Cât timp poți să stai cu buletinul expirat și ce amendă riști dacă depășești termenul menționat în lege

Neschimbarea la timp a actului de identitate atrage cu sine o sancțiune contravențională.
Cât timp poți să stai cu buletinul expirat și ce amendă riști dacă depășești termenul menționat în lege

Cât timp poți să stai cu buletinul expirat astfel încât să nu fii sancționat contravențional? Este o întrebare pe care mulți români al căror act de identitate se află în pragul expirării și-o adresează. Potrivit legii, există un anumit termen în care trebuie să te încadrezi pentru a-ți schimba buletinul astfel încât să nu primești amendă. Află care este acesta în cele ce urmează.

Cât timp poți să stai cu buletinul expirat

Actul de identitate este un document prin care orice cetățean se poate identifica prin nume, prenume, cetățenie, adresa de domiciliu și fotografie. Fie că a expirat, fie că a fost pierdut sau furat, buletinul trebuie înlocuit de fiecare dată, în caz contrar riscăm o amendă.

Actele de identitate clasice vor fi înlocuite cu unele electronice, conform unui regulament al Uniunii Europene (UE). Astfel, românii vor putea opta pentru un buletin biometric sau cu cip, care va conține în plus față de cel clasic și alte date personale, precum imaginea feței, amprentele a două degete și o semnătură digitală.

Documente necesare pentru schimbarea buletinului

Pentru schimbarea actului de identitate în cazul expirării acestuia sunt necesare următoarele documente:

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate;
  • actul de identitate si cartea de alegator, după caz;
  • certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, după caz, original și copie;
  • certificatul/hotărârea de divort, dupa caz, original și copie;
  • certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul șotului supraviețuitor, original și copie;
  • certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original și copie;
  • documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu și, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reședință, original și copie;
  • chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate.

Conform legislației în vigoare, cei cărora le expiră buletinul sunt obligați să se prezinte cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate pentru a cere un nou buletin.

Ce amendă riști dacă depășești termenul legal

În cazul nerespectării prevederilor legale, oamenii vor fi sancționați contravențional. Amenda este cuprinsă între 40 și 150 de lei.

Termenul de valabilitate al buletinului

În funcție de vârsta persoanei în cauză, cărțile de identitate pot avea următoarele termene de valabilitate:

  • pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, buletinul are un termen de valabilitate de 4 ani;
  • pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25, actul de identitate are un termen de valabilitate de 7 ani;
  • pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani, până la 55 de ani, buletinul are un termen de valabilitate de 10 ani;
  • după împlinirea vârstei de 55 de ani, termenul de valabilitate al actului de identitate este nelimitat.

Cât este taxa pentru schimbarea buletinului

Taxa unică pentru eliberarea cărții de identitate este de 7 lei și se poate plăti fie la orice oficiu al Poștei Române sau CEC Bank, fie, și mai simplu, la ghișeul unde se depun actele pentru eliberarea cărții de identitate.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Bălan nu mai crede în certificatul de căsătorie
7.4 40 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *