu, însă, cum e cu dragostea.
A doua zi după acea nuntă avea deja numărul meu de telefon, mă găsise pe rețelele de socializare și a început să mă asalteze cu declarații, complimente și invitații. Inevitabilul s-a produs, ne-am întâlnit, ne-am îndrăgostit și am format un cuplu cât ai zice pește. Am avut impresia că ne lovise un meteorit pe amândoi, după intensitatea emoției pe care o trăiam unul în prezența celulalt. Asta a durat aproape doi ani.
Numai că asta a fost doar partea frumoasă a poveștii. În acea perioadă lucram la o cafenea, unde aflam tot ce se întâmpla în micul nostru oraș. Și nu a durat chiar așa de mult până când am aflat și ce face el în timp ce eu munceam.
Când iubirea nu mai e suficientă
Ne-am mutat repede împreună, pentru că nu mai puteam sta nedespărțiți. După doar câteva luni de conviețuit am făcut și nunta, pentru că, nu-i așa, trebuia să „astupăm” gura lumii. Până la finele celor doi ani de fericire, prin 2017, a venit și rodul iubirii noastre, Andrei, un băiețel de nota 10.
Andrei avea doar câteva luni când Mihai și-a pierdut locul de muncă. Și de aici a început declinul. M-am întors la muncă mult mai devreme, iar mama mea avea grijă de Andrei în acest timp. Eram singura care aducea bani în casă, dar asta nu părea să-l deranjeze pe bărbatul vieții mele. Nu numai că nu-l deranja, dar îi plăcea grozav de mult să cheltuie tot ce aduceam eu în casă. Iar de aici au început discuțiile, care ușor s-au transformat în scandaluri, iar de aici și până la prima palmă nu a mai fost decât un pas. Dar nu s-a oprit la prima palmă, ci și-a făcut din asta un obicei.
De câte ori îndăzneam să-mi exprim nemulțumirea, el răspundea cu agresivitate. Ultima, însă, și cea care a pus capăt căsniciei noastre, a fost peste puterea mea de imaginație. Am ajuns la spital, unde am primit îngrijiri medicale după pumnii încasați. A fost momentul în care am înțeles că viața mea e pusă în pericol și că e momentul să plec. Aveam deja sechele din copilărie, pe care le-am suferit până să divorțeze părinții mei. Nu aș accepta niciodată ca al meu copil să sufere traumele mele privind violeța.
Iubire cu final neașteptat
Abia atunci am realizat că de fapt, eu mă îndrăgostisem de o iluzie, o imagine pe care propria mea minte o crease despre acest om.
Între timp, bârfele din oraș pe care le aflam la cafeneaua la care lucram au început să-l vizeze tot mai frecvent pe care care îmi era, încă, soț. Aflam despre mai toate aventurile lui și despre femeile pe care reușea – nu înțeleg cum – să le cucerească și cărora le cumpăra cadouri din banii munciți de mine.
Când Andrei avea trei ani era deja pronunțat divorțul. Totul a decurs foarte repede. Andrei era prea mic să înțeleagă ce se întâmplă între noi și cred că asta a fost o binecuvântare, atât pentru el, cât și pentru mine. Acum, abia dacă își amintește cine este tatăl lui, pentru că nu au niciodată contact. Nu îl caută, nu îl interesează ce face, dacă e bine, dacă e sănătos sau dacă are nevoie de ceva. Pe de altă parte cred că e mai bine așa. Cred că absența unui tată e mai bună decât o prezență toxică.
Sunt aproape doi ani de atunci și încă nu mă simt pregătită sa o iau de la capăt, dar sper că voi fi într-o bună zi.
Când dragostea se transformă în agresiune – Un nou început
Acum sunt bine, m-am mutat în alt oraș și sunt studentă la Științe Economice, iar mama mea e cu mine și mă susține în tot ce fac. Noi două ne-am avut doar una pe alta toată viața. Acum, Andrei a devenit principala ei preocupare.
Eu fac eforturi cu ajutorul unui psihoterapeut să depășesc trauma și să pot să spun într-o zi că sunt gata să iubesc din nou.
Andrada
