Câți ani are Armin Nicoară, de fapt. Mulți îl confundă cu un adolescent. Aceasta este vârsta lui reală

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Câți ani are Armin Nicoară, de fapt. Mulți îl confundă cu un adolescent. Aceasta este vârsta lui reală

Armin Nicoară este unul dintre cei mai renumiți saxofoniști din România. A devenit cunoscut publicului larg în perioada în care cânta alături de Vlăduța Lupău și chiar au existat zvonuri că ar fi fost ceva între ei. În prezent este căsătorit cu Claudia Puican, alături de care și cântă, însă puțini știu ce vârstă are și care este numele complet al artistului.

Care este vârsta lui Armin Nicoară

Încă de când a început să fie cunoscut, Armin Nicoară a fost comparat cu un adolescent, datorită aspectului fizic. Chiar dacă pare foarte tânăr și mulți sunt induși în eroare de trăsăturile sale, artistul se apropie de 30 de ani. El este născut în anul 1995, astfel că în luna iulie, urmează să împlinească vârsta de 29 de ani.

În urmă cu câțiva ani, cântărețul a fost implicat într-un scandal, după ce presa a scris că ar avea o legătură amoroasă cu Vlăduța Lupău, alături de care cânta la vremea respectivă. Cei doi au încheiat atunci colaborarea, iar Armin a început să cânte cu iubita sa, Claudia Puican, care între timp i-a devenit soție.

Citește și: Anamaria Prodan sfidează vârsta din buletin. A apărut în costum de baie la 51 de ani. Ipostază incendiară lângă jacuzzi

De când s-a lansat, se prezintă publicului cu numele Armin Nicoară, însă puțini știu că artistul mai are încă un prenume. În buletin, îl cheamă Armin Rusalin Nicoară și provine dintr-o familie talentată. Tatăl său, la rândul lui cântăreț, Petrică Nicoară, s-a împotrivit inițial ca Armin să urmeze aceeași cale și l-a dus la fotbal în copilărie. Viața a avut însă alte planuri pentru Armin care, tot prin intermediul muzicii, a ajuns să o cunoască și pe soția sa.

Câți ani are Armin Nicoară, de fapt. Mulți îl confundă cu un adolescent. Aceasta este vârsta lui reală
Armin Nicoară și Claudia Puican, în ziua nunții

Boala de care suferă din liceu

Chiar dacă pe scenă și la evenimente este mereu cu zâmbetul pe buze, gata să facă oamenii să se distreze, Armin Nicoară ascunde o suferință despre care nu știe multă lume. Când era în liceu, a fost diagnosticat cu diabet. Artistul a declarat, la un moment dat, că boala i s-ar fi declanșat pe fond emoțional, din cauza relației tensionate pe care o avea cu tatăl lui.

Citește și: Scandal uriaș în showbiz. Erau de nedespărțit, însă acum se ceartă din cauza banilor, acuzații grave: “Nu mai există pentru mine!”

”În clasa a XII-a mi s-a întâmplat nenorocirea: m-am îmbolnăvit de diabet. Problema asta s-a declanșat pe parte emoțională, cred eu, pentru că nu aveam o relație apropiată cu tatăl meu. El era un pic mai dur cu noi, îmi era foarte frică. Orice încercăm să fac cu el, după câteva minute începeam să plâng. Cred că duritatea lui și-a pus amprenta în problema mea. El era dur nu doar cu mine, și cu mama, și cu fratele meu. N-a știut cum să se comporte cu noi, că să zic așa. Cum eu am fost o fire mai emotivă, cred că problema asta s-a răsfrânt asupra mea”, a povestit el, în urmă cu ceva timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…