Cum îl cheamă de fapt pe ÎPS Teodosie. Mulți se amuză când află care este adevăratul lui nume

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cum îl cheamă de fapt pe ÎPS Teodosie

ÎPS Teodosie este unul dintre cei mai cunoscuți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Dar cu toate acestea puțini sunt cei care știu cum îl chema pe arhiepiscopul Tomisului. Deși din datele oficiale aflăm că se numea Macedon Petrescu, în realitate el și-a schimbat atât numele de familie, cât și prenumele. Iată care era, de fapt, numele adevărat al ÎPS Teodosie.

Cum îl cheamă de fapt pe ÎPS Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului s-a născut pe 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, județul Suceava. El a fost cel mai mic dintre cei 17 frați și surori, dar și unul dintre cei 10 care au supraviețuit. La naștere, părinții săi l-au numit Macedon, nume la care a renunțat la maturitate. Însă acesta nu era singurul inconvenient.

Deși în descrierea sa de pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului se arată că el s-a născut în familia Petrescu, numele lor de familie era de fapt cu totul altul. Mai exact, adevăratul nume al lui ÎPS Teodosie Petrescu de astăzi a fost Macedon Porcu o bună parte din viața sa.

„Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, a văzut lumina zilei la 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, județul Suceava, fiind ultimul din cei 17 copii ai familiei de agricultori harnici și buni creștini Procopie și Elisabeta Petrescu, la botez dându-i-se numele de Macedon. A urmat Școala generală din comuna natală Dorna-Arini”, se arată în descrierea biografică postată de Arhiepiscopia Tomisului”, se arată în descrierea biografică de pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului.

ÎPS Teodosie și-a dorit să scape cât mai repede de numele său de familie, iar din Porcu a devenit Petrescu. Ulterior, după ce s-a stabilit la Constanța, și-a schimbat și prenumele.

Scandal între ÎPS Teodosie și Vasile Bănescu

De curând, în spațiul public a fost promovată ideea celebrării Paștelui ortodox la aceeași dată cu cel catolic. Propunerea a venit din partea fostului ministru de Externe Teodor Baconschi și a profesorului de la UBB Adrian Papahagi.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu s-a numărat printre susținătorii acestei idei, spunând că „posibilitatea și dorința sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină au rațiuni și justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, așa cum este și firesc, așa cum a fost și dorința constantă a Sfinților Părinți ai Bisericii creștine primare”.

De partea cealaltă ÎPS Teodosie s-a arătat total împotriva sărbătorii Paștelui ortodox la aceeași dată cu cel catolic, precizând că „acolo este Paştele adevărat unde vine sfânta lumină. ”

Reacția lui Teodosie a provocat un val de critici din partea lui Bănescu. Acesta l-a atacat în repetate rânduri pe arhiepiscopul Tomisului, spunând, printre altele, că „zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis”.

În replică, ÎPS Teodosie a declarat că Vasile Bănescu „este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune.”

„El nu se roagă, de aceea vorbește chiar împotriva bisericii, nu reprezintă biserica și îmi pare rău. Într-o vreme venea foarte des la noi, la simpozioane, și arăta foarte familiar, așa a fost și în facultate.

Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui. Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei și atunci ce să aștepți dintr-o astfel de atmosferă de familie?”, a mai spus ÎPS Teodosie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…