Ce să nu faci de Halloween 2022. Tradiții și obiceiuri

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce să nu faci de Halloween 2022

Ce să nu faci de Halloween 2022. Deși este o sărbătoare care nu are legătură cu calendarul creștin-ortodox, Halloweenul a câștigat tot mai mulți adepți și la noi de la un an la altul. Împrumutată din America, sarbătoarea a devenit cunoscută în toată lumea, iar acum mulți respectă tradițiile și obiceiurile legate de ea.

Ce să nu faci de Halloween 2022

Provenită de la „All-hallow-evening”, adică ziua tuturor sfinților, Halloween se sărbătorește în fiecare an pe data de 31 octombrie. Această dată reprezintă ultima zi a calendarului celtic, sărbătoare păgână care onorează morții. Ea a fost creată acum 2000 de ani pentru creştinarea păgânilor și ulterior pentru celebrarea, pe 1 noiembrie, a tuturor sfinților Bisericii Catolice.

Deși este o sărbătoare păgână, Bisericile Catolică și Protestantă au acceptat-o datorită faptului că în cele două culte ziua tuturor sfinților se sărbătorește pe 1 noiembrie.

În Statele Unite, această sărbătoare este extrem de îndrăgită. Oamenii se pregătesc pentru ea mai mult ca pentru Crăciun sau Paște. Iar în SUA s-a dezvoltat o adevărată industrie a Halloween-ului. În această perioadă se comercializează o mulțime de obiecte dedicate sărbătorii: măști, costume de vrăjitoare, schelete, fantome, etc.

Însă elementul central al acestei sărbători este fără doar și poate dovleacul sculptat, care are menirea de a alunga spiritele rele.

Halloween-ul este o sărbătoare mult așteptată și de copii. Micuții pornesc din casă în casă la colindat, iar gazdele le oferă bomboane.

Deși pentru noi, românii, nu este o sărbătoare în sine, am împrumutat din obiceiurile americanilor. În această perioadă, supermarketurile sunt pline cu obiecte înfricoșăotoare. Totodată, este și un motiv de distracție. Cluburile și localurile organizează evenimente tematice dedicate acestei sărbători.

Tradiții și obiceiuri de Halloween

De această sărbătoare sunt legate mai multe superstiții. Iată câteva dintre ele:

  • Se spune că în ziua de Halloween nu trebuie să alungi o pisică neagră, deoarece vei avea parte de 7 ani de ghinion
  • În seara de Halloween nu ai voie să discuți în timpul cinei, fiincă astfel vei invita spiritele rele să se așeze la masă
  • O altă superstiție spune că nu este bine să trântetești ușile pentru că poți lovi o fantomă și atrage furia ei. Astfel, ea te va bântui pentru tot restul vieții
  • În noaptea de Halloween se spune că nu este bine să mergi la vânătoare, fiindcă poți răni un spirit care rătăcește
  • Porivit unei alte superstiții, dacă auzi pași în urma ta în noaptea de Halloween, nu trebuie să te întorci cu spatele, deoarece poate fi un spirit care vrea să te ia pe lumea cealaltă
  • Dacă te afli în cimitir în noaptea de Halloween, se spune că nu trebuie să te uiți la umbra ta creată de lumina lunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…