Când începe Mireasa, sezon 6, la Antena 1. Primele schimbări anunțate de Simona Gherghe

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Când începe Mireasa, sezon 6, la Antena 1

Telespectatorii așteaptă începerea noului sezon Mireasa, cel cu numărul 6. Reality-show-ul matrimonial va fi din nou pe micul ecran în curând și primele filmări vor avea loc în Istanbul. Recent, s-a aflat când este plecarea concurenților către Turcia.

Când începe Mireasa, sezon 6, la Antena 1. Ce schimbări au fost anunțate

Concurenții de la sezonul 6 al emisiunii Mireasa vor pleca spre Istanbul pe data de 19 august, acolo vor filma videoclipurile de prezentare și poate și câteva dintre primele întâlniri, scrie fanatik.ro. Emisiunea ar urma să fie difuzată începând cu data de 29 august la Antena 1. Gazda reality-show-ului matrimonial va fi tot Simona Gherghe, cea care a prezentat și celelalte sezoane.

”Din acest moment, dăm drumul castingului pentru al 6-lea sezon Mireasa. Lăsăm în spate Drumul Iubirii și ne îndreptăm către o iubire ca în filme. În exclusivitate vă spun că debutul următorului sezon nu va fi în România, o să fie undeva foarte frumos, unde e mare, o să fie super așa că profitați de aceste momente și înscrieți-vă la casting.”, a dezvăluit Simona Gherghe la începutul lunii iulie.

Cine a câștigat sezonul 5 Mireasa

Perechea formată dintre Giovana și Sese a fost câștigătoarea celui de-al 5-lea sezon al emisiunii Mireasa. Pe locul doi au fost Sabrina și Perneș. Premiul constă în 40 000 de euro, însă pentru a  intra în posesia lui cuplul câștigător trebuie să se căsătorească în cadrul emisiunii.

Câștigătorii premiului de 40 000 de euro pot intra în posesia banilor în maximum 90 de zile de la data difuzării finalei emisiunii Mireasa, iar înmânarea se face pe baza certificatului de căsătorie.

Ce se întâmplă dacă nu se oficiază căsătoria între cei de pe locul 1

Dacă cuplul câștigător refuză să se căsătorească, cuplul de pe locul doi poate decide dacă vrea să se căsătorească, apoi intră în posesia marelui premiu. În această situație premiul va fi de 30 000 de euro brut. La fel se întâmplă și în cazul în care nici cuplul de pe locul 2 nu vrea să se căsătorească. Dacă cei de pe locul 3 vor să facă marele pas în emisiune vor câștiga premiul de 20 000 de euro.

Dacă niciunul din cuplurile formate în casa Mireasa nu se căsătorește, telespectatorii votează fata și băiatul favorit. Cei doi favoriți ai săptămânii finale câștigă fiecare, în marea finală Mireasa câte un premiu în valoare de 10.000 de euro brut.

„Cel mai lung (sezon de Mireasa, n. red.) de până acum. A fost un efort și pentru echipă să ducă în spate atâtea luni de reality-show. Gândește-te că primii concurenți au intrat în casă în iarnă și au ieșit acum, în miezul verii. L-am simțit ca pe un maraton, dar faptul că am terminat lideri de piață ne dă tuturor o mare motivație”, a spus Simona Gherghe pentru sursa citată, despre sezonul 5 al emisiunii Mireasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

30 de locuri, gusturi și tradiții care transformă Turul României într-o vacanță prin România și Republica Moldova

Divertisment

30 de locuri, gusturi și tradiții care transformă Turul României într-o vacanță prin…

De la bulevardele elegante ale Chișinăului și farmecul cultural al Iașului, până la peisajele dramatice din Carpații Orientali, cetățile medievale ale Transilvaniei și energia Bucureștiului;…
Ultimele două săptămâni ale Târgului de Bere Auchan: sute de beri din 25 de țări și reduceri de până la aproape 50% 

Divertisment

Ultimele două săptămâni ale Târgului de Bere Auchan: sute de beri din 25 de țări și…

Mai sunt doar două săptămâni până la încheierea celei de-a 17-a ediții a Târgului de Bere Auchan, cel mai amplu eveniment dedicat berii din comerțul…
Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…