Când va avea loc cununia religioasă a Simonei Halep. S-a aflat data marelui eveniment

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Când va avea loc cununia religioasă a Simonei Halep

Când va avea loc cununia religioasă a Simonei Halep. Cea mai titrată jucătoare de tenis a României se pregătește de cel mai important moment din viața sa. În curând va păși la brațul soțului ei, Toni Iuruc, în fața altarului, unde își vor jura iubire veșnică. Pregătirile pentru marele eveniment au început deja.

Când va avea loc cununia religioasă a Simonei Halep

Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit civil pe 15 septembrie 2021, iar petrecerea s-a ținut într-un local exclusivist din Mamaia. În toamna acestui an, mai exact pe 13 noiembrie, va avea loc și cununia religioasă a celor doi, urmată de o petrecere selectă cu 300 de invitați, printre aceștia numărându-se multe nume mari din lumea sportului și nu numai.

Potrivit Fanatik, petrecerea va fi organizată la Cazinoul Sinaia, o locație exclusivistă, demnă de un eveniment de cinci stele precum cel al Simonei Halep. Construit la începutul secolului trecut, la inițiativa lui Carol I, Cazinoul a fost inaugurat printr-un concert susținut de George Enescu.

Cununia civilă a Simonei Halep și a lui Toni Iuruc
Cununia civilă a Simonei Halep și a lui Toni Iuruc

Toni Iuruc comfirmă informația

Toni Iuruc a confirmat informația potrivit căreia cei doi își vor uni destinele în toamna acestui an, însă nu a vrut să dea prea multe detalii legate de eveniment.

“Mulţumesc pentru urările de casă de piatră. Da, informaţia este corectă. În noiembrie, facem nunta la Sinaia. Sperăm să fie ceva cu totul deosebit pentru noi, dar nu vreau să vorbesc mai mult. Este viaţa noastră privată.

Dacă vreţi să discutaţi de tenis, vă rog s-o întrebaţi pe Simona. Ea se ocupă de partea de tenis, ea este specialista, campioana familiei”, a declarat Toni Iuruc, potrivit sursei citate.

Halep: „Îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi”

Simona Halep a declarat în repetate rânduri că își dorește să devină mamă. Ar fi vrut să aibă trei copii, dar crede că timpul nu-i va permite acest lucru, așa că se mulțumește să facă doi.

„Îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii. (…) Mi-am intrat în rol, nu-mi mai e teamă, nu mai sunt speriată. (…) Am o doamnă care este menajeră și mă ajută cu toate. Casa mea e lună, iar lucrurile sunt puse în ordine întotdeauna. Probabil că tenisul m-a învățat să fiu ordonată”, spunea Simona Halep.

Cununia civilă a Simonei Halep și a lui Toni Iuruc
Cununia civilă a Simonei Halep și a lui Toni Iuruc

Halep, aproape de forma care a consacrat-o, alături de noul ei antrenor, Mouratoglu

Simona Halep are parte de un sezon foarte bun. Ea a jucat până acum trei semifinale la turneele pe iarbă, printre care și Wimbledon. Halep a mărturisit că Toni Iuruc a fost cel care a îndemnat-o să meargă la Academia lui Patrick Mouratoglu, actualul ei antrenor.

„Soțul meu mă susține în cariera de tenis. El m-a împins să vin aici, la academie. Pentru mine, a fost un pas mare. A schimbat totul în viața mea – să plec de acasă și să vin să stau aici mai multe săptămâni, pentru antrenamente. Sunt fericită în viața personală, de când l-am întâlnit pe Toni.”.

Pentru Simona Halep, 2021 a fost un an de coșmar. Măcinată de accidentări, jucătoarea română s-a retras de la multe turnee și a părăsit pentru prima oară Top 10 mondial, încheind sezonul pe locul 20 WTA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…