Ce activități facem cu cei mici de 1 iunie? Ziua Copilului, sărbătorită cu spectacole, jocuri și magie în București - Ego.ro

Ce activități facem cu cei mici de 1 iunie? Ziua Copilului, sărbătorită cu spectacole, jocuri și magie în București

Ce activități facem cu cei mici de 1 iunie? Ziua Copilului, sărbătorită cu spectacole, jocuri și magie în București

Bucureștiul se pregătește să devină un tărâm de basm pentru copii, în weekendul 31 mai – 1 iunie. Primăria Capitalei, prin ARCUB, organizează două zile pline de spectacole, ateliere, jocuri, dansuri, expoziții și multă magie. Totul este gratuit și pregătit special pentru cei mici, dar și pentru părinți care vor să se bucure de Ziua Copilului alături de familie.

Evenimentele au loc în cadrul proiectului „Străzi deschise – București – Promenadă urbană” și se întind din Piața Revoluției până în Parcul IOR, din Calea Victoriei până în cartiere, ca Strada Bârcă din Sectorul 5. Fiecare zonă are surprize diferite, personaje îndrăgite, jocuri și spectacole care îmbină distracția cu creativitatea.

Păpuși, dansuri și pictură live pe 31 mai

Sâmbătă, 31 mai, cei mici pot participa la tot felul de activități interactive. În Piața Revoluției, începe dimineața cu un atelier de păpuși textile, coordonat de Brândușa Oancă. Seara, tot acolo, sunt ateliere de cusut și brodat, deschise pentru toată lumea.

În fața Muzeului Colecțiilor de Artă, copiii pot vedea pictori la lucru, iar pe Esplanada Cercului Militar învață mișcări noi la un atelier de dans contemporan, alături de coregraful Ștefan Lupu de la Teatrul Mic.

În zona Bisericii Kretzulescu, Teatrul Țăndărică vine cu un spectacol special – „Freestyle Puppetry”, plin de culoare și imaginație. Ziua se încheie cu un show de dans oferit de Școala „Challenge Arts” în fața Palatului CEC. Iar pasionații de mașini pot admira autoturisme de colecție la expoziția Retromobil, între Strada Dem. I. Dobrescu și Ion Câmpineanu.

Duminică, distracția continuă cu personaje de poveste și jocuri digitale

Pe 1 iunie, atmosfera devine și mai animată. Calea Victoriei se umple de personaje din „Patrula Cățelușilor”, baloane colorate și multă veselie adusă de Clubul Disney. Copiii pot juca jocuri digitale inspirate din desene și filme, propuse de Romanian Game Developers Association, și pot urmări spectacolul educativ „Cioful cel Viclean”.

Vor fi și dansuri tradiționale prezentate de Greek Dance Romania, iar Tzitzi și Poc aduc pe scenă un spectacol plin de energie și voie bună. Teatrul Țăndărică revine seara cu o nouă reprezentație pentru toți cei care nu au reușit să-l prindă sâmbătă.

Sport, muzică și portrete în Sectorul 5

Și Sectorul 5 intră în sărbătoare. Pe Strada Bârcă, între orele 10:00 și 20:00, copiii se pot juca în voie, pot face sport și se pot distra în aer liber. PROEDUS a pregătit activități pentru toate gusturile: mini-baschet, ping-pong, fotbal, jocuri de echipă și chiar board games uriașe.

Sâmbătă, Teatrul Ion Creangă îi poartă pe cei mici într-o „Călătorie muzicală”. După-amiaza aduce concerte, portrete făcute pe loc și un spectacol de dans cu elevii Școlii de Artă București. Duminică, continuă distracția cu un atelier de teatru marca Teatrul Mic și mai multe momente de dans și muzică.

Magie adevărată la Hanul Gabroveni și în Parcul IOR

Pe 1 iunie, magia coboară în Parcul IOR. Aici, copiii pot vizita zona „Abracadabra – Secretele Magiei”, parte din festivalul 1UNIFEST. Vedeta expoziției este „Capul fără trup”, o atracție care va stârni multe râsete și curiozități.

Expoziția „Abracadabra” poate fi văzută și la Hanul Gabroveni din Centrul Vechi, unde sunt peste 20 de instalații interactive și spectacole live de magie. Programul este valabil până pe 19 iunie, iar biletele sunt la jumătate de preț, de vineri până duminică.

Intrarea e liberă peste tot!

Toate activitățile din weekend sunt gratuite. Așa că părinții nu trebuie decât să-și ia copiii de mână și să vină în oraș, unde îi așteaptă două zile pline de bucurie, joc, artă și distracție în aer liber. Fie că aleg o piesă de teatru, un atelier creativ sau o rundă de fotbal pe stradă, copiii vor avea parte de o Zi a Copilului pe care sigur n-o vor uita.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce rugăminte are Andrei Bănuță pentru Delia Matache: “Nu îndrăznesc, îmi e rușine!”
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *