Ce nu este bine să faci de Acoperământul Maicii Domnului 2023. Obiceiul banal care aduce ghinion

Ce nu este bine să faci de Acoperământul Maicii Domnului 2023

Acoperământul Maicii Domnului este una dintre marile sărbători dedicate Fecioarei Maria. Aceasta se celebrează în fiecare an, pe data de 1 octombrie, și de ea se leagă o serie de tradiții și superstiții. Ce nu este bine să faci de Acoperământul Maicii Domnului 2023, potrivit credinței populare.

Ce simbolizează Acoperământul Maicii Domnului

Maica Domnului este una dintre cele mai semnificative figuri pentru creștini. Cultul pentru ea datează din primele secole creștine și îi sunt dedicate câteva sărbători importante, atât în calendarul ortodox, cât și în cel catolic. După Nașterea Maicii Domnului, pe care creștinii de pretutindeni o celebrează pe data de 8 septembrie, urmează încă o sărbătoare importantă dedicată mamei Mântuitorului, la nici o lună distanță.

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare marcată tot cu cruce roșie în calendar, pe data de 1 octombrie. Potrivit credinței creștine, în secolul al X-lea, Fecioara Maria a mers la o biserică din Vlaherne, Constantinopol, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul și cu mai mulți sfinți și îngeri. În biserică se aflau mai multe obiecte care i-au aparținut Fecioarei și care fuseseră aduse de la Ierusalim.

Maica Domnului a stat în mijlocul bisericii și s-a rugat, după care și-a întins vălul peste credincioși, ca și cum ar fi vrut să îi protejeze. Acesta a fost numit Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, iar momentul este marcat în calendar pe data de 1 octombrie în fiecare an.

Citește și: Ce rugăciune se citește în post. Cuvintele puternice fac minuni

Ce nu este bine să faci de Acoperământul Maicii Domnului 2023

La fel ca în cazul majorității sărbătorilor creștine, de această zi se leagă o serie de tradiții și obiceiuri de care se ține cont cu sfințenie, mai ales la sate. În ceea ce privește interdicțiile pe care le respectă unii credincioși, iată care sunt câteva dintre ele!

  • Acoperământul Maicii Domnului 2023 este o sărbătoare cu cruce roșie, ceea ce înseamnă că nu se fac treburi în gospodărie.
  • Nu se coase, nu se spală, nu se dă cu mătura, nu se calcă. Nu se muncesc ogoarele și nici nu se fac reparații în jurul casei.
  • Se spune că nu este bine să îți tunzi părul în această zi sau dacă îl tunzi, să nu îl arunci. Se crede că se pot lega vrăji și blesteme cu părul care este tăiat pe 1 octombrie.
  • Nu se mănâncă de dulce. Este recomandat să se țină post în această zi, iar până la amiază credincioșii să mănânce doar covrigi fără drojdie și să bea apă sau ceai.

Citește și: Rugăciunea puternică de la miezul nopții. Între ce ore să o rostești pentru noroc și sănătate. Face adevărate minuni

De ce să te rogi în această zi

Există multe rugăciuni adresate Maicii Domnului, care se rostesc cu diferite ocazii. În ziua în care se sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului, se spune că este bine ca fetele și femeile să se roage, pentru a avea o viață ușoară și o căsnicie fericită. Se citește un acatist special pentru această sărbătoare. ”Acatistul Maicii Domnului de la Vlaherne” este o rugăciune compusă din 12 condace. Așa sună primul dintre ele:

”Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!” (sursa: Doxologia)

Citește și: Rugăciune către Sfânta Maria. Cuvintele pe care e bine să le rostești, au o mare putere

O rugăciune ceva mai scurtă, adresată tot Maicii Domnului, care poate fi spusă cu orice ocazie, este următoarea:

”Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea. Când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău. AMIN”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…