Cristina Ich, cunoscuta influenceriță, le-a mărturisit urmăritoarelor sale din mediul online că a avut parte de o experiență neplăcută după ce a încercat o procedură estetică populară pentru combaterea celulitei. Deși tratamentul este apreciat de multe femei pentru efectele sale rapide, în cazul Cristinei lucrurile nu au mers conform așteptărilor. Vedeta a suferit reacții adverse din cauza faptului că nu a urmat corect recomandările de după intervenție. Într-o serie de postări pe Instagram, Cristina a explicat în detaliu prin ce a trecut, cum a reușit să își revină și ce sfaturi are pentru cele care se gândesc să încerce acest tip de tratament.
Cristina Ich, în vârstă de 37 de ani, a dezvăluit că a apelat la injecții pentru celulită, un tip de procedură estetică tot mai căutat în rândul femeilor. Potrivit influenceriței, scopul său nu a fost tratarea unei probleme grave, ci mai degrabă un moft estetic. Totuși, lipsa respectării pașilor de îngrijire post-intervenție a dus la complicații care i-au afectat serios aspectul pielii.
„Din păcate, am avut un efect advers la aproximativ trei săptămâni după acele injecții, pentru că nu am făcut drenaj și nu am purtat ciorapi de compresie. Am auzit că sunt foarte bune, multe prietene mi-au spus că au rezultate excelente, de-asta le-am încercat și eu. Din păcate, pentru mine a fost un dezastru”, a povestit ea pe Instagram Story.
După ce a vorbit deschis despre experiența ei, mai multe persoane din comunitatea online au cerut detalii. Cristina Ich a explicat că recuperarea a fost una dificilă și de durată. Lipsa drenajului limfatic și a compresiei a afectat serios țesutul pielii, iar aspectul final a fost unul departe de cel dorit.
„Injecțiile pe care le-am făcut, în general, sunt foarte bune pentru celulită, mai ales dacă ai probleme cu greutatea. Eu le-am făcut mai mult ca un moft. Greșeala mea a fost că nu am făcut drenaj imediat după și că nu am purtat ciorapi de compresie. Așa am ajuns să am pielea cu valuri, țesutul s-a subțiat și pielea nu mai avea pe ce să se sprijine. Mi-a luat trei luni să mă recuperez”, a spus influencerița.
Cristina Ich a dorit să clarifice că procedura în sine nu este una periculoasă, dacă este făcută corect și dacă sunt respectate indicațiile specialiștilor. Ea a pus accent pe importanța purtării ciorapilor de compresie și a drenajului limfatic, aspecte esențiale pentru ca produsul injectat să fie distribuit uniform și eficient.
„Referitor la PB Serum, am ceva de specificat. Ele nu sunt periculoase, ba chiar sunt eficiente, dar ca să aibă efectul corect trebuie să porți ciorapi de compresie. Eu am trecut peste acest pas. Asta ajută la drenaj, reduce umflătura și face ca pielea să se așeze uniform. Ciorapii ajută la drenaj și reduc umflătura, iar masajele accelerează eliminarea produsului și uniformizează pielea”, a insistat influencerița.
Tot în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, Cristina Ich a vorbit și despre stilul său de viață și cum reușește să își mențină forma fizică la aproape 38 de ani. Influencerița evită complet zahărul procesat, pâinea albă și produsele de patiserie. În plus, face mișcare zilnic și apelează frecvent la masaje, care o ajută atât la relaxare, cât și la menținerea tonusului muscular și al pielii.
Deși a avut o experiență neplăcută, Cristina Ich a ales să vorbească deschis despre greșeala făcută, în speranța că alte femei nu vor trece prin același lucru. Mesajul său este unul de precauție, dar și de responsabilitate: orice procedură estetică, oricât de banală ar părea, necesită informare, respectarea indicațiilor și, mai ales, răbdare în procesul de recuperare.