Ce diferență de vârstă este între regele Charles și soția lui, Camilla. Nu mulți știu că ea este mai mare

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce diferență de vârstă este între regele Charles și soția lui, Camilla. Nu mulți știu că ea este mai mare

Regele Charles și regina Camilla sunt cunoscuți de o lume întreagă. Chiar dacă relația dintre ei a început cu un scandal la casa regală, cei doi au rămas împreună. Anul acesta, în luna mai, au fost încoronați oficial, în cadrul unei ceremonii pe care au urmărit-o oameni din întreaga lume. Nu mulți știu ce diferență de vârstă este între regele Charles și soția lui, Camilla și că regina este mai mare decât soțul ei.

Cu câți ani este mai mare Camilla decât regele Charles

Regele Charles a urcat pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a. Acesta a devenit monarh la 73 de ani, o vârstă destul de înaintată pentru a prelua îndatoririle regale. Odată cu urcarea pe tron a lui Charles, soția lui, Camilla, a devenit regină, ea fiind încoronată în cadrul aceleiași ceremonii.

Citește și: William și Kate Middleton și-au schimbat numele. Decizie după gestul făcut de Regele Charles

Nu mulți oameni știu ce diferență de vârstă este între regele Charles și soția lui, Camilla. Aceasta din urmă este mai în vârstă decât monarhul. În prezent, Charles are 74 de ani, în timp ce consoarta sa a împlinit în luna iulie 76 de ani. Cei doi formează un cuplu de mai bine de 25 de ani, iar Camilla a câștigat treptat încrederea familiei regale, chiar dacă mulți au spus că a destrămat familia lui Charles.

Înainte de a-l cunoaște pe Charles, Camilla a fost căsătorită cu un ofițer al armatei britanice, pe nume Andrew Parker Bowles. Cei doi au făcut nunta în 1973 și au divorțat în 1995. Cam în aceeași perioadă începea să se destrame și căsnicia lui Charles cu Diana. Camilla i-a fost amantă actualului rege o perioadă, până când el a divorțat oficial de Diana. Mulți au acuzat-o că le-a distrus căsnicia și că i-a luat locul celei supranumite prințesa inimilor.

Citește și: Camilla, umilită în public? Ce s-a întâmplat cu soția Regelui Charles, faza pe care toți au văzut-o

Secretul teribil pe care regina Camilla nu ar fi vrut să-l știe nimeni
Regele Charles și regina Camilla

Charles și Camilla s-au căsătorit în 2005

După moartea tragică a prințesei Diana, din 1997, Camilla și Charles au început să se afișeze din cel în ce mai mult împreună. Mulți dintre supuși, dar și copiii lui Charles au considerat mult timp că ea a intrat pe ușa din dos în familia regală. De-a lungul timpului, și-a dovedit dragostea și loialitatea față de Charles și față de monarhie și le-a câștigat tuturor încrederea, inclusiv reginei Elisabeta a II-a.

Citește și: Secretul teribil pe care regina Camilla nu ar fi vrut să-l știe nimeni. Ce ascunde trecutul familiei sale. E dureros pentru ea

În anul 2005, regretata suverană le-a dat binecuvântarea fiului său și Camillei să își oficializeze relația. Cei doi s-au căsătorit în același an și de atunci sunt împreună peste tot. Înainte de a muri, regina Elisabeta și-a exprimat dorința ca nora ei să poarte titlul de regină, nu de prințesă, în momentul în care Charles va deveni rege. Dorința i-a fost ascultată, iar cei doi au fost încoronați anul acesta, pe 6 mai, la Westminster Abbey.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…