Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei care a intrat în istorie pentru performanța sa de excepție în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, a încetat din viață ieri, la vârsta de 65 de ani. Figura sa rămâne sinonimă cu cea mai mare realizare din fotbalul românesc, însă cariera sa a fost marcată și de momente de neînțeles, printre care marginalizarea de la echipa națională, unde a adunat doar două selecții.
Deși a avut o carieră scurtă, Duckadam a reușit să atingă culmi la care mulți doar visează. Totuși, recunoașterea sa pe plan intern a fost umbrită de decizii controversate, iar mărturiile apropiaților sugerează că portarul de aur al Europei a fost adesea nedreptățit.
Un talent ignorat sub tricolor
În ciuda succesului său la nivel de club, Helmut Duckadam nu a reușit să se impună la echipa națională. Selecționat doar de două ori în 1982, în perioada când activa la UTA, Duckadam nu a mai fost convocat în anii de glorie de la Steaua. Aceasta, deși în 1985 cucerise eventul în Ghencea, iar în 1986 avea să devină eroul unei generații, apărând patru lovituri de departajare în finala de la Sevilla împotriva Barcelonei.
Selecționer în acea perioadă era Mircea Lucescu, care, conform propriilor declarații, l-a convocat pe Duckadam pentru prima dată la națională, când acesta evolua în Divizia B, la UTA. Cu toate acestea, Lucescu a justificat ulterior excluderea portarului, afirmând că Duckadam „nu a rezistat presiunii” și că nu și-a găsit locul într-o echipă națională cu multe opțiuni la acel moment.
La Campionatul European din 1984, selecționerul i-a preferat pe Silviu Lung, Dumitru Moraru și Vasile Iordache, o decizie care a lăsat în afara lotului un Duckadam aflat în plină ascensiune.
Versiunea familiei: discriminare etnică
Mama lui Helmut Duckadam, Elisabeta, are însă o altă explicație pentru marginalizarea fiului său la echipa națională. Într-un interviu din 2015, aceasta a declarat că originea germană a portarului a jucat un rol important în excluderea sa.
„Dacă nu era neamț, poate că ar fi fost altfel văzut. Helmut a avut de suferit. Am avut o ciudă pe Lucescu… A făcut mare diferență la națională cu el”, a spus Elisabeta Duckadam, care la 85 de ani locuiește în Semlac, localitatea natală a portarului.
Această perspectivă este susținută de mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Duckadam, inclusiv de fostul portar Florin Prunea, care a declarat recent:
„Este o enigmă pentru mine de ce nu a jucat mai mult la echipa națională! Merita mult mai multe meciuri sub tricolor.”
O carieră marcată de sacrificii și triumfuri
Duckadam a fost fără îndoială un talent rar, dar cariera sa s-a încheiat prematur din cauza unor probleme de sănătate. În total, a adunat 133 de meciuri în Divizia A și 11 apariții în cupele europene. Cea mai mare performanță a sa rămâne câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, alături de Steaua, o realizare care i-a adus titlul de cel mai bun fotbalist român al anului.
Din păcate, problemele vasculare l-au forțat să se retragă la doar 27 de ani. Totuși, imaginea sa a rămas puternic legată de acel moment istoric, iar Duckadam a fost mereu considerat un simbol al fotbalului românesc.
Relația complicată cu Gigi Becali
După retragerea din activitatea sportivă, Duckadam a continuat să fie implicat în lumea fotbalului. În 2010, a fost numit președinte de imagine la FCSB (fosta Steaua), funcție pe care a ocupat-o până în 2020. Relația sa cu Gigi Becali, patronul clubului, a fost însă tensionată.
Inițial, Duckadam a fost văzut ca un ambasador al clubului, dar treptat, Becali i-a redus salariul și l-a marginalizat, determinându-l în cele din urmă să renunțe la funcție. Cu toate acestea, Duckadam a rămas fidel echipei FCSB și a susținut constant că „FCSB e Steaua”, refuzând să se alăture rivalilor de la CSA Steaua.
Un erou uitat prea devreme
Moartea lui Helmut Duckadam la doar 65 de ani lasă un gol imens în inimile fanilor fotbalului. Deși a fost adesea marginalizat, fie la echipa națională, fie în plan intern, performanțele sale rămân un reper de necontestat.
Pentru cei care l-au cunoscut și admirat, Duckadam nu a fost doar un portar excepțional, ci și un om de o modestie și loialitate rar întâlnite. „Helmut a fost un simbol al curajului și al sacrificiului. Istoria fotbalului românesc îi va purta mereu numele”, a declarat un fost coleg al său.
Astăzi, lumea fotbalului își ia rămas bun de la un adevărat erou, al cărui talent a rămas uneori neînțeles, dar care a scris o pagină unică în istoria sportului românesc.
