Corina Caragea a intrat în atenția internauților. „Ei cred că eu nu muncesc, că sunt măritată cu un domn în vârstă generos și stau toată ziua în vacanțe de lux” EXCLUSIV

Prezentatoarea Știrilor Sportive de la Pro TV cheltuiește mare parte din bani pe călătorii
Corina Caragea a intrat în atenția internauților. „Ei cred că eu nu muncesc, că sunt măritată cu un domn în vârstă generos și stau toată ziua în vacanțe de lux” EXCLUSIV

Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul că printre marile pasiuni ale Corinei Caragea se numără și călătoriile. Prezentatoarea Știrilor Sportive de la Pro Tv este o călătoare înrăită și nu concepe să nu plece în fiecare an în câte o vacanță. Corina Caragea a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că acest stil de viață i-a făcut pe unii dintre urmăritorii ei de pe rețele sociale să-i pună anumite etichete, de departe în conformitate cu adevărul.

Corina Caragea, mărturisiri despre pasiunea care îi mănâncă cei mai mulți bani

Oricât de mult a încercat să ofere pe blog-ul ei sau pe rețelele sociale cât mai mult detalii și ponturi despre călătorii, informații pe care le-a dat gratuit și fără a avea nimic de câștigat, Corina Caragea are parte de așa numiții troli, persoane care declanșează dispute și abuzează de anonimatul lor online pentru a-i hărțui și a lansa informații neadevărate despre persoanele pe care le urmăresc.

„Așa cum cred mulți, căci mai văd comentarii în social media, eu nu muncesc, sunt măritată cu un domn în vârstă generos și stau toată ziua în vacanțe de lux. Glumesc. Îmi place foarte mult să călătoresc, este pasiunea care îmi mănâncă cei mai mulți bani. Eu nu dau banii pe rochii, bijuterii, mașini, terenuri și așa mai departe, ci vânez oferte, zbor și cu companii low cost deseori și dacă am un weekend liber sau două-trei zile, îmi place să plec undeva”, a declarat Corina Caragea pentru EGO.ro.

Corina Caragea
Corina Caragea

”Nici când aveam 18 ani nu rupeam cluburile, nu dansam pe mese, nici acum nu merg în cluburi”

Acest gen de comentarii răutăcioase o fac pe știristă să fie mult mai atentă la postările ei în social media, dar și la aparițiile la evenimentele mondene.

„Nu prea îmi place să fac spectacol și îmi aleg cu grijă evenimentele la care merg pentru că îmi prețuiesc foarte mult timpul liber. Merg acolo unde consider că merită și mă simt bine. Așa sunt și în viața mea de zi cu zi, dincolo de evenimentele mondene. Nici când aveam 18 ani nu rupeam cluburile, nu dansam pe mese, nici acum nu merg în cluburi. Nu am fost la mare de 1 mai niciodată. Sunt o sălbatică și o antisocială. Glumesc. Așa cum spuneam, țin foarte mult la timpul meu și îmi aleg cu grijă oamenii cu care mă înconjor, locurile în care merg și felul în care îmi petrec viața pentru că acum, după 2 ani de pandemie, și în vremuri  cu război atât e aproape de noi, cred că cea mai importantă lecție este că trebuie să trăim prezentul și să avem mare grijă cum ne trăim viața. Nu știi ce se întâmplă mâine”, ne-a mai povestit Corina despre faptul că preferă să nu se expună atât de mult.

Corina Caragea visează să ajungă în Bora Bora

Astfel că preferă ca timpul liber să-l dedice călătoriilor, fie că vorbește de o vacanță mai lungă, fie doar de un city break. Deși pare că a văzut toată lumea și este invidiată pentru locurile superbe în care ajunge, Corina Caragea ne-a mărturisit că există însă locuri în care nu a ajuns și la care visează în fiecare zi.

„Destinația la care visez dintotdeauna este Bora Bora și niciodată nu e momentul potrivit. Financiar este un efort foarte mare, dar este și foarte departe. Traversezi așa cam toată Planeta și trebuie să faci mult timp economii. Dar sper ca într-o zi să ajung. Mi se pare Paradisul pe Pământ”, a mai povestit bruneta pentru EGO.ro. Până să ajungă în Bora Bora, Corina se mulțumește cu alte destinații mai aproape de casă sau dă o fugă în Spania, pentru a revedea Barcelona, orașul ei de suflet. „Primul meu zbor cu avionul a fost la Barcelona și prima dragoste nu se uită niciodată. Barcelona rămâne și în ziua de astăzi, după atâtea călătorii, pentru mine, cel mai frumos oraș. Mi se pare orașul perfect. Are de toate: muzică, arhitectură, mâncare bună, oameni senzaționali, tot ce trebuie. Nu mi-a fost frică la primul zbor. Eu nu am frică de avion, dar am mare frică de apă”.

„Fiecare are câte o frică, a mea e de apă”

Dacă ar avea timp și posibilitate ar călători în fiecare loc al lumii, însă niciodată nu ar urca pe un vas de croazieră. Corina ne-a mărturisit că a încercat o dată, tocmai pentru a încerca să-și învingă teama de apă, însă a fost un adevărat fiasco. La fel a fost și la cursurile de înot. „Nu știu să înot așa că genul acesta de vacanță, croazieră, am încercat o singură dată și a fost ultima. Nu știu de unde frica asta de a înota. E pur și simplu. Am încercat de două ori să merg la cursuri de înot, m-am lăsat de fiecare dată. Țin minte că prima dată profesorul de înot ne-a aruncat efectiv în piscină și ne-am speriat îngrozitor. Pentru mine zborul cu avionul e floare la ureche, dar nu același lucru pot spune dacă mă urci într-o barcă. Sunt curajoasă și nu sunt. Fiecare are câte o frică. A mea e frica de apă”, ne-a mai declarat prezentatoarea Tv. Atunci când nu este la pupitrul Știrilor Sportive sau în vreo vacanță, Corinei îi place să se bucure de compania prietenilor, dar și să lenevească o zi întreagă pe canapea.

„Am momente când vreau să iau o pauză și să lenevesc efectiv pe canapea. Îmi amintesc că acum câțiva ani chiar spuneam treaba asta, că vreau o zi în care să nu fac nimic, absolut și a venit vreun an așa în care am fost obligați să stăm în casă. Bine nu a fost chiar un an de carantină, dar am fost limitați din multe puncte de vedere. Așa că ai grijă ce îți dorești”, a mai completat amuzată Corina pentru EGO.ro.

Video: Dorin Marinuș

7.8 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.