Cine este și cum arată noua iubită a lui Daniel Onoriu. S-au afișat deja împreună, e o surpriză pentru mulți

Daniel Onoriu iubește din nou
Cine este și cum arată noua iubită a lui Daniel Onoriu. S-au afișat deja împreună, e o surpriză pentru mulți

Daniel Onoriu și-a găsit în sfârșit liniștea în brațele unei femei cu care chiar pare că va funcționa relația. Fostul pilot de raliu și noua lui parteneră, Mădălina, trăiesc o poveste de dragoste ca în filme. Deja nici nu se mai ascund de ochii lumii. Iată cum arată și cum s-au cunoscut cei doi!

Daniel Onoriu și-a găsit, în sfârșit, liniștea

Fostul pilot de curse a reușit să se stabilească într-o relație ce pare că va evolua în ceva serios. Daniel Onoriu își numește noua parteneră, pe frumoasa Mădălina, „soție” în mediul online, semn că are gânduri serioase cu aceasta. Și tânăra și-a anunțat apropiații prin intermediul unei rețele sociale că se va mărita în curând, ceea ce înseamnă că intențiile lor sunt sincere și serioase. Pentru a le arăta și urmăritorilor săi din mediul online cât de mult o iubește pe cea de care s-a îndrăgostit la scurt timp după ce a scăpat de arestul la domiciliu, Onoriu a postat un mesaj emoționant pe Instagram.

După ce divorțul de soția lui, Isabela, s-a finalizat acum câteva luni, Daniel Onoriu a mai avut relații pasagere care, la fel, păreau serioase la acel moment, dar care s-au sfârșit brusc, din varii motive. În ciuda multiplelor încercări pe care le-a tot avut în ultimii doi ani, vedeta spune că în sfârșit se simte fericit, ba chiar mai fericit ca oricând.

„Mădălina e soția mea și femeia pe care am căutat-o toată viața mea, iar acum după multe încercări avute în ultimii 2 ani sunt mai mult decat fericit”, a scris Daniel Onoriu pe contul lui personal de Instagram.

Daniel Onoriu a scăpat de arestul la domiciliu

Daniel Onoriu a scăpat de măsura arestului la domiciliu în urmă cu o lună, după mai bine de 8 luni de neieșit din casă. Primul lucru pe care fostul pilot de raliuri l-a făcut atunci când a avut posibilitatea de a ieși din casă a fost să meargă la biserică pentru a mulțumi divinității pentru sprijinul acordat în perioada grea pe care a traversat-o.

”Am fost la biserică, m-am rugat la Dumnezeu, după am fost de la Piața Presei Libere până în Băneasa pe jos acasă, eu am avut mușchii atrofiați, am stat două luni în comă, am fost 99% mort. N-am înțeles de ce în acest timp judecătorii nu m-au lăsat să ies acasă pe propria mea terasă. Eu am fost un om extrem de bolnav. Dumnezeu mi-a dat ambiție, chiar dacă am stat închis în apartament, eu chiar și așa mi-am văzut de corpul meu, ma făcut mii de ture prin casă, am tras de fiare până când n-am mai putut”, a sdeclarat Daniel Onoriu pentru spynews.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Tonciu își dorește cu ardoare să revină în televiziune
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *