Ce înseamnă sărbătoare cu cruce neagră și ce nu se face în această zi. Se spală rufe când e cruce neagră?

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce înseamnă sărbătoare cu cruce neagră și ce nu se face în această zi. Se spală rufe când e cruce neagră?

În calendarul ortodox, sărbătorile importante de peste an sunt trecute cu cruce roşie sau cu cruce neagră. De obicei, românii păstrează numeroase tradiții legate de sărbători. În plus, sunt câteva interdicții atunci când facem referire la marile evenimente ale creștinătății. Puține persoane știu ce este voie și ce nu în zilele de sărbători cu cruce roșie sau cruce neagră în calendar. Iată explicațiile duhovnicilor!

Ce nu trebuie să faci când e cruce neagră în calendar

Într-un an avem câteva sărbători importante: Crăciunul,  Boboteaza, Paștele, Rusaliile, Adormirea Maicii Domnului și zilele legate de acestea. Acestea sunt însemnate cu câte o cruce roșie în calendar.

Sărbătorile cu cruce roșie sunt considerate cele mai mari sărbători creștine, adevărate praznice împărătești, iar ele sunt închinate Maicii Domnului și sfinților apostoli care au răspândit învățăturile lui Iisus Hristos.

În zilele cu cruce roșie nu se spală, nu se face curat, uneori nu se fac lucrări în grădină sau pe câmp. În schimb, ele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra normal. De regulă, în zilele cu cruce neagră, credincioșii merg la slujbă apoi se odihnesc sau merg în vizite la rude și se întâlnesc cu oamenii dragi.

Citește și: Ce nu e bine să faci de Sfântul Mina 2023. Tradiția veche care se respectă pe 11 noiembrie

Diferențe între sărbătorile cu cruce roșie și cele cu cruce neagră

Așadar, în zilele cu cruce neagră se muncește, se spală și se face treabă în gospodărie. Din punct de vedere religios, cele două sărbători notate cu cruci roșii sau negre sunt diferite.

”Sărbătorile din calendarul nostru sunt însemnate pentru diferenţiere cu cruce roşie sau cu cruce neagră. Cele cu cruce roşie sunt sărbători în care nu lucrăm, dacă nu avem obligaţia de a merge la lucru, şi în care mergem la biserică pentru rugăciune. Cele cu cruce neagră sunt sărbători în care cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra obişnuit. Diferenţa între sărbătorile cu cruce roşie şi cruce neagră este dată şi de bogăţia şi solemnitatea slujbelor, aşa cum le găsim în cărţile de cult, născute din evlavia credincioşilor pentru anumiţi sfinţi sau anumite sărbători”, a afirmat arhimandritul Petroniu Marin, potrivit doxologia.ro.

Citește și: Tradiții și superstiții de Sfântul Mina. Ce e bine să faci, pe 11 noiembrie, pentru a alunga relele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Până pe 17 noiembrie Black Friday la Auchan te așteaptă cu reduceri de până la 60% la mii de produse

Fashion and shopping

Până pe 17 noiembrie Black Friday la Auchan te așteaptă cu reduceri de până la 60% la mii…

Mai ai timp să profiți de ofertele Black Friday de la Auchan până pe 17 noiembrie 2026. În magazine, dar și online, pe auchan.ro, te…
Se lansează Acasa.ro, proiectul Profit.ro care propune un nou standard pe piața imobiliară din România

Life

Se lansează Acasa.ro, proiectul Profit.ro care propune un nou standard pe piața…

Profit.ro lansează Acasa.ro, o platformă imobiliară rezidențială care pune selecția înaintea volumului. Cu apartamente, case și terenuri rezidențiale publicate exclusiv de brokeri autorizați verificați și…
A început Black Friday 2026 la Auchan cu reduceri de până la 60% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

A început Black Friday 2026 la Auchan cu reduceri de până la 60% în magazine și pe…

Anul acesta, Auchan a dat startul campaniei Black Friday cu reduceri de până la 60% la peste 2.500 de produse, atât în magazine, cât și…