Cine este și cum arată Heidi Agan, sosia lui Kate Middleton. Incredibil cât de bine seamănă, sigur nu le-ai fi deosebit

Află mai multe detalii despre Heidi Agan, sosia lui Kate Middleton!

Heidi Agan, o femeie în vârstă de 43 de ani din Anglia, este copia fidelă a lui Kate Middleton. Aceasta seamănă leit cu partenera de viață a Prințului William. Cele două sunt aproape identice și chiar se zvonește că Heidi Agan ar fi apărut într-un filmuleț, alături de fiul cel mare al Regelui Charles, în piața din Windsor. Iată cum arată sosia Prințesei de Wales!

Detalii despre Heidi Agan, sosia lui Kate Middleton

După ce s-a operat și a dezvăluit public că suferă de cancer, Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, a dispărut din lumina reflectoarelor. Astfel, au apărut mai multe teorii ale conspirației în legătură cu persoana sa.

Recent, Regina Camilla a declarat că soția Prințului William se simte bine și își urmează tratamentul în liniște, dar chiar și așa, speculaţiile nu au încetat să apară.

Acum, în peisaj a mai apărut și Heidi Agan, fanul numărul unu al lui Kate Middleton. De altfel, ea se dă drept sosia ei pe rețelele sociale. Cât de bine seamănă cele două? Aproape că nu le deosebeşti!

Asemănarea izbitoare dintre Heidi Agan și Kate Middleton

În galeria foto a acestui articol poți privi mai multe fotografii cu Heidi Agan, dar și cu Prințesa de Wales. După cum observi, cele două seamănă ca două picături de apă.

Au părul la fel, trăsăturile sunt aproape indentice, zâmbetul și chiar silueta celor două pare să fie una și aceeași. Totodată, Heidi Agan are același stil vestimentar ca și cel al lui Kate Middleton.

Citește și Detaliul îngrijorător care s-a observat la regele Charles la prima apariție publică după ce Kate Middleton a anunțat că are cancer!

”Eram la serviciu în acel moment”

De curând, un filmuleț cu Prințesa de Wales a început să circule pe internet. Însă, nu toți sunt convinși că în imagini este chiar ea. Mulți sunt de părere că, de fapt, e Heidi Agan. Totuși, sosia lui Kate Middleton neagă aceste informații. Ea a declarat pentru Mirror că în acel moment era la serviciu.

”În mod evident, au existat unele speculații cu privire la faptul că în acea înregistrare și în fotografiile respective nu erau Kate și William.

De fapt, propria mea rețea de socializare a luat-o razna deoarece oamenii credeau că sunt eu, dar știu că nu este așa.

Eram la serviciu în acel moment. Cred 100% că sunt Kate Middleton și William în acel filmuleț”, a transmis Heidi Agan, conform sursei citate mai sus.

Citește și Regina Camilla, noi detalii despre starea lui Kate Middleton. Cum se simte prințesa!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Familia Măruță se pregătește pentru un nou film, după succesul înregistrat de "Tati part-time"
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Anunţul TRIST al momentului despre Kate Middleton! Toţi aşteptau o veste bună, dar nu a...
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi...
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12...
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile...
Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru mine ai fost extraordinară!”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Horoscopul lunii Mai 2024 pentru toate zodiile. Unii dintre voi îşi vor culege roadele muncii...
Horoscop 29 Aprilie 2024. Berbecii vor fi foarte inventivi și își vor cuceri șefii cu...
Berbecii și o zodie misterioasă primesc un val de energie astrală, învățând să depășească provocările
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la...
Mai îndrăgostită ca oricând! Ce a dezvăluit Lidia Buble despre relația cu omul de afaceri...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *