Cum este trecută Victoria Răileanu în buletin, de fapt: “O luptă pe care o duc din liceu”. De ce lumea nu o strigă pe numele real VIDEO EXCLUSIV

”De asta cred că toată lumea îmi spune Răileanu”

Victoria Răileanu sau mai bine zis Raileanu, căci așa este trecută în buletin, s-a luptat toată viața ei ca cei din jur să îi pronunțe corect numele. Frustrarea a fost mai mare atunci când și-a început cariera actoricească și lumea a început să fie din ce în ce mai confuză. Victoria Raileanu a declarat, în exclusivitate pentru EGO.ro, că în momentul de față nu o mai deranjează atât de tare, însă că și-ar dori ca publicul să știe cum se pronunță cu adevărat numele ei.

”Aș vrea să mă știe și de Victoria Raileanu”

Victoria Răileanu și-a început cariera pe când avea 18 ani, având de-a lungul timpului roluri în seriale de succes, piese de teatru și filme de lungmetraj. În timp ce prietenii și colaboratorii i se adresau cu numele din buletin, adică Raileanu, presa și publicul o apelau Răileanu. Fiind mult mai ușor de pronunțat Răileanu, așa o recunosc cei mai mulți dintre admiratori. În momentul de față nu o mai deranjează acest aspect, însă i-ar plăcea ca lumea să știe cum este însă trecută cu adevărat.

”Sunt Raileanu, cu a, și mulțumesc foarte, foarte mult pentru precizare. Este o luptă pe care o duc din liceu. La un moment dat recunosc că am cedat și eu când mi-a scăpat și mie Răileanu, pentru că este mai ușor de pronunțat. De asta cred că toată lumea îmi spune Răileanu. Dar da, eu sunt Raileanu”, ne-a mărturisit actrița.

Citește și: Victoria Răileanu a făcut tot posibilul ca fiul ei să nu vadă nici măcar o secvență cu ea din filmul „Taximetriști”. „Cred că m-ar certa mult” VIDEO EXCLUSIV

Acum nici nu poate șterge cu buretele numele de Răileanu care apare în articole în care își promovează munca, însă i se pare oarecum nedrept că este trecută cu o altă titulatură.

”Nu știu ce o să fac. Îmi reiau toată cariera de la început ca să știe lumea despre cine este vorba. Aș vrea să mă știe lumea, pentru că mă știe de Victoria Răileanu, dar aș vrea să mă știe și de Victoria Raileanu”, a mai completat actrița.

Victoria Răileanu face un rol de excepție în filmul ”Klaus și Barroso”

Oricum ar apărea pe afișele de film sau de spectacole de teatru, nu ar putea lumea să o confunde, mai ales că diferența nu este una atât de mare și, în plus, nu mai este nicio altă actriță cu acest nume ca să se poată face confuzia. Cel mai recent rol al Victoriei sau Vichi, așa cum îi spun apropiații, este în filmul ”Klaus și Barroso”, unde o interpretează pe Vera, o femeie atrăgătoare și competentă.

”De treabă sunt așa și așa. Cred că, de fapt, sunt femeie ca orice femeie. Mi s-a spun în urma filmului ”Taximetriști” că am răzbunat foarte multe femei prin felul în care am gestionat acea ceartă. Cred că voi răzbuna multe femei și cu rolul din ”Klaus și Barroso”, ducând lucrurile un pic mai departe. Vera nu este o tipă rea, este o femeie rănită, iar femeile, când sunt rănite, pot fi extrem de vulcanice și pot fi extrem de impulsive, și pot să facă lucruri fără să le gândească foarte mult sau poate că le gândesc foarte mult și tot iese un mare scandal pentru că așa ni se pare că este bine pe moment. Și asta face și Vera”, ne-a spus Victoria Răileanu despre rolul ei.

Citește și: Victoria Răileanu, primele declarații despre sarcină: ”Am fost binecuvântați”. De ce a ținut totul secret până acum EXCLUSIV

De departe însă, ceea ce a provocat-o cel mai mult la acest personaj a fost look-ul pe care i l-au creat stilistele. Niciodată nu s-ar îmbrăca precum Vera în viața de zi cu zi, dar a fost o adevărată aventură să experimenteze acest gen vestimentar într-un film.

”Mi-a părut foarte rău că am avut o singură ținută. Este foarte bine gândită de Alexandra Panaite și Patricia Suciu. Alexandra este și scenografa filmului și s-a ocupat și de costume alături de Patricia. Totul este foarte bine gândit, fiecare bijuterie, fiecare inel, fiecare cercel, meșa pe care a trebuit să o cumpăr după ce m-am vopsit, sandalele despre care mi-au spus foarte multe femei că nu se potrivesc cu rochia, dar chiar nu trebuiau să se potrivească pentru că Vera nu prea are stil. Look-ul mi se pare că definește personajul. Vera când iese din casă, nu iese oricum”, a mai completat amuzată Victoria Răileanu pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *