Cum a arătat și cât a costat rochia pe care a purtat-o Andra Volos la cununia civilă. A scos din buzunar o sumă impresionantă pentru a arăta spectaculos FOTO

Cum a aratat si cat a costat rochia pe care a purtat-o Andra Volos la cununia civila

Miercuri, 24 iulie, a fost o zi de neuitat pentru Andra Volos și partenerul ei, Lele. Cei doi au sărbătorit două evenimente majore: botezul fiicei lor și cununia civilă. Ziua a fost marcată de emoții, bucurii și eleganță, iar Andra Volos a captat toate privirile cu ținutele sale spectaculoase, în special cu rochia purtată la cununia civilă.

Ce rochie a purtat Andra Volos la cununia civilă

În ziua cea mare, Andra Volos și-a dorit să arate impecabil și a reușit. Partenera de viață a lui Lele a impresionat pe toată lumea cu cele patru ținute pe care le-a ales cu mare grijă.

Fiecare rochie a fost croită special pentru momentul respectiv al zilei, însă cea mai notabilă a fost rochia purtată la cununia civilă. Cu o trenă uriașă și un design elegant, rochia a fost o adevărată operă de artă. Pentru a o avea, Andra Volos a scos din buzunar nu mai puțin de 5.000 de euro.

”Una dintre ele, sunt patru. Asta a fost doar o rochie pentru trenă, atât. Doar rochia aceasta ar fi în jur de 5.000 euro, doar aceasta”, a declarat Andra Volos, conform spynews.ro.

Detalii despre ceremonie și petrecere

După ceremonia religioasă a botezului, Andra Volos și Lele au ajuns în fața ofițerului de Stare Civilă pentru a-și oficializa relația. Evenimentele au culminat cu o petrecere fastuoasă, unde mirii și invitații s-au distrat pe cinste.

Micuța Kim a fost în centrul atenției, dar mama sa a furat lumina reflectoarelor cu ținutele sale strălucitoare. Emoțiile au fost la cote maxime pentru Andra Volos, care a recunoscut că a plâns în timpul botezului.

”Încă am emoții. Frumos, foarte frumos. Am plâns în biserică, deși nașa a plâns mult mai mult decât mine. A crezut că e mai tare și uite că i-am descoperit sentimentele intense și ne-am abținut și la cununie și la botez,” a spus ea.

Andra Volos a adăugat că fiica ei, Kim, a fost foarte cuminte și ascultătoare pe parcursul întregii zile, arătându-și deja înclinațiile pentru camerele de filmat.

Citește și Accesoriul inedit purtat de Elena Tănase la nunta cu Ianis Hagi. Cum a arătat în rochie de mireasă, a atras toate privirile!

”S-a născut pentru a poza”

Andra Volos a adus-o pe lume pe Kim în luna noiembrie a anului trecut. Acesta este primul ei copil, în timp ce partenerul ei de viață, Lele, mai are o fetiță din căsnicia anterioră, Antonia.

”Mă așteptam, ea de fire e cuminte, ascultătoare, nu am avut probleme cu ea. S-a uitat la toate pozele, ea s-a născut pentru a poza,” a mai precizat Andra Volos, referindu-se la micuța Kim, care s-a comportat exemplar pe parcursul întregii zile.

Citește și Nuntă surpriză în showbizul românesc! O vedetă s-a căsătorit în secret. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…