În inima Bucureștiului, pe strada Stavropoleos, Carul cu Bere este astăzi un loc simbolic pentru turiști și localnici deopotrivă. Însă, dincolo de deliciile culinare și de arhitectura impresionantă, restaurantul poartă o poveste fascinantă, întinsă pe mai bine de un secol. De la începuturile sale modeste, la popularitatea internațională actuală, Carul cu Bere a fost martorul unor momente istorice și al unor schimbări semnificative ale orașului.
Povestea începe în anul 1879, când Ion Căbașanu, un cârciumar ardelean, deschidea o mică berărie în hanul Zlătari, numită „La Caru’ cu Bere”. În afacere s-au implicat și nepoții săi, Ion, Gheorghe și Nicolae Mircea, originari din zona Rupea-Sighișoara. Dintre ei, Nicolae Mircea, cel mai ambițios, a avut o viziune care a transformat Carul cu Bere într-un simbol al Bucureștiului.
Inspirat de berăriile săsești din Transilvania, Nicolae a decis să aducă această tradiție în buricul Capitalei. Cu ajutorul unui credit ipotecar, a încredințat proiectul berăriei arhitectului polonez Ziegfried Kofsinski, cunoscut pentru contribuția sa la Castelul Peleș. Astfel, în 1899, pe strada Stavropoleos, a fost construită clădirea iconică ce găzduiește și astăzi Carul cu Bere.
Clădirea din strada Stavropoleos numărul 5, proiectată de Kofsinski și arhitectul Alois Pesch, impresionează prin detaliile sale rafinate: vitralii spectaculoase, fresce, lambriuri sculptate și candelabre somptuoase. Deși designul părea opulent, berăria a fost gândită ca un spațiu accesibil pentru toți, de la elitele culturale la oamenii de rând.
În epoca sa, Carul cu Bere era un model de inovație. Dispunea de instalație de climatizare, un puț propriu de apă, camere frigorifice și un lift exterior pentru aprovizionare. O instalație ingenioasă permitea răcirea berii înainte de a fi servită, un lux pentru acele vremuri.
Carul cu Bere a fost, încă de la început, mai mult decât o simplă berărie. A devenit un loc de întâlnire pentru personalități ale vremii, precum George Coșbuc, Octavian Goga și Barbu Delavrancea. Atmosfera vibrantă și eleganța locației au transformat-o într-un templu al bunei dispoziții.
Frații Mircea au ales ca berea să fie furnizată exclusiv de Dumitru Marinescu Bragadiru, un important antreprenor al epocii. Contracte similare, cum ar fi cel cu brutarul Carol Gagel, au asigurat calitatea preparatelor servite, făcând din Carul cu Bere o destinație gastronomică de top.
În perioada interbelică, berăria a atins apogeul succesului. Cu toate acestea, viața lui Nicolae Mircea, fondatorul vizionar, a fost marcată de o tragedie personală. În timpul Marii Crize Economice, Nicolae, care garantase un împrumut pentru afacerea fratelui său, s-a confruntat cu falimentul. În decembrie 1929, presa titra: „Moartea unui mare român”. Nicolae Mircea și-a pus capăt zilelor prin otrăvire cu cianură, un gest disperat care a lăsat o amprentă dureroasă asupra familiei.
După moartea lui Nicolae, berăria a rămas în administrarea familiei, fiind redenumită „Societatea Succesiunea Nicolae Mircea-Radu Mircea & Company”. În ciuda provocărilor, Carul cu Bere a supraviețuit cutremurelor, războaielor și schimbărilor politice, păstrându-și farmecul și autenticitatea.
Începând cu anul 2006, restaurantul a atras personalități internaționale, de la membrii trupei Rolling Stones, la Demi Moore și prințul moștenitor al Japoniei. Turiștii sunt încântați de mâncărurile tradiționale, precum sarmalele, micii și ciolanul cu varză, care au devenit emblematice pentru locație.
Astăzi, Carul cu Bere este recunoscut drept un monument istoric de arhitectură, parte a ansamblului de pe strada Lipscani. Povestea sa reflectă nu doar pasiunea și ambiția familiei Mircea, ci și reziliența unei afaceri care a reușit să traverseze epoci tumultuoase.
Mai mult decât un loc pentru a servi masa, Carul cu Bere este o călătorie în timp, un simbol al Bucureștiului de odinioară și un punct de atracție pentru cei care vor să descopere farmecul trecutului într-un cadru modern.
Carul cu Bere continuă să inspire prin tradiție, inovație și un respect profund pentru istorie. Vizitatorii care îi trec pragul nu găsesc doar mâncare sau băutură, ci și o poveste de neuitat, scrisă în fiecare detaliu al acestui loc unic.