Ce religie are Andra, de fapt. Detaliul neașteptat care s-a aflat despre soția lui Cătălin Măruță

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce religie are Andra, de fapt. Detaliul neasteptat care s-a aflat despre sotia lui Catalin Maruta

Andra Măruță se bucură de un succes colosal în România și peste hotare, fiind una dintre cele mai iubite artiste din industria muzicală. În ciuda succesului de care se bucură vedeta, nu mulți știu ce religie are soția lui Cătălin Măruță. De ce e diferită de frații ei mai mari.

Andra Măruță este foarte spirituală

În vârstă de 36 de ani, Andra are un obicei la care nu renunță înaintea unui concert, deoarece o ajută enorm. Totul are legătură cu o amintire emoționantă din copilărie.

Puțină lume știe că soția lui Cătălin Măruță este spirituală încă de mică, Andra având o legătură foarte strânsă cu credința, de aceea liniștea și-o găsește atunci când rostește o rugăciune.

„Să spun o rugăciune în gând nu vine dintr-o teamă, ci este o activitate care îmi reconectează mintea cu corpul, ceea ce mă ajută, mai ales dacă am emoţii. Mă ajută amintirea senzaţiei de relaxare pe care o aveam atunci când spuneam rugăciunea aceasta în copilărie, înainte de culcare, lângă mama mea. Sunt momente în care emoţiile mă împietresc, nu îmi mai găsesc cuvintele, pot doar să îmi şterg lacrimile. Îmi vin în minte mai multe astfel de momente, majoritatea legate de copiii mei. Când am aflat că sunt însărcinată cu fiecare dintre ei sau când i-am ţinut prima dată în braţe pe David şi pe Eva”, a declarat artista pentru Ok Magazine.

Ce religie are soția lui Cătălin Măruță

Un alt secret despre Andra Măruță este că vedeta a fost botezată în religia ortodoxă, în timp ce frații săi mai mari sunt catolici, cântăreața explicând cum s-a ajuns la această situație.

Ei bine, părinții vedetei erau catolici în perioada în care au venit pe lume primii doi copii ai familiei, de aici și religia pe care o au aceștia. Ulterior, după nuntă, s-a convertit la ortodoxism.

Cătălin și Andra Măruță au o relație specială cu Părintele Cristian, care le este duhovnic. De asemenea, același preot i-a botezat pe David și Eva.

Citește și Ce diferență de vârstă este între Andra și Cătălin Măruță. Prezentatorul Pro TV e mult mai mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…