Cât costă rovinieta pe un an, 3 luni, o lună sau o săptămână. Lista cu prețuri pentru fiecare interval

Cat costa rovinieta pe un an, 3 luni, o luna sau o sapatamana

Cât costă rovinieta pe un an, 3 luni, o lună sau o săptămână. Este vremea vacanțelor, iar mulți români aleg să meargă în concediu cu mașinile personale. Și cum toți șoferii care circulă pe rețeaua de drumuri naționale sunt obligați să achite o taxă de drum (rovinietă), vom prezenta mai jos tarifele pe care le vor avea de plătit, în funcție categoria de autovehicul și valabilitatea rovinietei.

Cât costă rovinieta pe un an, 3 luni, o lună sau o săptămână

Șoferii trebuie să plătească rovienieta doar atunci când circulă în afara localităților, pe rețeaua de drumuri naționale. Prețul acesteia este stabilit în funcție de tipul autovehiculului (A, B, C, D, E, F, G, H) și de perioada de valabilitate (1, 7, 30, 90 de zile sau un an).

Taxa de drum poate fi achitată atât într-un punct de lucru al distribuitorilor autorizații de CNAIR să încaseze tariful rovienietei (în special benzinării), prin SMS la numărul 7500, unde vei specifica numărul de înmatriculare al vehiculului, urmat de categoria rovinietei corespunzatoare tipului vehiculului, cât și online.

Cât costă rovinieta în funcție de durată și tipul autovehiculului

a) Categoria A – autoturisme

  • 1 zi – nu poate fi achiziționată pentru categoria A;
  • 7 zile – 3 euro (aproximativ 15 lei);
  • 30 de zile– 7 euro (aproximativ 35 de lei);
  • 90 de zile – 13 euro (aproximativ 65 de lei);
  • 12 luni – 28 de euro (aproximativ 140 de lei).

b) Categoria B – vehicule de transport marfă cu MTMA (masă totală maxim autorizată) între 0 și 3,5 tone.

  • 1 zi – nu poate fi achiziționată pentru categoria B;
  • 7 zile – 6 euro (aproximativ 30 de lei);
  • 30 de zile– 16 euro (aproximativ 80 de lei);
  • 90 de zile – 36 euro (aproximativ 180 de lei);
  • 12 luni – 96 de euro (aproximativ 475 de lei).

c) Categoria C – vehicule de transport marfă cu MTMA (masă totală maxim autorizată) între 3,5 și 7,5 tone

  • 1 zi – 4 euro (aproximativ 20 de lei);
  • 7 zile – 16 euro (aproximativ 80 de lei);
  • 30 de zile – 32 euro (aproximativ 160 de lei);
  • 90 de zile – 92 euro (aproximativ 155 de lei);
  • 12 luni – 320 euro (aproximativ 1580 de lei).

d) Categoria D – vehicule de transport marfă cu MTMA (masă totală maxim autorizată) între 7,5 și 12 tone

  • 1 zi – (aproximativ 35 de lei);
  • 7 zile – 28 euro (aproximativ 140 de lei);
  • 30 de zile – 56 euro (aproximativ 280 de lei);
  • 90 de zile – 160 euro (aproximativ 790 de lei);
  • 12 luni – 560 euro (aproximativ 2770 de lei).

e) Categoria E – vehicule de transport marfă cu MTMA (masă totală maxim autorizată) mai mare sau egală cu 12 t, cu maxim 3 axe (inclusiv)

  • 1 zi – 9 euro (aproximativ 45 de lei);
  • 7 zile – 36 euro (aproximativ 180 de lei);
  • 30 de zile – 72 euro (aproximativ 356 de lei);
  • 90 de zile – 206 euro (aproximativ 1020 de lei);
  • 12 luni – 720 euro (aproximativ 3560 de lei).

f) Categoria F – vehicule de transport marfă cu MTMA (masă totală maxim autorizată) mai mare sau egală cu 12 t, cu minimum 4 axe (inclusiv).

  • 1 zi – 11 euro (aproximativ 55 de lei);
  • 7 zile – 55 euro (aproximativ 270 de lei);
  • 30 de zile – 121 euro (aproximativ 560 de lei);
  • 90 de zile – 345 euro (aproximativ 1710 de lei);
  • 12 luni – 1.210 euro (aproximativ 5990 de lei).

g) Categoria G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv șoferul) și maxim 23 de locuri pe scaune

  • 1 zi – 4 euro (aproximativ 20 de lei);
  • 7 zile – 20 euro (aproximativ 100 de lei);
  • 30 de zile – 52 euro (aproximativ 35 de lei);
  • 90 de zile – 120 euro (aproximativ 260 de lei);
  • 12 luni – 320 euro (aproximativ 1580 de lei).

h) Categoria H – vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul)

  • 1 zi – 7 euro (aproximativ 35 de lei);
  • 7 zile – 35 euro (aproximativ 175 de lei);
  • 30 de zile – 91 euro (aproximativ 450 de lei);
  • 90 de zile – 210 euro (aproximativ 1040 de lei);
  • 12 luni – 560 euro (aproximativ 2770 de lei).

Potrivit legii, șoferii care sunt surprinși de autorități că circulă cu mașina pe drumurile naționale fără a avea rovinietă plătită pot fi sancționați cu o amendă curpinsă între 250 și 4.500 de lei. Dacă amenda este achitată în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării, contravenientul poate plăti jumătate din valoarea sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…