Ce este pașaportul biologic al unui sportiv. Regulile antidoping pe care le-ar fi încălcat Simona Halep

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce este pașaportul biologic al unui sportiv

Simona Halep a fost acuzată din nou de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului că a încălcat Programul anti-doping de tenis, fiind prinsă cu nereguli în pașaportul biologic. Dar iată ce înseamnă, mai exact, acest pașaport biologic.

Ce este pașaportul biologic al unui sportiv

Pașaportul biologic este un instrument folosit de entitățile anti-doping, care monitorizează anumite variabile biologice ce pot dezvălui în timp dacă un sportiv a folosit sau nu substanțe interzise. Mai exact, dacă valorile din sânge ale unui sportiv ies din parametrii normali, atunci se poate considera că acesta a apelat la astfel de substanțe.

Dacă și aceste acuzații se vor dovedi adevărate, Simona Halep riscă o suspendare și mai mare. Directorul anti-doping din cadrul ITIA a declarat că nu dorește să comenteze pe seama noilor acuzații aduse sportivei din România, dar că instituția pe care o reprezintă va colabora în continuare cu tribunalul independent de la Londra și cu avocații Simonei Halep.

„Înțelegem că anunțul de astăzi adaugă complexitate unei situații deja cunoscute. De la începutul acestui proces, ne-am hotărât să o tratăm pe doamna Halep într-o manieră empatică, eficientă și oportună.

Desigur, apreciem că există un mare interes al mass-media în aceste cazuri. Ar fi nepotrivit ca noi să comentăm detaliile înainte de încheierea procesului, dar vom continua să colaborăm cu tribunalul independent Sport Resolutions și cu reprezentanții doamnei Halep cât mai rapid posibil”, a afirmat Nicole Sapstead, directorul pentru Anti-Doping din cadrul ITIA, potrivit site-uluji oficial al Agenției.

Reacție tranșantă a Simonei Halep: „Mă simt neajutorată în fața unei asemenea hărțuiri”

În urma noilor acuzații de dopaj, Simona Halep a avut o reacție promptă, acuzându-i pe cei de la ITIA de hărțuire. Sportiva română a declarat că deși nu au fost identificate nereguli în urma analizării probelor de sânge de către experți „de renume mondial”, Agenția Internațională de Integritate a Tenisului încearcă să îi găsească în continuare nod în papură.

„Din 7 octombrie, de când am fost acuzată de ITIA pentru o suspiciune de dopaj, am trăit cel mai mare coșmar din viața mea. Nu numai că numele meu a fost murdărit în cel mai rău mod posibil, dar mă confrunt cu o determinare constantă din partea ITIA, dintr-un motiv pe care nu-l înțeleg, de a dovedi că sunt vinovată, în timp ce eu nici măcar nu am luat în calcul VREODATĂ să iau o substanță interzisă.

Am încercat de două ori să fiu judecată de un tribunal independent, dar ITIA a găsit în mod constant motive pentru a amâna asta. Acum, că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, (n.r. – cei de la ITIA) au venit cu o așa-zisă evoluție anormală a sângelui meu.

Trei experți de renume mondial care mi-au studiat testele de sânge au fost extrem de clari că sângele meu este total normal.

Mă simt neajutorată în fața unei asemenea hărțuiri și simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată. Încă o dată, toată viața mea am fost total împotriva oricărui tip de trișare. Nu se aliniază cu valorile mele.

Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea de a accesa în sfârșit judecători independenți și imparțiali într-un tribunal, care să-mi ofere de a-mi dovedi nevinovăția.

Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să-mi pot susține în sfârșit cazul la audierea mea care este programată la finalul lunii mai, după mai multe întârzieri provocate de ITIA. Sprijinul celor dragi, al lumii tenisului și al fanilor mei mi-au dat curajul să continui să mă antrenez în fiecare zi și să lupt pentru adevăr. Nu am cum să vă mulțumesc îndeajuns pentru asta!”, a transmis Simona Halep, pe pagina ei de Facebook.

Simona Halep nu a mai jucat din luna august, de la US Open 2022, turneu pe care l-a părăsit din primul tur. Chiar în SUA a fost testată și depistată pozitiv cu substanța roxadustat, ceea ce a dus la suspendarea ei provizorie, intrată în vigoare pe 7 octombrie 2022.

De atunci, Simona așteaptă ca situația ei să fie judecată de tribunalul independent Sports Resolutions, cel căruia i-a revenit cazul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…