Ce a dezvăluit tatăl lui Dj Lalla, după moartea acesteia. Mărturisirea spulberă tot ce se știa

Ce a dezvăluit tatăl lui Dj Lalla, după moartea acesteia

Dispariția prematură a artistei DJ Lalla a șocat o țară întreagă. Tânăra în vârstă de 34 de ani a fost găsită fără suflare pe o plajă din Mamaia. Deși s-au vehiculat multe ipoteze privind posibila cauză a morții sale, tatăl tinerei a făcut lumină în acest caz. Iată ce a dezvăluit acesta la scurt timp după decesul fiicei sale.

Ce a dezvăluit tatăl lui Dj Lalla, după moartea acesteia

Lumea muzicală din România este în doliu, după ce, în urmă cu câteva zile, DJ Lalla, pe numele său real Laura Roșca, a fost găsită fără suflare pe o plajă din Mamaia.

Cea care i-a descoperit trupul neînsufleți a fost o femeie, care trecea întâmplător prin zonă. Inițial, aceasta a crezut că este vorba de un manechin adus de valuri, dar când și-a dat seama că este o persoană a sunat imediat la 112.

Poliștii au identificat-o cu dificutate pe artistă, înturcât aceasta nu avea asupra ei niciun obiect personal. Cauza morții sale rămâne însă un mister până acum și pentru anchetatori.

Deși s-a speculat mult cu privire la faptul că tânăra ar fi consumat alcool sau substanțe interzise înainte să fie găsită fără suflare, rezultatul autopsiei arată însă altceva.

Tatăl Laurei Roșca a mărturisit că nu se pune problema ca fiica sa să fi consumat droguri, dar admite totuși că nu este exclus ca ea să fi intrat de curând într-un anturaj dubios.

Citește și: De ce a murit Laura Roșca alias Dj Lalla. Ce s-a aflat despre cauza morții, tânăra avea doar 34 de ani

DJ Lalla suferea de depresie

Totodată, bărbatul a dezvăluit că tânăra suferea de depresie, dar ținea afecțiunea sub control cu ajutorul medicației prescrise și se simțea bine. Tatăl Laurei Roșca a mai spus că în urma autopsiei, medicii au stabilit că fiica lui ar fi murit înecată, găsindu-i-se în plămâni apă și nisip.

”Jumătate din țara asta e în depresie, chiar președintele radioului a recunoscut că a avut așa probleme, dar a înțeles-o foarte bine pe fată și a acceptat să lucreze în continuare. Eu din câte știu își făcea tratamentul și se simțea foarte bine, cam atât știu. Ce s-a întâmplat acolo, bunul Dumnezeu dacă ne poate spune… Dumnevoastră dacă mergeți la o petrecere nu beți un pahar de șampanie sau de gin? Și atunci de ce i s-a spus la fata asta că a folosit așa ceva? Din autopsie am înțeles că e perfect curată, fără alcool, fără substanțe interzise. E posibil (nr. să fi ajuns într-un anturaj rău famat), dar eu nu pot să susțin așa ceva… Nu știu (nr. ce s-a întâmplat cu Laura), prea multe confidențe nu aveam, ea avea mai multe confidențe cu mama și cu sora. Habar nu am”, a spus tatăl Laurei Roșca, în emisiunea prezentată de Cristi Brancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…