Ce pomi nu se plantează lângă casă. Greșeala majoră care trebuie evitată

Ce pomi nu se plantează lângă casă

Dacă locuiești la casă, știm cât de important este pentru tine să ai o cute frumos amenajată. Iar aleile străjuite de-o parte și de cealaltă cu flori și gazon sunt cea mai utilizată opțiune. Însă fără copaci, grădina nu are același famrec. Din punct de vedere vizual, parcă este incompletă. De aceea, este recomandat ca în funcție de spațiul pe care îl al la dispoziție să plantezi și câțiva copaci. Atenție, însă, ce pomi alegi să plantezi în curtea ta. Ar putea să îți aducă mai multe dezavantaje decât beneficii. Din acest articol vei afla ce pomi nu se plantează de regulă lângă casă.

Ce pomi nu se plantează lângă casă

Copacii au un dublu rol, atât funcțional, cât și estetic. Dacă ne referim la funcționalitatea sa, cu toții suntem de acrod cât de benefică este umbra unui pom în zilele toride de vară. În plus, în funcție de specia acestuia, el ne poate oferi fructe sau frunze pe care să le consumăm fie ca atare, fie sub formă de ceaiuri.

Referindu-ne acum la partea vizuală, pomii au un accentuat rol estetic. Ei ne pot încânta privirea cu aspectul lor deosebit, începând din primăvară, de când dau primii muguri și până toamna târziu când se „dezbracă” de frunze. Sunt însă și specii de a căror frumusețe ne putem bucura pe parcursul întregului an, precum coniferele, care își păstrează coroana verde și în timpul sezonului rece.

Cu toate acestea, există anumiți pomi care nu ar trebui plantați lângă casă, din varii motive. Iată 4 specii de care să te ferești:

Plopul

Este un arbore rezistent, deloc pretențios, care crește foarte repede și se întreține foarte ușor. Cu toate acestea, nu este un copac recomandat să îl plantezi lângă casă. Chiar dacă se înalță repede și falnic, are un sistem radicular superficial și moale. În plus, trunchiul său este predispus la putrezire, ceea ce îl face foarte instabil în timpul furtunilor puternice. De asemenea, plopul poate fi şi afectat de insecte și boli, ceea ce îl face şi mai expus la intemperii.

Citește și: „Pomi pe care să nu-i plantezi sub nicio formă în curte. Vei avea numai necazuri

Dudul

Dudul sau agudul este un copac de ale cărui fructe ne bucuram foarte mult în copilărie. Însă la fel de adevărat este că atunci când începe să se scuture, pentru cei care au un dud în curte este un adevărat coșmar. Dudele căzute din copac fac mizerie și sunt greu de curățat. Însă nu numai acesta este motivul pentru care nu ar trebui să plantezi dud lângă casa ta. Fiind un pom care  produce o cantiate mare de polen, este practic un magnet pentru insecte, așa că nu te vei putea bucura pe deplin de umbra oferită de acesta în timpul verii. De asemea, frunzele de dud sunt preferate de viermii de mătase, iar umbra lui foarte deasă, face ca iarba de dedesubt să nu crească sau alți pomi să nu se dezvolte.

Mesteacănul

Există numeroase tipuri de mesteacăn pentru care poți opta, toate adăugând grădinii un aspect somptuos. Problema cu mesteacănul alb este că nu poate prospera într-un climat cald și uscat și că este sensibil la un ucigaş notoriu specific acestui copac, cunoscut sub numele de “sfredelitorul bronzului de mesteacăn”. Mai mult decât atât, mesteacănul alb are un sistem radicular foarte superficial, care îl face destul de instabil și de periculos, deci nu poate fi plantat oriunde.

Frasinul

Acest copac este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai rezistenți și durabili arbori. Însă este extrem de sensibuil la un anumit dăunător. Ciuperca microscopică denumită “Chalara fraxinea”, infectează frunzele, scoarţa şi lemnul frasinului și dezvoltă pe acesta pete negre și ulcere care duc în timp la moartea crengilor afectate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…