Când îi va lăsa Antonia pe copii să vadă filmul în care joacă: „La anumite părți nu este ok să se uite” VIDEO EXCLUSIV

Detalii din culisele comediei „Haita de acțiune”

Începând cu 21 martie, fanii Antoniei o pot vedea pe artistă, pe marele ecran, în primul ei rol principal. Chiar dacă a avut mari emoții, Antonia a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că a fost o provocare să o interpreteze pe Oli, o polițistă temperamentală care sare imediat la bătaie și, cu toate că este extrem de mulțumită de rezultat, nu poate decoamdată să se laude cu prestația ei în fața copiilor săi.

Ce spune Antonia despre rolul ei din „Haita de acțiune”

Antonia a demonstrat prin lungmetrajul „Haita de acțiune” că nu este doar o cântăreață talentată, ci și o actriță desăvârșită. Deși este la primul ei mare rol într-un astfel de proiect, mama copiilor lui Alex Velea și-a dorit enorm să fie ea cea care să facă toate cascadoriile din film și să nu fie dublată prea mult.

„Aproape 100%, însă au fost două faze în care nu am jucat eu. Niște acrobații. Acolo nu sunt eu. Nu că nu m-a lăsat, dar nu am avut timp suficient”, ne-a declarat Antonia, completată de partenerul ei din film, actorul Alex Bogan, care a explicat faptul că indiferent de cât de experimentat este un actor, sunt unele cascadorii pe care regizorii nu-l lasă să le facă.

„Ar fi fost greu pentru orice actor. Adică sunt chestii fizice care sunt foarte greu de făcut. Adică chiar ai nevoie de cascador. Dacă vrei să arate bine. Dacă nu vrei, atunci…Dar trebuie să arate foarte bine”.

Cu alte cuvinte, toate scenele de bătaie sunt realizate complet de Antonia, iar verdicitatea și autenticitatea lor se datorează talentului acesteia, dar și faptului că s-a antrenat cu profesioniști și că are o condiție fizică de invidiat.

„Dar în rest am filmat eu, și când am dat, și când am încasat. Ce, și ăsta este talent să știi să te prefaci când încasezi. A fost foarte mișto la filmări. Am râs foarte mult pe platou și asta m-a ajutat foarte mult pentru că am avut chimie cu colegii mei. A contat foarte mult”, ne-a mai povestit artista.

„Au venit și copiii. Fix la scena când mă lupt”

Faptul că a lucrat alături de oameni pe care îi știa din diferite conjucturi a ajutat-o foarte mult pe Antonia să se integreze și să treacă peste orice fel de emoție. Cu atât mai mult cu cât, la unele secvențe, în spatele camerelor se afla și familia ei.

„Sigur că am avut emoții. Adică am intrat într-o lume în care eu nu am nicio experiență. Îți dai seama că am avut mari emoții, dar ei m-au ajutat foarte mult și mă simt foarte binecuvântată”, ne-a spus artista, completând că deși s-a ținut secret acest lungmetraj o bună perioadă de timp, nu a putut să nu îi spună lui Alex și celor trei copii ai ei, Maya, Dominic și Akim.

„Nu aveam cum să nu le spun băieților. Ei știu că am filmat. O să ne uităm la film împreună, dar când apare pe Netflix, dar pe sărite. La anumite părți nu este ok să se uite. Alex a venit și pe platourile de filmare. Au venit și copiii. Fix la scena când mă lupt. Fix atunci s-au nimerit să fie pe platourile de filmare”, a mai completat Antonia pentru EGO.ro.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *