Cum faci cel mai bun parizer de casă. Rețeta bunicii pentru un gust tradițional

Cum faci cel mai bun parizer de casa

Cu siguranță fiecare dintre noi am mâncat măcar o dată în viață parizer, cu toate că acest produs delicios nu are o reputație foarte bună, fiind considerat a fi extrem de nesănătos. Potrivit specialiștilor din domeniu, parizerul din comerț conține mai mult de 45 de E-uri, dar vestea bună este că poți prepara acest produs și la tine acasă, adăugând doar carne, legume și condimente naturale. Iată rețeta pe care trebuie neapărat să o încerci și tu!

Cum să prepari parizer la tine acasă

O româncă a devenit virală pe rețelele sociale, după ce a reușit să prepare parizer la ea acasă. ”Am fost șocată cum a ieșit prima dată parizerul, era prima mea încercare de parizer și când l-am scos din sticlă și l-am tăiat prima dată nu îmi venea să cred cât de bine arăta.”, a spus Emilia Micu.

Astfel, milioane de utilizatori i-au apreciat postarea și au pus în practică rețeta ei. Vrei să faci și tu parizer la tine acasă? Așa iese extrem de gustos și sănătos. Încearcă și nu vei regreta!

Rețeta de parizer de casă

Ingrediente

  • 1,7 kg de pui
  • două cepe
  • usturoi
  • morcovi
  • patru sau cinci boabe de ienibahar
  • câteva foi de dafin
  • gelatină
  • piper boabe
  • sare

Mod de preparare

Se tranșează puiul, după care se pun toate ingredientele într-un vas și se pun la fiert pentru minimum o oră. ”O să scot puiul și îl las să se răcească, ca să îl pot dezosa.

Pun deoparte 300 de militri de supă, pentru că voi dizolva aici gelatina, trebuie să fie mai rece, rece sau călduță. Adaug gelatina în supă și o să stea cam 10 minute la hidratat, trebuie să citiți si instrucțiunile de pe pliculeț, pentru că diferă de la o firmă la alta.”, a spus românca.

”După ce s-a răcit puiul, începe dezosarea. O să adaug și cele două cepe și morcovul. Puteți să le adaugăți sau să le eliminați, mie mi se pare puțin mai gustos parizerul dacă adaug și aceste legume. Puteți să lăsați și pielița atunci când dezosați puiul, dar recomand să eliminați zgârciurile.”, a precizat gospodina.

Înainte să înceapă mixarea ingredientelor, femeia a pus gelatina și condimentele. ”O să adaug jumătate din ea și mai adaug treptat. Trebuie adăugată sare suficientă, pentru că sarea se știe că dă gustul.

Am aici și trei tipuri de boia – boia dulce, iute și afumată și neapărat usturoi, am adăugat aici cinci căței de usturoi ceva mai mari, neapărat și piper, dacă vă place și cimbru, puteți să adăugați și cimbru.”

Citește și Ce înseamnă parizer, de fapt. Ce conține cu adevărat și de unde provine, de fapt, numele!

Cât timp poate fi păstrat parizerul de casă

Emilia Micu așteaptă să se mixeze toate ingredientele, iar, la un moment dat, adaugă și restul de gelatină. La final, ea pune și trei linguri de suc de sfeclă roșie pentru mai multă culoare.

”Cam așa trebuie să fie textura, ușor lichidă, se pune pur și simplu în sticlă. Eu am folosit aici o sticlă de apă plată, la un litru și jumătate, să nu aibă un diametru foarte mare, să se poată tăia mai bine.”

”Rezistă câteva zile în frigider, având în vedere că nu are conservanți, dar nu am apucat să fac un test până acum să văd exact câte zile durează, pentru că în general s-a mâncat foarte repede, dar nu recomand să fie ținut mai mult de 5-6-7 zile, cam așa.”, a conchis gospodina.

Citește și Nu mai cumpăra unt din comerț. Așa îl prepari chiar tu acasă, cu un singur ingredient!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…