Cosmin Cernat a dat mașina pe bicicletă: „Fac lejer 20-30 kilometri pe zi”. Cu ce probleme se confruntă în trafic: „Unii sunt mai arțăgoși” EXCLUSIV

Cosmin Cernat s-a făcut remarcat la pupitrul știrilor sportive, nu de puține ori comentând Jocurile Olimpice, Campionatele Europene sau Mondiale, însă pentru vedeta Kanal D, sportul înseamnă mult mai mult e atât. Dovadă că, deși nu mai are 20 de ani, prezentatorul emisiunii „Invitatul de 12” de la Radio Impuls, are o condiție fizică de invidiat, iar asta se datorează doar sportului pe care îl practică cu regularitate.

Cosmin Cernat a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că pe lângă tenis, alergare ușoară, a înlocuit de ani buni autoturismul cu bicicleta, chiar dacă uneori nu i se pare tocmai cea mai bună alegere, ținând cont de oamenii pe care îi întâlnește zilnic în trafic.

„Mă enervează să stau în trafic”

Fostul prezentator TV nici nu concepe să treacă o zi fără să facă sport dau măcar să parcurgă câțiva kilometri cu bicicleta. Recunoaște că este dependent de acest mijloc de transport și nu renunță la el decât în situații extreme, cum ar fi o întâlnire mai importantă care necesită o costumație adecvată. L-am întâlnit pe Cosmin Cernat recent, la un eveniment organizat de Radio Impuls într-o locație care i-a permis să vină cu mijlocul de transport preferat.

„Cu bicicleta am venit azi. Dacă mai e acolo, dar mai e că o văd prin gard. Bine, la câți bani costă nu avea cine să o ia. Mă enervează să stau în trafic. Chiar am avut un schimb de replici pe Facebook legat de chestia asta, cu Costi Mocanu, care lansase o idee decentă și bine argumentată despre bicicliști. Eu i-am spus că un biciclist în trafic înseamnă o mașină mai puțin. Deci, până la urmă aici e treaba.

Traficul este foarte aglomerat pentru că există un anumit background, o anumită educație. Eu nu merg cu bicicleta ca să schimb pe cineva sau să modific modul de viață al unora, dar, decât să stau jumătate de oră în trafic, prefer să stau un sfert de oră. Vorbea secretarei lui Bill Gates, el poate să cumpere orice, dar nu poate să cumpere timp”, ne-a povestit Cosmin Cernat, mărturisind în același timp că uneori este dezamăgit de educația pe care o arată românii în trafic, fie că sunt șoferi, motocicliști, bicicliști sau pietoni.

Cosmin Cernat a dat masina pe bicicleta

„Inevitabil am avut tot felul de incidente, și bune și rele. Eu până la urmă sunt un băiat care a făcut sport, adică dacă mă scoți din minți, pot să răspund. Mă abțin și eu cât, la un moment dat nu te mai poți abține. Am avut avut și unele reacții mai deochiate ca să spun așa. Când m-au recunoscut unii au lăsat-o mai moale, dar unii nu, au fost mai arțăgoși. Până la urmă totul pleacă din educație și oricât ai fi tu de educat în traficul de la noi, la un moment dat îți ieși din pepeni. Mă rog, nu e ok, dar face parte din frumusețea țărișoarei ăsteia cum spun eu”, ne-a mai povestit Cosmin Cernat, care însă nu se lasă descurajat și speră ca într-o zi românii să fie mai calmi și mai înțelegători unii cu ceilalți. „Merg cu bicicleta tot timpul. Peste tot. Doar când plouă sau îmi pun un costum pe mine și trebuie să mă duc undeva elegant. Îmi place să merg așa prin împrejurimi, nu am ieșit cu bicicleta în afara Bucureștiului. Dar și așa merg lejer 20-30 kilometri pe zi, nu am o problemă”.

„Copiii vor mai mult cu trotineta electrică”

Nu face asta sperând să dea un exemplu celor din jur, deși i-ar plăcea să vadă mai multe persoane care aleg să se mențină astfel în formă, ci pentru că pentru el sportul este un stil de viață. De altfel nu își obligă nici copiii să-i urmeze exemplu, ci preferă să îi lase să aibă propriile decizii în viață.

„Copiii vor mai mult cu trotineta electrică. Dar nu neapărat că așa este generația asta nouă. E o generație și atât. E o generație mișto să știi, sunt foarte mulți copii mișto. E un clișeu că „tinerii din ziua de azi sunt nu știu cum”. Nu e adevărat. Sunt foarte mulți copii mișto pe care i-am descoperi la radio și nu numai. Au niște principii foarte sănătoase și cred eu că am avea și noi ce învăța de la ei. Dar e greu să accepți că sunt unii mai buni decât tine”, a mai declarat Cernat pentru EGO.ro, completând că se află în punctul vieții sale în care nu mai încearcă să-i facă pe copiii lui să-i asculte sfaturile de viață, ci merge el către ei pentru a le cere ajutorul și părerile în anumite situații.

„Un exemplu este David Popovici. Ce scoate copilul ăla, nu în bazin că acolo e altceva, ce scoate pe gură, ce vorbește el. Mai sunt copii ca el. Sunt în muzică, sunt în pictură, sunt în matematică, Olimpiade câștigate, sunt foarte mulți. Poți învăța de la ei. Eu am situații în care o sun pe fiica mea cea mare, care are 20 de ani și o întreb ce ar face în locul meu, iar ea îmi răspunde. Dar îmi răspunde dintr-o altă perspectivă, iar asta este foarte ok”, a mai completat fostul prezentator Tv.

De altfel, îi îndeamnă și pe ceilalți părinți și nu numai, să se gândească serios la acest aspect și să îi asculte mai mult copiii sau pe cei mai tineri decât ei.

„E un documentar pe Netflix cu Papa Francisc. E foarte mișto. Îl recomand nu copiilor, ci părinților. Documentarul începe cu Papa Francisc spunând că el și-ar dori ca pe lumea asta bătrânii să stea de vorbă cu copiii. Și nu este treaba copiilor să stea de vorbă cu bătrănii, e treaba bătrânilor să stea de vorbă cu ei.  E mișto documentarul și ce iese de acolo e profund. Despre asta e vorba. Din punctul meu de vedere nu este datoria copiilor să ne asculte pe noi, treaba noastră este să-i acultăm pe copii. Dacă facem asta o să știm să-i și creștem. Asta este e cred eu, nu înseamnă că am dreptate”, ne-a mai spus Cosmin Cernat.

Cosmin Cernat a dat mașina pe bicicletă
Cosmin Cernat a dat mașina pe bicicletă

„Stau vreo 10 zile în Apuseni”

Sportul ocupă un loc atât de important în viața lui încât nici în vacanță nu poate sta departe de el. Astfel că, în concediu, Cernat va pleca în munții Apuseni, acolo unde va prezenta un eveniment sportiv.

„O parte din ce fac este să prezint evenimente. Unul dintre evenimente este alergare montană. Am fost în Apuseni și urmează să mă mai duc. Mă duc din nou la Smida, în august și cred că stau vreo 10 zile pe acolo. Vreau să mă duc în partea asta pentru că partea munților Apuseni am explorat-o prea puțin. Rămân pe lângă casă”, ne-a mai declarat vedeta Kanal D. Dat fiind faptul că se apropie de 47 de Cosmin Cernat recunoaște că nu mai are aceeași condiție fizică ca acum 20 de ani, așa că se rezumă doar la a prezenta competiția nu și de a lua parte fizic la ea.

„Nu alerg, mă plimb. Nu mai alerg. Merg destul cu bicicleta, joc tenis zi de zi îmi ajunge”, a adăugat Cosmin Cernat pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…