Ce nu este bine să faci de Sfântul Andrei 2022. Tradiția pe care toate femeile trebuie să o respecte

Ce nu este bine să faci de Sfântul Andrei

Ce nu este bine să faci de Sfântul Andrei 2022, pentru a nu fi urmărit de ghinion. Sfântul Andrei se sărbătorește în fiecare an, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie. Este seara în care se pune grâu la încolțit, iar credincioșii țin cont de mai multe tradiții și obiceiuri, păstrate din cele mai vechi timpuri.

Ce nu este bine să faci de Sfântul Andrei 2022

Sfântul Andrei este cel care a botezat greci şi geto-daci din Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad. El a hirotonit primii episcopi şi preoţi, aşa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare.

Tradiții și obiceiuri

  • În trecut, sărbătoarea bisericească a Sfântului Andrei ținea doar până la prânzul zilei de 30 noiembrie
  • De Sfântul Andrei nu e voie să se muncească întreaga zi
  • cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli. De asemenea riscau să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bântuiți de strigoi
  • de Sfântul Andrei se goleşte cenuşa din sobe
  • oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos.
  • în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.
  • Ziua Sfântului Andrei este supranumită și Ziua Lupului.
  • În tradiția populară se spune că lupii coboară din munte și se adună în haite de câte doisprezece.
  • Pe 30 noiembrie, în trecut, oamenii se fereau să pronunțe numele acestor animale. Asta pentrua nu se întâlni cu ei în următorul an.
  • Potrivit spuselor din bătrâni, femeile nu au voie să se pieptene și nici să coasă pentru a nu le merge rău în anul care vine.
  • Conform tradiției, în această zi sfântă, românilor care țin post negru li se împlinesc dorințele legate de însănătoșire sau căsătorie.
  • Tot de Sfântul Andrei, copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.

Citește și Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Andrei. Cui trebuie să spui „La mulți ani” pe 30 noiembrie

Rugăciunea de Sfântul Andrei

Pentru că Sfântul Andrei este una dintre cele mai importante sărbători, preoții îi sfătuiesc pe credincioși, să rostească Rugăciunea Sfântului Andrei, încă de la primele ore ale dimineții.

„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi. Ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor.

Ce nu este bine să faci de Sfântul Andrei
Ce nu este bine să faci de Sfântul Andrei

Care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim. Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate. Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne.

Vezi și De ce se pune busuioc sub pernă în Ajun de Sfântul Andrei. Care este semnificația acestei tradiții, de fapt

Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta. Dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.

Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…