De la craiul de Dorobanți pe care showbizul îl cunoștea în urmă cu ani buni, la tăticul implicat care face filme pentru copii. Codin Maticiuc ne-a dezvăluit ce l-a convins să investească în Sirenele și ce părere au avut fiicele sale despre rezultatul final.
Recent, s-a lansat partea a treia a filmului Sirenele, un proiect în care Andra și Răzvan Gogan și-au investit toate economiile. Producția unui film cu efecte speciale și o echipă de sute de persoane nu este deloc ieftină, bugetul crescând de la estimarea inițială până la mai bine de 1 milion de euro. Astfel, a fost nevoie și de un ajutor suplimentar.
O parte din bani a venit și de la Codin Maticiuc. Afaceristul ne-a mărturisit că ceea ce l-a convins să investească a fost, în primul rând, pasiunea fraților Gogan.
„Pasiunea pe care am văzut-o la copiii ăștia doi, la Răzvan și Andra Gogan. Pe ei i-a cunoscut. Am văzut performanța pe care au făcut-o cu Sirenele, serialul de pe YouTube. Și am văzut cât de mult muncesc și cât de pasionați sunt. Și mi-am dat seama că eu voi investi în ei, nu în film”, a spus Codin Maticiuc.
Iar prezentul îi confirmă că a luat decizia corectă. Sirenele a primit un feedback pozitiv, iar publicul a fost prezent în cinematografe atât la premieră, cât și în săptămânile ce au urmat.
„Am făcut niște numere foarte bun pentru un film pentru copii. De fiecare dată am bătut filmele mult mai tari decât al nostru, din punct de vedere branding. Adică am avut Sirenele 2, l-am lansat concomitent, în aceeași zi, cu un film Disney.
Am zis, ‘băi, nu ai ce să faci’. L-am rupt pe genunchi. Adică, nu știu, ce poți să îți dorești mai mult decât atât?”, a declarat Codin Maticiuc.
Cei mai exigenți critici au fost chiar fiicele sale. Îndrăgostite de universul Sirenele, micuțele erau deja fane ale serialului realizat de Andra și Răzvan Gogan pe YouTube.
„Fetele mele, în primul rând, ele sunt sirene. Deci, sunt disperate după sirene. Sunt înnebunite. Sunt pe aici păpuși cu sirene. Le place enorm de mult. Le-a plăcut și serialul de pe YouTube. Deci, nu aveam emoții cumva că nu o să le placă acest next level la care am dus povestea”, a completat Codin.
Codin spune că nu exclude ideea de a continua pe această direcție, atâta timp cât lucrează cu oamenii potriviți.
„Cu echipa potrivită, da. Adică, cu oameni ca Răzvan și Andra. Cu echipa potrivită în spate. Trebuie să te unești cu oamenii potriviți ca să faci treaba asta”, ne-a spus Codin Maticiuc.
Privind în urmă cu 20 de ani, Codin Maticiuc era cunoscut drept un „crai de Dorobanți”. Asociat cu cluburi de fițe, petreceri fastuoase și femei superbe, imaginea sa era construită aproape exclusiv de presă, spun el.
Astăzi, însă, e un tată implicat, actor și producător. El susține că nu s-a schimbat radical, dar imaginea sa publică da — iar versiunea de acum l-ar face mândru pe Codin cel de 25 de ani.
„Cred că ar fi mândru. Eu nu sunt atât de diferit de Codin de acum 20 de ani, care avea 25 de ani. Nu sunt atât de diferit. Imaginea e foarte diferită și asta pentru că atunci era o imagine unilateral dezvoltată doar de presă.
De atunci ați ajuns, cumva, să mă și cunoașteți real. Există sigur o evoluție, pentru că am și îmbătrânit și am și evoluat. Dar nu e o diferență atât de mare”, a încheiat Codin Maticiuc.