Cât au costat verighetele alese de Dani și Gabriela Oțil, de fapt. Dovada că nu s-au uitat deloc la bani - Ego.ro

Cât au costat verighetele alese de Dani și Gabriela Oțil, de fapt. Dovada că nu s-au uitat deloc la bani

Suma a fost una substanţială

Dani și Gabriela Oțil s-au cununat religios duminică, pe data de 30 iulie, iar petrecerea s-a ținut într-un restaurant de lux de pe lângă București. Cei doi miri au avut o nuntă ca în povești și nu s-au uitat la bani pentru ca totul să iasă perfect. Chiar și pentru verighete, aceștia au scos din buzunare o sumă considerabilă.

Cât au dat Dani și Gabriela Oțil pe verighetele de la nunta lor

Duminică, pe data de 30 iulie, Dani și Gabriela Oțil au trăit cele mai frumoase momente din viața lor. Cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu și au spus cel mai important ”Da” din viața lor.

Matinalul de la Antena 1 și aleasa inimii lui s-au căsătorit într-un decor de poveste, iar petrecerea s-a ținut într-un local de fițe din apropierea Capitalei.

Cei doi au fost nășiți de nimeni alta decât ”Mama Natură” sau Roxana Ionescu, pe numele ei adevărat, și de soțul ei, Tinu Vidaicu. Dani Oțil a purtat un costum special, personalizat cu numele său, iar fiul său, Luca Tiago, a avut o ținută identică cu cea a tatălui său. În schimb, Gabriela Oțil a îmbrăcat două rochii albe, superbe.

În ceea ce privește verighetele, mireasa a ales un model confecționat din aur alb de 14 karate, bătută cu diamante de 2.81 ct. Bijuteria cântărește 6.83 grame, iar în prezent se vinde la reducere cu 25%.

Astfel, în prezent, aceasta costă 22.275 de lei, potrivit cancan.ro. În schimb, mirele a fost mai puțin pretențios și a ales un model mai simplu și mai ieftin.

Te-ar mai putea interesa și Răzvan Simion, adevărul despre retragerea din televiziune: “Ar fi o ocazie nemaipomenită!”. Ce se întâmplă cu Dani Oțil VIDEO EXCLUSIV!

Verigheta Gabrielei Otil
Verigheta Gabrielei Otil

”Mi-au fost îndeplinire toate dorințele”

După nuntă, Gabriela Oțil și-a făcut puțin timp pentru a vorbi cu fanii săi din mediul online. Soția matinalului de la Antena 1 le-a mărturisit acestora că este foarte mulțumită de felul în care a decurs nunta sa și că a reușit să bifeze tot ceea ce își dorea.

”Nu-mi vine să cred că a trecut nunta mea! A fost ceva de vis, absolut superb totul. Mi-au fost îndeplinire toate dorințele. Eu sunt zodia Scorpion și la mine totul trebuie să fie perfect.

Nu o să credeți dar, cu o săptămână înainte, am schimbat mesele, ceva rău! Dar totul a ieșit, până la urmă, impecabil!”, a spus Gabriela Oțil, pe rețelele sociale.

Te-ar mai putea interesa și Singura poză care a scăpat pe internet cu Dani Oțil și fratele său. Cum arată Dorin, cei doi nu au avut o relație prea strânsă în copilărie!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce face Jojo - Cătălina Grama atunci când vrea să îl împace pe Paul Ipate
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Horoscop zilei. Fecioarele iau decizii importante în dragoste, iar Scorpionii privesc altfel emoțiile
Pomii fructiferi care trebuie tăiaţi la început de aprilie pentru roade îmbelşugate. Vor rodi până...
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
Ilie Bolojan a promulgat legea care va fi aplaudată de toţi românii. Intră în vigoare...
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din...
Alexia Eram și iubitul ei, în ipostaze incendiare într-un club de fițe din București. Cum...
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Înșală orice bărbat care se află într-o relație sau nu, conform Cristinei Șișcanu? "Așa și...
Horoscop Pesti maine 4 Aprilie 2025
Horoscop Pesti maine 3 Aprilie 2025
Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Robert Turcescu: “Fiica mea cea mare...
Ultimul mesaj public al lui Val Kilmer, actorul din Batman care a decedat la vârsta...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
Îți amorțesc mâinile? Ce afecțiuni pot ascunde, potrivit medicilor
El este Albert, ursul polar de 680 de kg. De ce nu atacă oamenii?
„Am călcat peste morți ca să ajungem la cei vii” Mărturii șocante din infernul de...
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *