Ce să faci imediat dacă varza murată a făcut floare. Trucul de aur pe care trebuie să-l știi, salvează situația

Ce sa faci imediat daca varza murata a facut floare

Varza murată este pregătită de multe gospodine în această perioadă a anului. Pentru a se păstra bine până la primăvară și a nu face floare, trebuie să ții cont de câteva trucuri. Acestea îți garantează un rezultat ca la carte, iar varza nu se va acri prea tare. Totuși, ce este de făcut dacă varza murată a făcut floare? Ingredientul acesta te scapă de problemă.

Ce faci dacă varza murată a făcut floare

Varza murată este una dintre pregătirile pe care majoritatea gospodinelor le fac pentru iarnă. Aceasta se folosește la sarmale, dar poate fi și călită sau poate fi consumată ca atare, fiind un aliment delicios și sănătos. Pentru ca varza să se păstreze bine până la primăvară, să nu se acrească prea tare și să nu facă floare, fiecare gospodină trebuie să țină cont de câteva trucuri.

Chiar dacă respecți rețeta originală și speli bine butoiul, din cauza temperaturilor ridicate, procesul de fermentare al verzei se poate accelera. Atunci apare așa-numita „floare”, adică puțin mucegai deasupra. Pentru a opri procesul, trebuie doar să adaugi în butoiul cu varză câteva tablete de aspirină pisată. Aceasta se folosește și la alte tipuri de murături, pentru a le ajuta să se păstreze în condiții optime.

Citește și: Secretul pentru ca varza murată să nu facă niciodată floare. Ingredientul de aur care o menține limpede până la primăvară

Gospodinele de la țară apelează la un alt truc. Adaugă în butoiul cu varză rădăcini de hrean curățate, încă de când pun varza la murat. Această legumă împiedică fermentarea accelerată și ajută varza murată să nu facă floare, indiferent cât stă în butoi.

Ce sa faci imediat daca varza murata a facut floare
Aspirina ajută varza murată să nu facă floare și să se păstreze limpede

Cum se pune varza la murat, pas cu pas

Înainte de orice, butoiul în care pui varză la murat trebuie să fie foarte bine spălat și dezinfectat. În cazul în care nu este perfect curat, varza poate să nu stea bine și să facă floare. Spală vasul în care vei pune verzele cu o soluție făcută din apă fiartă și bicarbonat de sodiu.

Alegerea verzelor pe care le vei pune la murat este foarte importantă. Ai grijă să fie sănătoase și să nu aibă porțiuni lovite. Dacă vei folosi varza murată mai mult pentru sarmale, alege verze cu foile cât mai subțiri. Unele gospodine scobesc cotorul sau îl crestează sub formă de cruce, pentru ca saramura să intre mai bine în varză.

Citește și: Ingredientul secret care păstrează zeama de la varza murată delicioasă și limpede. Trucul gospodinelor iscusite

Pentru prepararea saramurii se folosește sare grunjoasă, specială pentru murături, nu sare fină sau iodată. Se dizolvă 500 de grame de sare în 10 litri de apă, aceasta fiind proporția ideală pentru ca saramura să aibă un gust perfect echilibrat. Pentru aromă, mai poți pune în butoiul cu varză crenguțe de mărar, rădăcini de hrean sau frunze de țelină. Pune verzele în butoi și adaugă peste ele saramura. Lichidul trebuie să acopere complet verzele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…
Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…